denaturat², ~ă a [At: FILIMON, O. II, 219 / V: (înv) desn~, desnăt~ / Pl: ~ați, ~e / E: denatura] 1 (D. substanțe, de obicei lichide sau alte produse) Căruia i s-a adăugat o altă substanță spre a-l face impropriu pentru folosirea normală sau pentru scopul inițial. 2 (Îs) Spirt ~ Alcool etilic destinat întrebuințării industriale și făcut impropriu pentru consumație, prin adăugarea unor substanțe dăunătoare sănătății. 3 (D. o concepție, o idee etc.) Care este prezentat (intenționat) altfel decât este în realitate. 4 (D. oameni) Care este lipsit de cele mai firești sentimente. 5 (Spc; d. părinți și copii) Care au sentimente contrare celor părintești sau filiale.

denaturat¹ sn [At: MDA / E: denatura] 1-3 Denaturare (1-3).

DENATURAT, -Ă, denaturați, -te, adj. 1. Lipsit de sentimentele firești. ◊ Părinte (sau copil) denaturat = părinte (sau copil) care dovedește sentimente contrare celor ce caracterizează în mod normal raporturile dintre părinți și copii. Am fost un fiu nerecunoscător, un frate egoist, un tată denaturat. CAMIL PETRESCU, B. 231. (Substantivat, f.) Aș fi... o denaturată dacă nu aș încerca totul. CAMIL PETRESCU, T. I 279. 2. (Mai ales în expr.) Spirt denaturat = alcool destinat întrebuințării industriale și făcut impropriu pentru consumație, prin adăugarea unor substanțe cu gust și miros neplăcut, dăunătoare sănătății.

DENATURAT, -Ă adj. 1. Care are natura, caracterele inițiale distinctive schimbate. ◊ Spirt denaturat = alcool impropriu pentru consumație, datorită denaturării lui cu o substanță otrăvitoare.. 2. (Fig.) Care nu are sentimentele naturale de afecțiune și umanitate. [< denatura].

DENATURAT, -Ă adj. 1. care are natura, caracterele inițiale distinctive schimbate. ♦ spirt ~ = alcool impropriu pentru consum. 2. (fig.; despre părinți, copii) lipsit de afecțiune și umanitate. (după fr. dénaturé)

DENATURAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A DENATURA. 2) (despre oameni) Care este lipsit de sentimente firești. Fiu ~. 3): Spirt ~ alcool destinat folosirii în scopuri tehnice, fiind otrăvitor pentru consumație. /v. a denatura

denaturat a. 1. căruia s’a schimbat natura; 2. lipsit de sentimentele naturale, de afecțiune sau de umanitate: un fiu denaturat.

*denaturát, -ă adj. (fr. dénaturé). Care n’are sentimente pe care ți le inspiră de ordinar natura: un fiŭ denaturat. Contrar acestor sentimente: o acțiune denaturată. Spirt denaturat, spirt de ars la mașinĭ ca combustibil.

denatura vt(a) [At: HELIADE, PARALELISM I, 49/7 / V: (înv) desn~, desnă~ / Pzi: ~rez / E: fr dénaturer] 1 A adăuga unui produs o substanță străină, spre a-l face impropriu scopurilor pentru care a fost destinat inițial. 2 (Fig) A schimba (intenționat) înțelesul normal sau caracterul unor cuvinte, al unor idei etc. Si: a deforma (2), a altera (9-10), a falsifica.

desnatura v vz denatura

desnaturat¹ sn vz denaturat¹

desnaturat², ~ă a vz denaturat² corectat(ă)

desnătura vt vz denatura

desnăturat², ~ă a vz denaturat²

desnăturat¹ sn vz denaturat¹

deznatura vt vz denatura

DENATURA, denaturez, vb. I. Tranz. 1. A schimba (adesea intenționat) înțelesul, natura sau caracterul unor cuvinte, idei, fapte etc.; a deforma, a altera, a falsifica. A separa în mod rigid analiza ideilor și a imaginilor într-o operă literară înseamnă a denatura... principiile esteticii științifice. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 361, 3/6. Îmi veți ierta numai o mică pledare pentru nația mea, fără însă să credeți că aș denatura faptele. KOGĂLNICEANU, S. A. 64. 2. (Ind.) A adăuga unui produs o cantitate oarecare dintr-o substanță străină spre a-l face impropriu pentru destinația inițială. A denatura petrolul.

DENATURA vb. I. tr. A schimba intenționat natura, caracterele distinctive ale unui lucru. ♦ (Fig.) A schimba caracterul unui lucru; a altera; a deforma. [< fr. dénaturer, it. lat. denaturare].

DENATURA vb. tr. 1. a altera natura, caracterele distinctive ale unui lucru, înțelesul unui cuvânt, al unei idei etc.; a altera; a deforma, a falsifica. 2. a adăuga unui produs o cantitate oarecare dintr-o substanță străină, făcându-l impropriu destinației inițiale. (< fr. dénaturer)

A DENATURA ~ez tranz. 1) (substanțe, produse) A amesteca cu substanțe străine, modificându-i natura; a falsifica. 2) fig. (sensul unor cuvinte, conținutul unor idei etc.) A schimba în mod intenționat (mai ales în scopuri necinstite); a răstălmăci. /<fr. dénaturer

denaturà v. 1. a schimba natura: nu denaturați cugetarea mea; 2. a lipsi de sentimentele naturale; ambițiunea denaturează inima.

*denaturéz v. tr. (de- și natură; fr. dénaturer). Schimb constituțiunea naturală a unuĭ lucru, de ex., amestecînd în spirt o substanță care-l face impropriŭ consumațiuniĭ (de a fi băut). Fig. Falsific: a denatura o informațiune. Corpu, stric, înrăĭesc: politica denaturează caracteru.

denaturat adj. m., pl. denaturați; f. denaturată, pl. denaturate

*denaturat adj. m., pl. denaturați; f. denaturată, pl. denaturate

denaturat adj. m., pl. denaturați; f. sg. denaturată, pl. denaturate

denatura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. denaturez, 3 denaturează; conj. prez. 1 sg. să denaturez, 3 să denatureze

denatura (a ~) vb., ind. prez. 3 denaturează

denatura vb., ind. prez. 1 sg. denaturez, 3 sg. și pl. denaturează

DENATURAT adj. 1. v. stâlcit. 2. alterat, deformat, fals, mistificat, răstălmăcit. (O afirmație ~.)

DENATURAT adj. 1. deformat, pocit, schimonosit, scîlciat, stîlcit, stricat, stropșit, (fig.) schingiuit. (O pronunțare ~ a cuvintelor.) 2. alterat, deformat, fals, mistificat, răstălmăcit. (O afirmație ~.)

DENATURA vb. 1. v. stâlci. 2. a altera, a contraface, a deforma, a escamota, a falsifica, a măslui, a mistifica, a răstălmăci, (fig.) a silui, (înv. fig.) a sminti, a strâmba. (~ sensul, adevărul celor spuse de cineva.)

DENATURA vb. 1. a deforma, a poci, a schimonosi, a scîlcia, a stîlci, a stropși, (fig.) a schingiui. (A ~ pronunțarea cuvintelor.) 2. a altera, a contraface, a deforma, a escamota, a falsifica, a măslui, a mistifica, a răstălmăci, (fig.) a silui, (înv. fig.) a sminti, a strîmba. (~ sensul, adevărul celor spuse de cineva.)