DEMNITATE, (2) demnități, s. f. 1. Calitatea de a fi demn, atitudine demnă (2); autoritate morală, prestigiu. ♦ Gravitate, măreție. 2. Funcție sau însărcinare înaltă în stat; rang. – Din lat. dignitas, -atis (după demn).

demnitate sf [At: ȚICHINDEAL, A. M. 54/25 / V: (înv) dign~ / Pl: ~tăți / E: lat dignitas, -atis cf demn] 1 Calitate de a fi demn (3-8). 2 Atitudine demnă (3-8). 3 Gravitate. 4 Măreție. 5 Funcție sau însărcinare înaltă în stat Si: rang.

DEMNITATE, (2) demnități, s. f. 1. Calitatea de a fi demn, atitudine demnă (2); autoritate morală, prestigiu. ♦ Gravitate, măreție. 2. (Mai ales la pl.) Funcție sau însărcinare înaltă în stat; rang. – Din lat. dignitas, -atis (după demn).

DEMNITATE, (2) demnități, s. f. 1. Calitatea de a fi demn, atitudine demnă (2); prestigiu, autoritate morală. E la mijloc însă altceva, peste care d-ta ai trecut cu demnitate. GALACTION, O. I 658. Ioana îl privește surprinsă, aproape indignată, dar rămîne în tonul ei obicinuit, de demnitate rece. CAMIL PETRESCU, T. I 98. El descoperi fiecărui individ legea libertății, a demnității. BĂLCESCU, O. II 9. ♦ Gravitate, măreție. Vigoare în loc de grație, demnitate în loc de frumusețe, strictă exactitate la reproducerea naturii omenești în loc de forme estetice ideale, iată calitățile ce caracteriză stilul sculpturii din timpul lui Traian. ODOBESCU, S. III 75. 2. (Azi rar) Funcție sau însărcinare înaltă în stat; rang.

DEMNITATE s.f. 1. Calitatea de a fi demn; prestigiu. ♦ Gravitate, măreție. 2. Post, funcție, situație sau grad mare în stat, într-o mare organizație etc. [Cf. lat. dignitas, fr. dignité, după demn].

DEMNITATE s. f. 1. calitatea de a fi demn; prestigiu. ◊ gravitate, măreție. 2. înaltă funcție de stat. (după lat. dignitas, fr. dignité)

DEMNITATE ~ăți f. 1) Caracter demn; destoinicie. 2) Atitudine demnă. 3) Comportare demnă. 4) Înaltă funcție de stat. [Art. demnitatea; G.-D. demnității] /<lat. dignitas, ~atis

demnitate f. 1. mărire, nobleță: demnitate de caracter; 2. funcțiune înaltă într’un Stat: demnitate regală.

*demnitáte f. (lat. dignitas, -átis, după rom. demn). Calitatea de a fi demn. Nobleță, gravitate în purtare: demnitate de caracter. Funcțiune înaltă. – Rar și dignitate.

dignitate sf vz demnitate

* dignitár, -táte V. demn-.

demnitate s. f., g.-d. art. demnității; (poziții sociale) pl. demnități

demnitate s. f., g.-d. art. demnității; pl. demnități

demnitate s. f., g.-d. art. demnității; pl. demnități

demnitate, -tăți (ținută demnă; funcțiune însemnată).

DEMNITATE s. v. vrednicie.

DEMNITATE s. 1. poziție, rang, treaptă, (înv.) cin, dregătorie, ifos, orânduială, ședere, vrednicie. (Ocupă o ~ înaltă în stat.) 2. v. titlu. 3. v. onoare.

DEMNITATE s. 1. poziție, rang, treaptă, (înv.) cin, dregătorie, ifos, orînduială, ședere, vrednicie. (Ocupă o ~ înaltă în stat.) 2. rang, titlu, (înv.) spiță, stat. (~ de baron.)

demnitate s. v. VREDNICIE.

DEMNITATE. Subst. Demnitate, dignitate (rar), onoare, prestigiu, autoritate, vază, prestanță; gravitate, sobrietate, seriozitate. Renume, reputație, nume (bun), faimă, celebritate; glorie, fală, mărire, slavă. Valoare, preț, merit. Însemnătate, importanță. Respect, respectabilitate, respectare, stimă, cinste, cinstire, onorabilitate (rar), prețuire, considerație, deferență, condescendență. Mîndrie, amor propriu. Adj. Demn, onorabil, prestigios, de prestigiu, de vază, cu autoritate, autoritar, impunător, cu prestanță; grav, serios, sobru, solemn. Ales, distins, renumit, cu renume, cunoscut, numit (înv.), vestit, marcant, cu reputație, reputat, faimos, celebru; plin de glorie, glorios, preamărit, slăvit. Valoros, de preț, merituos. Însemnat, important, de vază. Respectabil, onorabil, stimabil, vrednic de stimă; respectat, stimat, cinstit. Respectuos, reverențios, deferent, condescendent. Mîndru, fudul. Vb. A fi demn; a se purta cu demnitate, a avea o comportare demnă. A se respecta, a-și păstra demnitatea, a-și cunoaște valoarea, a avea sentimentul propriei demnități. A cuceri (a ciștiga) prestigiu (respect, reputație). A fi prețuit (respectat, apreciat). A respecta, a stima, a cinsti, a prețui, a aprecia, a onora, a face cinste (cuiva), a face onoare (cuiva). Adv. Cu demnitate, cu prestanță, cu respect, cu stimă; cu cinste, cu prețuire, cu considerație. V. cinste, glorie, importanță, reputație, respect.