DEMNITATE. Subst. Demnitate, dignitate (rar), onoare, prestigiu, autoritate, vază, prestanță; gravitate, sobrietate, seriozitate. Renume, reputație, nume (bun), faimă, celebritate; glorie, fală, mărire, slavă. Valoare, preț, merit. Însemnătate, importanță. Respect, respectabilitate, respectare, stimă, cinste, cinstire, onorabilitate (rar), prețuire, considerație, deferență, condescendență. Mîndrie, amor propriu. Adj. Demn, onorabil, prestigios, de prestigiu, de vază, cu autoritate, autoritar, impunător, cu prestanță; grav, serios, sobru, solemn. Ales, distins, renumit, cu renume, cunoscut, numit (înv.), vestit, marcant, cu reputație, reputat, faimos, celebru; plin de glorie, glorios, preamărit, slăvit. Valoros, de preț, merituos. Însemnat, important, de vază. Respectabil, onorabil, stimabil, vrednic de stimă; respectat, stimat, cinstit. Respectuos, reverențios, deferent, condescendent. Mîndru, fudul. Vb. A fi demn; a se purta cu demnitate, a avea o comportare demnă. A se respecta, a-și păstra demnitatea, a-și cunoaște valoarea, a avea sentimentul propriei demnități. A cuceri (a ciștiga) prestigiu (respect, reputație). A fi prețuit (respectat, apreciat). A respecta, a stima, a cinsti, a prețui, a aprecia, a onora, a face cinste (cuiva), a face onoare (cuiva). Adv. Cu demnitate, cu prestanță, cu respect, cu stimă; cu cinste, cu prețuire, cu considerație. V. cinste, glorie, importanță, reputație, respect.