2 intrări

21 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

demítere sf [At: SBIERA, F. S. 245 / V: (înv) di~ / Pl: ~ri / E: demite] 1 (Îrg; d. ochi, sprâncene, brațe etc.) Lăsare în jos Si: demis1 (1). 2 (Trs; fig) Coborâre la un nivel inferior (într-o discuție, într-o atitudine etc.) Si: demis1 (1). 3 Destituire.

DEMÍTERE, demiteri, s. f. Acțiunea de a demite și rezultatul ei; destituire, concediere. – V. demite.

DEMÍTERE, demiteri, s. f. Acțiunea de a demite și rezultatul ei; destituire, concediere. – V. demite.

DEMÍTERE, demiteri s. f. Acțiunea de a demite; destituire, concediere. Demitere din funcție.

demítere s. f., g.-d. art. demíterii; pl. demíteri

demítere s. f., g.-d. art. demíterii; pl. demíteri

DEMÍTERE s. v. destituire.

DEMÍTERE s.f. Acțiunea de a demite; destituire. [< demite].

demíte [At: IORGOVICI, O. 52/10 / V: (rar) di~ / Pzi: demít / E: lat demittere, fr démettre] 1 vt (Îrg; c. i. ochi, sprâncene, brațe etc.) A lăsa în jos. 2 vr (Trs; fig) A se coborî la un nivel inferior (într-o discuție, într-o atitudine etc.) 3 vt A îndepărta pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc. Si: a destitui.

DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere.

DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere.

DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. (Azi rar) A scoate, a da afară (pe cineva) dintr-o demnitate, dintr-o funcție etc.; a destitui, a concedia. De mîine poți să te socotești demis. DEMETRIUS, C. 53. Sinești nu e un ministru de justiție ca Hariton, să se lase demis de o gazetă. CAMIL PETRESCU, T. I 205. – Formă gramaticală: part. demis.

demíte (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 demítă; ger. demițấnd; part. demís

demíte vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 sg. și pl. demítă; ger. demițând; part. demís

DEMÍTE vb. III. tr. A forța (pe cineva) să-și dea demisia; a destitui. [P.i. demít. / < lat. demittere, cf. fr. démettre].

DEMÍTE vb. tr. a destitui. (< lat. demittere, fr. démettre)

A DEMÍTE demít tranz. (persoane) A forța să-și dea demisia. /<fr. démettre, lat. demittere

*demít și dimít, -mis, a -míte v. tr. (fr. dé-mettre, d. lat. de-mittere, a da jos, a trînti, și di-mettere, a înlătura; it. di-mittere, sp. dimitir). Destituĭ: l-a demis din funcțiune. V. refl. Renunț la o funcțiune, demisionez: a se demite din minister. Mă retrag, mă las de.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DEMÍTERE s. destituire, îndepărtare, scoatere, (înv. și fam.) mazilíre, mazilít. (~ cuiva din funcție.)

Intrare: demite
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) demite demitere demis demițând singular plural
demite demiteți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) demit (să) demit demiteam demisei demisesem
a II-a (tu) demiți (să) demiți demiteai demiseși demiseseși
a III-a (el, ea) demite (să) demi demitea demise demisese
plural I (noi) demitem (să) demitem demiteam demiserăm demiseserăm, demisesem*
a II-a (voi) demiteți (să) demiteți demiteați demiserăți demiseserăți, demiseseți*
a III-a (ei, ele) demit (să) demi demiteau demiseră demiseseră
Intrare: demitere
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular demitere demiterea
plural demiteri demiterile
genitiv-dativ singular demiteri demiterii
plural demiteri demiterilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)