2 intrări

16 definiții

daleu, ~ee a vz deliu

deliu, ~ie [At: DEX / Pl: ~ii / E: tc deli] 1 sm Soldat din cavaleria ușoară turcă. 2 sm (În țările române) Soldat din corpul de călăreți înființat de Mihai Viteazul o dată cu corpul beșliilor. 3 a (În epoca fanariotă) Soldat din garda domnească. 4-5 smf, a (Om) voinic. 6-7 smf, a (Om) viteaz. 8 a Furios. 9 a Nebun.

DELÍU, -ÍE, delii, s. m., adj. 1. S. m. Soldat din călărimea ușoară turcă. ♦ (În Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de călăreți înființat de Mihai Viteazul odată cu corpul beșliilor; (în perioada fanariotă) soldat din garda domnească. 2. Adj., s. m. (Om) voinic, viteaz, îndrăzneț. 3. Adj. Furios, vehement, nebun. – Din tc. deli.

DELÍU, -ÍE, delii, s. m., adj. (Înv.) 1. S. m. Soldat din călărimea ușoară turcă. ♦ (În Țara Românească și în Moldova) Soldat din corpul de călăreți înființat de Minai Viteazul o dată cu corpul beșliilor; (în perioada fanariotă) soldat din garda domnească. 2. Adj., s. m. (Om) voinic, viteaz, îndrăzneț. 3. Adj. Furios, vehement, nebun. – Din tc. deli.

DELÍU1, delii, s. m. (Învechit și arhaizant) 1. Om curajos, viteaz, îndrăzneț, voinic. A întîlnit... în crețul crîngurilor vînători ce prind iepurele de coadă, în cremenul munților, delii ce rup în două ursul năprasnic, parc-ar frînge un fuștei de ceapă. DELAVRANCEA, S. 97. Caii deliilor erau în spume. id. ib. 201. 2. (Mai ales la pl.) Soldat din armata turcească, făcînd parte dintr-un corp de călărime ușoară. Era la Giurgiu raia și năvăleau delii în pradă, de dincolo de Dunăre, asupra bieților creștini. SADOVEANU, M. C. 34. Oastea de la Dii A pierit întîi: O sută cinci mii De voinici delii. TEODORESCU, P. P. 485. 3. Soldat care făcea parte din ceata de călăreți, înființată de Mihai Viteazul o dată cu ceata beșliilor. 4. (În epoca fanariotă) Soldat care făcea parte din garda domnească, compusă mai adesea din arnăuți. Țara mișuna de delii și buli-bași. MACEDONSKI, O. IV 117.

DELÍU2, -ÍE, delii, adj. 1. (Învechit și arhaizant) Voinic, curajos, viteaz, îndrăzneț. Un glas de mii de glasuri răspunde: «E hagiul! E Mustafa poetul, e Mustafa deliul» ALECSANDRI, P. III 379. 2. (Rar) Furios, vehement, nebun. L-au sucit, l-au răsucit, nimic n-au putut stoarce din el grangurii. L-au lăsat, pînă la urmă, în voia lui, l-au socotit... zăltat, deliu aproape. STANCU, D. 39.

!delíu (soldat) s. m., art. delíul; pl. delíi, art. delíii (-li-ii)

delíu s. m. (sil. -liu), adj. m., art. delíul; pl. delíi, art. delíii

delíu (delíi), s. m.1. (Înv.) sălbatic, om brutal. – 2. În oastea turcă, corp de cavalerie ușoară. – 3. Corp de cavalerie format în Muntenia de Mihai Viteazul, desființat apoi. – 4. Gardă albaneză călare a domnitorilor, în cursul sec. XVIII. Tc. deli „nebun; călăreț” (Roesler 591; Șeineanu, II, 155; Lokotsch 506), cf. ngr. ντελῆς, bg., sb. deli.

DELÍU1 ~e (~i) înv. Care vădește îndrăzneală și curaj; viteaz; brav; cutezător; îndrăzneț; curajos. [Sil. de-liu] /<turc. deli

DELÍU2 ~i m. 1) înv. (la turci) Ostaș dintr-un corp de cavalerie ușoară. 2) la pl. (în perioada fanariotă) Garda domnească alcătuită din arnăuți. [Sil. de-liu] /<turc. deli

deliu m. pl. delii od. 1. ceată de călăreți viteji înființată de Mihaiu Viteazul: înainte, delii! BOL.; 2. în epoca fanariotă, gardă domnească compusă din Arnăuți și comandată de un delibașa. [Turc. DELI, nebun, viteaz]. ║ a. 1. voinic, viteaz (mai ales în poezia populară); taie cap de deliu POP.; 2. înalt de stat, svelt (în Muntenia): cu trupul deliu ca un brad. [Interesantă lărgire a sensului unei vorbe: curat soldățești; oștean din corpul deliilor, de unde apoi om voinic, bine făcut (v. levent)].

delíŭ m. (turc. deli, nebun, viteaz). Soldat dintr’un corp de cavalerie ușoară care năvălea nebunește. Soldat dintr’un corp de cavalerie de elită înființat de Mihaĭ Viteazu. În epoca Fanarioților, soldat din garda domnească, compusă din Arnăuțĭ și comandată de un delibașă. Fig. Voĭnic, viteaz. Vioĭ, zvelt. V. levent.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

Delia, denumire purtată de Artemis, fiindcă s-a născut în insula Delos.

PULCHERIA DELIA AUGUSTA (399-453), împărăteasă romană a Orientului. Sora lui Teodosiu II (408-450), care i-a încredințat administrația Imperiului. După moartea fratelui ei s-a măritat cu Marcian, pe care l-a impus împărat, devenind coregentă.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

deliu, -e, delii adj. (prst.d. clienți) incomod, cu o conduită și pretenții imprevizibile.

Intrare: deliu (adj.)
deliu adjectiv
  • silabație: -liu
adjectiv (A108)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deliu
  • deliul
  • deliu‑
  • delie
  • delia
plural
  • delii
  • deliii
  • delii
  • deliile
genitiv-dativ singular
  • deliu
  • deliului
  • delii
  • deliei
plural
  • delii
  • deliilor
  • delii
  • deliilor
vocativ singular
plural
daleu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: delia
delia
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate – (arată)