2 intrări

25 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

definitivát1 sn [At: SADOVEANU, O, IX, 211 / Pl: (nob) ~uri / E: definitiva] 1- 4 Definitivare (1-4). 5 (Pex) Finalizare. 6-8 Definitivare (6, 9-10). 9 (Șîs examen de ~) Examen dat în scopul obținerii numirii definitive în învățământul elementar sau mediu.

definitivát2, ~ă a [At: DN2 / Pl: ~áți, ~e / E: definitiva] 1 Care a fost stabilit în mod definitiv. 2 Care a obținut un post permanent. 3-4 Care s-a stabilit cu domiciliul undeva (pentru totdeauna sau) pentru mult timp.

DEFINITIVÁT s. n. Definitivare. ♦ Examen dat în scopul obținerii numirii definitive în învățământul elementar sau mediu. – V. definitiva.

DEFINITIVÁT s. n. (Rar) Definitivare. ♦ Examen dat în scopul obținerii numirii definitive în învățământul elementar sau mediu. – V. definitiva.

DEFINITIVÁT s. n. (Rar) Definitivare. ♦ (În vechea organizare a învățămîntului) Situația de învățător sau profesor definitiv. Examen de definitivat.

DEFINITIVÁT adj. v. definitiv.

Definitivat ≠ nedefinitivat, nefinisat

DEFINITIVÁT, -Ă adj. Care este definitiv, care este stabilit definitiv. // s.n. Examen dat în scopul numirii definitive în învățământul elementar sau mediu. [< definitiva].

DEFINITIVÁT s. n. faptul de a definitiva. ◊ grad didactic care se obține de un profesor sau învățător pe baza unei inspecții speciale și a unui examen, după un stagiu de activitate didactică. (< definitiva)

DEFINITIVÁT n. Examen pe care îl susține un profesor pentru a obține numire definitivă în învățământul elementar sau mediu. /v. a definitiva

definitivá [At: BĂCESCU, PĂS. 398 / Pzi: ~vez / E: definitiv] 1 vt A da o formă definitivă (1). 2 vt A stabili cu precizie. 3 vt (Pex) A duce la bun sfârșit. 4-5 vtr (Pex) A (se) finaliza. 6-7 vtr A face pe cineva (sau a obține prin concurs) să rămână definitiv într-un post. 8-9 vr (Rar; d. oameni) A se stabili undeva cu domiciliul (pentru totdeauna sau) pentru multă vreme.

DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv.

DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv.

DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămînă definitiv într-un post.

definitivá (a ~) vb., ind. prez. 3 definitiveáză

definitivá vb., ind. prez. 1 sg. definitivéz, 3 sg. și pl. definitiveáză

DEFINITIVÁ vb. 1. a finisa. (Și-a ~ romanul.) 2. a titulariza. (A ~ pe cineva în învățământ.)

DEFINITIVÁ vb. I. tr. A da formă definitivă. ♦ A stabili definitiv pe cineva într-un post. [< definitiv + -a].

Intrare: definitiva
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) definitiva definitivare definitivat definitivând singular plural
definitivea definitivați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) definitivez (să) definitivez definitivam definitivai definitivasem
a II-a (tu) definitivezi (să) definitivezi definitivai definitivași definitivaseși
a III-a (el, ea) definitivea (să) definitiveze definitiva definitivă definitivase
plural I (noi) definitivăm (să) definitivăm definitivam definitivarăm definitivaserăm, definitivasem*
a II-a (voi) definitivați (să) definitivați definitivați definitivarăți definitivaserăți, definitivaseți*
a III-a (ei, ele) definitivea (să) definitiveze definitivau definitiva definitivaseră
Intrare: definitivat
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular definitivat definitivatul definitiva definitivata
plural definitivați definitivații definitivate definitivatele
genitiv-dativ singular definitivat definitivatului definitivate definitivatei
plural definitivați definitivaților definitivate definitivatelor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)