3 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEFINITIVÁT s. n. Definitivare. ♦ Examen dat în scopul obținerii numirii definitive în învățământul elementar sau mediu. – V. definitiva.

definitivat2, ~ă a [At: DN2 / Pl: ~ați, ~e / E: definitiva] 1 Care a fost stabilit în mod definitiv. 2 Care a obținut un post permanent. 3-4 Care s-a stabilit cu domiciliul undeva (pentru totdeauna sau) pentru mult timp.

definitivat1 sn [At: SADOVEANU, O, IX, 211 / Pl: (nob) ~uri / E: definitiva] 1-4 Definitivare (1-4). 5 (Pex) Finalizare. 6-8 Definitivare (6, 9-10). 9 (Șîs examen de ~) Examen dat în scopul obținerii numirii definitive în învățământul elementar sau mediu.

DEFINITIVÁT s. n. (Rar) Definitivare. ♦ Examen dat în scopul obținerii numirii definitive în învățământul elementar sau mediu. – V. definitiva.

DEFINITIVÁT s. n. (Rar) Definitivare. ♦ (În vechea organizare a învățămîntului) Situația de învățător sau profesor definitiv. Examen de definitivat.

DEFINITIVÁT, -Ă adj. Care este definitiv, care este stabilit definitiv. // s.n. Examen dat în scopul numirii definitive în învățământul elementar sau mediu. [< definitiva].

DEFINITIVÁT s. n. faptul de a definitiva. ◊ grad didactic care se obține de un profesor sau învățător pe baza unei inspecții speciale și a unui examen, după un stagiu de activitate didactică. (< definitiva)

DEFINITIVÁT n. Examen pe care îl susține un profesor pentru a obține numire definitivă în învățământul elementar sau mediu. /v. a definitiva

DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv.

DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămână definitiv într-un post. – Din definitiv.

definitivá [At: BĂCESCU, PĂS. 398 / Pzi: ~vez / E: definitiv] 1 vt A da o formă definitivă (1). 2 vt A stabili cu precizie. 3 vt (Pex) A duce la bun sfârșit. 4-5 vtr (Pex) A (se) finaliza. 6-7 vtr A face pe cineva (sau a obține prin concurs) să rămână definitiv într-un post. 8-9 vr (Rar; d. oameni) A se stabili undeva cu domiciliul (pentru totdeauna sau) pentru multă vreme.

DEFINITIVÁ, definitivez, vb. I. Tranz. A da o formă definitivă; a încheia ceva. ♦ A face ca cineva să fie sau să rămînă definitiv într-un post.

DEFINITIVÁ vb. I. tr. A da formă definitivă. ♦ A stabili definitiv pe cineva într-un post. [< definitiv + -a].

DEFINITIVÁ vb. tr. 1. a da formă definitivă unui obiect, unei lucrări etc. 2. a stabili definitiv pe cineva într-un post. (< definitiv)

A DEFINITIVÁ ~éz tranz. 1) (obiecte, lucruri etc.) A aduce la o formă definitivă; a face să capete formă finală; a finisa. 2) (persoane) A numi definitiv (într-un post sau într-o funcție); a confirma; a întări. /Din definitiv

definitivéz v. tr. Acord titlu de definitiv (maĭ ales unuĭ profesor). V. activez.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

definitivá (a ~) vb., ind. prez. 3 definitiveáză

definitivá vb., ind. prez. 1 sg. definitivéz, 3 sg. și pl. definitiveáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

arată toate definițiile

Intrare: definitivat (adj.)
definitivat2 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • definitivat
  • definitivatul
  • definitivatu‑
  • definitiva
  • definitivata
plural
  • definitivați
  • definitivații
  • definitivate
  • definitivatele
genitiv-dativ singular
  • definitivat
  • definitivatului
  • definitivate
  • definitivatei
plural
  • definitivați
  • definitivaților
  • definitivate
  • definitivatelor
vocativ singular
plural
Intrare: definitivat (s.n.)
definitivat1 (s.n.) substantiv neutru (numai) singular
substantiv neutru (N29)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • definitivat
  • definitivatul
  • definitivatu‑
plural
genitiv-dativ singular
  • definitivat
  • definitivatului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: definitiva
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • definitiva
  • definitivare
  • definitivat
  • definitivatu‑
  • definitivând
  • definitivându‑
singular plural
  • definitivea
  • definitivați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • definitivez
(să)
  • definitivez
  • definitivam
  • definitivai
  • definitivasem
a II-a (tu)
  • definitivezi
(să)
  • definitivezi
  • definitivai
  • definitivași
  • definitivaseși
a III-a (el, ea)
  • definitivea
(să)
  • definitiveze
  • definitiva
  • definitivă
  • definitivase
plural I (noi)
  • definitivăm
(să)
  • definitivăm
  • definitivam
  • definitivarăm
  • definitivaserăm
  • definitivasem
a II-a (voi)
  • definitivați
(să)
  • definitivați
  • definitivați
  • definitivarăți
  • definitivaserăți
  • definitivaseți
a III-a (ei, ele)
  • definitivea
(să)
  • definitiveze
  • definitivau
  • definitiva
  • definitivaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

definitivat (adj.)

etimologie:

  • definitiva
    surse: DN

definitivat (s.n.)

  • surse: DEX '09 DLRLC MDN '00
    • 1.1. Grad didactic care se obține de un profesor sau învățător pe baza unei inspecții speciale și a unui examen, după un stagiu de activitate didactică.
      exemple
      • Examen de definitivat.
        surse: DLRLC
      • diferențiere Situația de învățător sau profesor definitiv.
        surse: DLRLC
    • 1.2. Examen dat în scopul obținerii numirii definitive în învățământul elementar sau mediu.
      surse: DEX '09 DEX '98 DN

etimologie:

  • vezi definitiva
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

definitiva

  • 1. A da o formă definitivă; a încheia ceva.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: finisa încheia

etimologie:

  • definitiv
    surse: DEX '09 DEX '98 DN