2 intrări

25 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

defiláre1 sf [At: COSTINESCU / V: dăf~, ~lír sn, ~lírung sn, dif~, difilárie / Pl: ~lắri / E: defila1 cf ger Defilirung] 1-2 Trecere în pas cadențat, în coloană de marș (a unei trupe sau) a unei mulțimi prin fața comandanților sau a autorităților pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei aniversări etc. Si: defilat1 (1-2). 3 Mers al unei persoane cu pas apăsat, grav, de marș Si: defilat1 (3). 4-5 Trecere în șir (a unor persoane sau) cortegii prin fața cuiva sau a ceva Si: defilat1 (4-5), defileu (4-5). 6 Perindare.

defiláre2 sf [At: MDA ms / Pl: ~lắri / E: defila2] (Îvr) Deșirare a mărgelelor Si: defilat2.

DEFILÁRE, defilări, s. f. Acțiunea de a defila și rezultatul ei. – V. defila.

DEFILÁRE, defilări, s. f. Acțiunea de a defila și rezultatul ei. – V. defila.

DEFILÁRE, defilări, s. f. Acțiunea de a defila și rezultatul ei. Demonstrația s-a încheiat cu defilarea plină de forță și de prospețime a sportivilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2651. ◊ Fig. Doctorul privea confuz la defilarea neîntreruptă a lanțului de cafenele, birouri și consulate. BART, E. 127.

defiláre s. f., g.-d. art. defilắrii; pl. defilắri

defiláre s. f., g.-d. art. defilării; pl. defilări

DEFILÁRE s. 1. v. perindare. 2. v. paradă.

DEFILÁRE s.f. Acțiunea de a defila și rezultatul ei. [< defila].

*defiláre f. Acțiunea de a defila: defilarea armateĭ.

defilá1 vi [At: AR (1834), 323 / Pzi: ~lez și (îvr) ~fíl / E: fr defiler] 1 (D. trupe sau mulțimi) A trece în pas cadențat în coloană (de marș) prin fața comandanților sau a autorităților pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări etc. 2 (D. persoane) A merge cu pas apăsat, grav, ca de marș. 3 (D. persoane, cortegii) A trece în șir (prin fața cuiva sau a ceva). 4 A se perinda.

defilá2 vtr [At: COSTINESCU / Pzi: ~léz / E: de(s)- + fila] 1-2 (Îvr; d. mărgele) A (se) deșira.

DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. (Despre trupe sau despre o mulțime) A trece în pas cadențat în coloană (de marș) prin fața comandanților sau reprezentanților autorităților, pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări sau a unei inspecții; (despre persoane, cortegii) a trece în șir (prin fața cuiva). ♦ Fig. A se succeda. – Din fr. défiler.

DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. (Despre trupe sau despre o mulțime) A trece în pas cadențat în coloană (de marș) prin fața comandanților sau reprezentanților autorităților, pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări sau a unei inspecții; (despre persoane, cortegii) a trece în șir (prin fața cuiva). ♦ Fig. A se succeda. – Din fr. défiler.

DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. 1. (Despre trupe, organizații de masă etc.) A trece în coloană, în marș prin fața reprezentanților autorității (civile sau militare) pentru a da onorul (cu ocazia unei parade, a unei serbări). Au defilat cu școlile și armata, veteranii, – oștenii de la 77, răniții și rămășițele regimentelor glorioase. SADOVEANU, O. VI 477. Oamenii... au defilat în zorii zilei, prin fața căpitanului. BRĂESCU, V. A. 45. 2. (Despre persoane, cortegii) A trece în șir (prin fața cuiva). Tramvaiele se îngrămădeau imobilizate, așteptînd... să defileze [cortegiul funebru]. C. PETRESCU, C. V. 293. Profesorul... defilează prin oraș cu familia. SAHIA, N. 54. Ușile se deschiseră și unul cîte unul [deținuții] zgribuliți, galbeni... defilară printre arme și se înșirară în mijlocul curții. VLAHUȚĂ, O. A. 162. ◊ Fig. Cetatea Neamțului, Varaticul, Ceahlăul, drumurile pline de soare, nopțile cu lună, îmi apăreau acum ca un cortegiu al verii, care defilase repede și dispăruse după orizont. IBRĂILEANU, A. 211.

defilá (a ~) vb., ind. prez. 3 defileáză

defilá vb., ind. prez. 1 sg. defiléz, 3 sg. și pl. defileáză

DEFILÁ vb. I. intr. (Despre coloane, convoiuri etc.) A trece în rânduri, în șir. ♦ (Despre trupe, unități militare) A trece prin fața unui comandant, a unui șef etc. pentru a da onorul cu ocazia unei parade etc. ♦ (Fig.) A se succeda. [< fr. défiler, lat. filum – fir].

DEFILÁ vb. intr. 1. (despre coloane, convoaie etc.) a trece în rânduri, în șir. ◊ (despre trupe, unități militare) a trece prin fața unui comandant pentru a da onorul cu ocazia unei parade etc. 2. (p. ext.) a se succeda fără întrerupere. (< fr. défiler)

Intrare: defila
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) defila defilare defilat defilând singular plural
defilea defilați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) defilez (să) defilez defilam defilai defilasem
a II-a (tu) defilezi (să) defilezi defilai defilași defilaseși
a III-a (el, ea) defilea (să) defileze defila defilă defilase
plural I (noi) defilăm (să) defilăm defilam defilarăm defilaserăm, defilasem*
a II-a (voi) defilați (să) defilați defilați defilarăți defilaserăți, defilaseți*
a III-a (ei, ele) defilea (să) defileze defilau defila defilaseră
Intrare: defilare
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular defilare defilarea
plural defilări defilările
genitiv-dativ singular defilări defilării
plural defilări defilărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)