2 intrări

24 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEFILÁRE, defilări, s. f. Acțiunea de a defila și rezultatul ei. – V. defila.

DEFILÁRE, defilări, s. f. Acțiunea de a defila și rezultatul ei. – V. defila.

defilare2 sf [At: MDA ms / Pl: ~lări / E: defila2] (Îvr) Deșirare a mărgelelor Si: defilat2.

defilare1 sf [At: COSTINESCU / V: dăf~, ~lir sn, ~lirung sn, dif~, difilarie / Pl: ~lări / E: defila1 cf ger Defilirung] 1-2 Trecere în pas cadențat, în coloană de marș (a unei trupe sau) a unei mulțimi prin fața comandanților sau a autorităților pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei aniversări etc. Si: defilat1 (1-2). 3 Mers al unei persoane cu pas apăsat, grav, de marș Si: defilat1 (3). 4-5 Trecere în șir (a unor persoane sau) cortegii prin fața cuiva sau a ceva Si: defilat1 (4-5), defileu (4-5). 6 Perindare.

DEFILÁRE, defilări, s. f. Acțiunea de a defila și rezultatul ei. Demonstrația s-a încheiat cu defilarea plină de forță și de prospețime a sportivilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2651. ◊ Fig. Doctorul privea confuz la defilarea neîntreruptă a lanțului de cafenele, birouri și consulate. BART, E. 127.

DEFILÁRE s.f. Acțiunea de a defila și rezultatul ei. [< defila].

*defiláre f. Acțiunea de a defila: defilarea armateĭ.

DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. (Despre trupe sau despre o mulțime) A trece în pas cadențat în coloană (de marș) prin fața comandanților sau reprezentanților autorităților, pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări sau a unei inspecții; (despre persoane, cortegii) a trece în șir (prin fața cuiva). ♦ Fig. A se succeda. – Din fr. défiler.

DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. (Despre trupe sau despre o mulțime) A trece în pas cadențat în coloană (de marș) prin fața comandanților sau reprezentanților autorităților, pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări sau a unei inspecții; (despre persoane, cortegii) a trece în șir (prin fața cuiva). ♦ Fig. A se succeda. – Din fr. défiler.

defila2 vtr [At: COSTINESCU / Pzi: ~lez / E: de(s)- + fila] 1-2 (Îvr; d. mărgele) A (se) deșira.

defila1 vi [At: AR (1834), 323 / Pzi: ~lez și (îvr) ~fil / E: fr défiler] 1 (D. trupe sau mulțimi) A trece în pas cadențat în coloană (de marș) prin fața comandanților sau a autorităților pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări etc. 2 (D. persoane) A merge cu pas apăsat, grav, ca de marș. 3 (D. persoane, cortegii) A trece în șir (prin fața cuiva sau a ceva). 4 A se perinda.

DEFILÁ, defilez, vb. I. Intranz. 1. (Despre trupe, organizații de masă etc.) A trece în coloană, în marș prin fața reprezentanților autorității (civile sau militare) pentru a da onorul (cu ocazia unei parade, a unei serbări). Au defilat cu școlile și armata, veteranii, – oștenii de la 77, răniții și rămășițele regimentelor glorioase. SADOVEANU, O. VI 477. Oamenii... au defilat în zorii zilei, prin fața căpitanului. BRĂESCU, V. A. 45. 2. (Despre persoane, cortegii) A trece în șir (prin fața cuiva). Tramvaiele se îngrămădeau imobilizate, așteptînd... să defileze [cortegiul funebru]. C. PETRESCU, C. V. 293. Profesorul... defilează prin oraș cu familia. SAHIA, N. 54. Ușile se deschiseră și unul cîte unul [deținuții] zgribuliți, galbeni... defilară printre arme și se înșirară în mijlocul curții. VLAHUȚĂ, O. A. 162. ◊ Fig. Cetatea Neamțului, Varaticul, Ceahlăul, drumurile pline de soare, nopțile cu lună, îmi apăreau acum ca un cortegiu al verii, care defilase repede și dispăruse după orizont. IBRĂILEANU, A. 211.

DEFILÁ vb. I. intr. (Despre coloane, convoiuri etc.) A trece în rânduri, în șir. ♦ (Despre trupe, unități militare) A trece prin fața unui comandant, a unui șef etc. pentru a da onorul cu ocazia unei parade etc. ♦ (Fig.) A se succeda. [< fr. défiler, lat. filum – fir].

DEFILÁ vb. intr. 1. (despre coloane, convoaie etc.) a trece în rânduri, în șir. ◊ (despre trupe, unități militare) a trece prin fața unui comandant pentru a da onorul cu ocazia unei parade etc. 2. (p. ext.) a se succeda fără întrerupere. (< fr. défiler)

A DEFILÁ ~éz intranz. 1) (despre grupe sau coloane organizate de oameni) A trece în pas cadențat în coloană de marș (prin fața unui comandant sau a unei autorități) cu o anumită ocazie (paradă, inspecții, demonstrație, serbare). 2) fig. (despre persoane, cortegii) A trece în șir (prin fața cuiva). 3) A se succeda fără întrerupere. /<fr. défiler

defilà v. a merge unul după altul, în șir, în linie.

*defiléz v. tr. (fr. défiler, d. fil, fir). Merg unu după altu. Armata defilează, trece în șir pin aintea comandantuluĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

defiláre s. f., g.-d. art. defilắrii; pl. defilắri

defiláre s. f., g.-d. art. defilării; pl. defilări

defilá (a ~) vb., ind. prez. 3 defileáză

defilá vb., ind. prez. 1 sg. defiléz, 3 sg. și pl. defileáză

arată toate definițiile

Intrare: defilare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • defilare
  • defilarea
plural
  • defilări
  • defilările
genitiv-dativ singular
  • defilări
  • defilării
plural
  • defilări
  • defilărilor
vocativ singular
plural
dăfilare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: defila
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • defila
  • defilare
  • defilat
  • defilatu‑
  • defilând
  • defilându‑
singular plural
  • defilea
  • defilați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • defilez
(să)
  • defilez
  • defilam
  • defilai
  • defilasem
a II-a (tu)
  • defilezi
(să)
  • defilezi
  • defilai
  • defilași
  • defilaseși
a III-a (el, ea)
  • defilea
(să)
  • defileze
  • defila
  • defilă
  • defilase
plural I (noi)
  • defilăm
(să)
  • defilăm
  • defilam
  • defilarăm
  • defilaserăm
  • defilasem
a II-a (voi)
  • defilați
(să)
  • defilați
  • defilați
  • defilarăți
  • defilaserăți
  • defilaseți
a III-a (ei, ele)
  • defilea
(să)
  • defileze
  • defilau
  • defila
  • defilaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

defilare dăfilare

  • 1. Acțiunea de a defila și rezultatul ei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: paradă perindare attach_file 2 exemple
    exemple
    • Demonstrația s-a încheiat cu defilarea plină de forță și de prospețime a sportivilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2651.
      surse: DLRLC
    • figurat Doctorul privea confuz la defilarea neîntreruptă a lanțului de cafenele, birouri și consulate. BART, E. 127.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • vezi defila
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

defila

  • 1. (Despre trupe sau despre o mulțime) A trece în pas cadențat în coloană (de marș) prin fața comandanților sau reprezentanților autorităților, pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei serbări sau a unei inspecții; (despre persoane, cortegii) a trece în șir (prin fața cuiva).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: perinda attach_file 6 exemple
    exemple
    • Au defilat cu școlile și armata, veteranii, – oștenii de la 77, răniții și rămășițele regimentelor glorioase. SADOVEANU, O. VI 477.
      surse: DLRLC
    • Oamenii... au defilat în zorii zilei, prin fața căpitanului. BRĂESCU, V. A. 45.
      surse: DLRLC
    • Tramvaiele se îngrămădeau imobilizate, așteptînd... să defileze [cortegiul funebru]. C. PETRESCU, C. V. 293.
      surse: DLRLC
    • Profesorul... defilează prin oraș cu familia. SAHIA, N. 54.
      surse: DLRLC
    • Ușile se deschiseră și unul cîte unul [deținuții] zgribuliți, galbeni... defilară printre arme și se înșirară în mijlocul curții. VLAHUȚĂ, O. A. 162.
      surse: DLRLC
    • figurat Cetatea Neamțului, Varaticul, Ceahlăul, drumurile pline de soare, nopțile cu lună, îmi apăreau acum ca un cortegiu al verii, care defilase repede și dispăruse după orizont. IBRĂILEANU, A. 211.
      surse: DLRLC

etimologie: