defilare² sf [At: MDA ms / Pl: ~lări / E: defila²] (Îvr) Deșirare a mărgelelor Si: defilat².

defilare¹ sf [At: COSTINESCU / V: dăf~, ~lir sn, ~lirung sn, dif~, difilarie / Pl: ~lări / E: defila¹ cf ger Defilirung] 1-2 Trecere în pas cadențat, în coloană de marș (a unei trupe sau) a unei mulțimi prin fața comandanților sau a autorităților pentru a da onorul, cu ocazia unei parade, a unei aniversări etc. Si: defilat¹ (1-2). 3 Mers al unei persoane cu pas apăsat, grav, de marș Si: defilat¹ (3). 4-5 Trecere în șir (a unor persoane sau) cortegii prin fața cuiva sau a ceva Si: defilat¹ (4-5), defileu (4-5). 6 Perindare.

DEFILARE, defilări, s. f. Acțiunea de a defila și rezultatul ei. Demonstrația s-a încheiat cu defilarea plină de forță și de prospețime a sportivilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2651. ◊ Fig. Doctorul privea confuz la defilarea neîntreruptă a lanțului de cafenele, birouri și consulate. BART, E. 127.

DEFILARE s.f. Acțiunea de a defila și rezultatul ei. [< defila].

*defiláre f. Acțiunea de a defila: defilarea armateĭ.

dăfilare sf vz defilare

defilir s vz defilare

defilirung sn vz defilare

difilare sf vz defilare

difilarie sf vz defilare

defilare s. f., g.-d. art. defilării; pl. defilări

defilare s. f., g.-d. art. defilării; pl. defilări

defilare s. f., g.-d. art. defilării; pl. defilări

DEFILARE s. 1. v. perindare. 2. v. paradă.

DEFILARE s. 1. perindare, prefirare, succedare, (fig.) derulare. (~ copacilor prin fața ochilor.) 2. paradă. (Nu mergem si noi să asistăm la ~?).