DEFECTA, defectez, vb. I. Refl. (Despre mecanisme, aparate, mașini etc.) A avea o defecțiune, a nu mai funcționa normal; a se strica. ♦ Tranz. A produce o defecțiune la o mașină, la un aparat, la un mecanism etc. – Din defect.

defecta [At: MIRONESCU, S. 84 / Pzi: ~tez / E: defect] (D. mașini, aparate) 1-3 vr A nu (mai) funcționa (bine). 4-6 vt A fi făcut să nu (mai) funcționeze (bine). 7-8 vtr A (se) strica.

DEFECTA, defectez, vb. I. Refl. (Despre mecanisme, aparate, mașini etc.) A avea un defect (1) sau o defecțiune, a nu mai funcționa; a se strica. ♦ Tranz. A produce un defect (1) la o mașină, la un aparat, la un mecanism etc. – Din defect.

DEFECTA, defectez, vb. I. Refl. (Despre un mecanism, o mașină) A avea un defect, a se strica, a nu mai fi în stare de funcționare. Din neglijența sau nepriceperea lucrătorului, se defectase mașina. ARDELEANU, D. 103. ♦ Tranz. A produce un defect la o mașină sau la un mecanism.

DEFECTA vb. I. tr., refl. (Despre un mecanism, un motor etc.) A produce sau a avea un defect, a (se) strica. [< defect].

DEFECTA vb. I. refl. (despre mașini, aparate, mecanisme etc.) a avea un defect, a (se) strica. II. tr. a produce un defect (la o mașină etc.). III. intr. (rar) a trăda. (< defect)

A DEFECTA ~ez tranz. (sisteme tehnice) A face să se defecteze; a strica; a deteriora; a deregla; a avaria. /Din defect

A SE DEFECTA pers. 3 se ~ează intranz. (despre sisteme tehnice) A căpăta un defect; a ieși din funcțiune; a nu funcționa normal; a se deteriora; a se strica; a se deregla; a se avaria; a degrada. /Din defect

DEFECT, -Ă, defecți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Lipsă, scădere, imperfecțiune materială, fizică sau morală; cusur, hibă. ♦ Deranjament, stricăciune care împiedică funcționarea normală a unei mașini, a unui aparat. ♦ Ceea ce nu este conform regulilor stabilite într-un anumit domeniu. ♦ Dezavantaj, inconvenient. 2. Adj. Care s-a defectat, s-a stricat; care are un defect (1). – Din lat. defectus, germ. Defekt.

defect, ~ă [At: HELIADE, O. II, 189 / V: ~et / Pl: ~cți, ~e și (înv; sn) ~uri / E: ger Defekt, lat defectus] 1 sn Lipsă. 2 sn Neajuns. 3-5 sn Imperfecțiune (materială,) (fizică sau) morală Si: beteșug, cusur, hibă, viciu. 6 sn (Fiz; îs) ~ de masă Diferență dintre suma maselor protonilor și neutronilor^[1] componenți ai nucleului de atom și masa reală a nucleului acelui atom. 7-8 sn (Teh; șîs ~ de execuție, ~ de fabricație) Lipsă de calitate (în ansamblu sau) locală a unui produs în raport cu calitatea cerută. 9 sn Deranjament. 10 sn Stricăciune. 11 sn Defecțiune care împiedică funcționarea unei mașini. 12 sn Ceea ce nu este conform anumitor reguli stabilite într-un domeniu. 13 sn Greșeală. 14 sn Ceea ce este necorespunzător cerințelor. 15 sn (Îe; rar) A cădea în ~ul... A greși într-o anumită privință. 16 a Care are lipsuri. 17-19 a Cu imperfecțiuni (materiale,) (fizice sau) morale. 20-21 a (D. un produs) Lipsit de calitate (în ansamblu sau) local. 22 a (D. aparate) Care are un deranjament. 23-24 a (D. mașini) Care nu funcționează (bine). 25 a Care nu este conform regulilor stabilite într-un domeniu. 26 Care nu respectă cerințele. modificată

DEFECT, -Ă, defecți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Lipsă, scădere, imperfecțiune materială, fizică sau morală; cusur, meteahnă, neajuns, beteșug, hibă. ♦ Deranjament, stricăciune care împiedică funcționarea unei mașini, a unui aparat. ♦ Ceea ce nu este conform anumitor reguli stabilite într-un anumit domeniu. ♦ Dezavantaj, inconvenient. 2. Adj. Care s-a defectat, s-a stricat; care are un defect (1). – Din lat. defectus, germ. Defekt.

DEFECT², -Ă, defecți, -te, adj. Cu stricăciuni, cu imperfecțiuni; defectat, stricat. Fetița tîra prin casă, cu sfoară, un automobil de tablă defect. C. PETRESCU, Î. II 152.

DEFECT, -Ă adj. Care nu mai este în stare de funcționare; stricat. [< lat. defectus].

DEFECT, -Ă I. adj. care s-a defectat, s-a stricat. II. s. n. 1. imperfecțiune, lipsă, cusur. ♦ deranjament, dereglare care împiedică funcționarea unei mașini, a unui aparat, mecanism etc. ♦ dezavantaj, inconvenient. 2. (fiz.) defect de masă = diferența dintre suma particulelor constitutive ale unui atom și masa reală a acestuia. (< lat. defectus, germ. Defekt)

DEFECT¹ ~tă (~ți, ~te) Care prezintă imperfecțiuni; cu neajunsuri. /<lat. defectus, germ. Defekt

defecta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. defectez, 3 defectează; conj. prez. 1 sg. să defectez, 3 să defecteze

defecta (a ~) vb., ind. prez. 3 defectează

defecta vb., ind. prez. 1 sg. defectez, 3 sg. și pl. defectează

defect¹ adj. m., pl. defecți; f. defectă, pl. defecte

defect¹ adj. m., pl. defecți; f. defectă, pl. defecte

defect adj. m., pl. defecți; f. sg. defectă, pl. defecte

DEFECTA vb. a (se) deranja, a (se) deregla, a (se) strica, (rar) a (se) detraca. (Sistemul tehnic s-a ~.)

DEFECTA vb. a (se) deranja, a (se) deregla, a (se) strica, (rar) a (se) detraca. (Sistemul tehnic s-a ~.)

A defecta ≠ a repara

DEFECT s., adj. 1. s. cusur, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu, (livr.) carență, racilă, tară, (pop. și fam.) beteșug, (reg. și fam.) hibă, (reg.) madea, teahnă, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) greșeală, lichea, nedesăvirșire, răutate. (Are nenumărate ~.) 2. s. v. anomalie. 3. s. v. patimă. 4. s. v. defecțiune. 5. adj. defectat, deranjat, dereglat, stricat, (rar) detracat, smintit. (Un mecanism, un ceas ~.)

DEFECT s., adj. 1. s. cusur, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, păcat, scădere, slăbiciune, viciu, (livr.) carență, racilă, tară, (pop. și fam.) beteșug, (reg. și fam.) hibă, (reg.) madea, teahnă, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) greșeală, lichea, nedesăvîrșire, răutate. (Are nenumărate ~.) 2. s. anomalie, cusur, (pop.) meteahnă. (Are un ~ congenital.) 3. s. cusur, dar, meteahnă, nărav, patimă, viciu, (pop. si fam.) pîrțag, (pop.) învăț, (reg.) madea, natură, nărăvie, parfie, teahnă, (prin Bucov.) băsău. (Are ~ beției.) 4. s. defectare, defecțiune, deranjament, dereglare. (~ în funcționarea unui aparat.) 5. adj. defectat, deranjat, dereglat, stricat, (rar) detracat, smintit. (Un mecanism, un ceas ~.)

DEFECT. Subst. Defect, defectuozitate (rar), lipsă, deficiență, neajuns, carență, scădere, lacună (fig.), slăbiciune (fig.), cusur, hibă (reg.), viciu, tară, racilă (livr., fig.), beteșug (pop., fig.), meteahnă (pop.), imperfecțiune, nedesăvîrșire (rar). Defecțiune, defectare, pană, scurt circuit, deranjament, dereglaj, dereglare, stricare, stricăciune, deteriorare. Dezavantaj, inconvenient. Adj. Defect, defectat, stricat, degradat, uzat, deteriorat; defectuos, vicios; imperfect, cu defecte, cu lipsuri, cu neajunsuri, deficient. Vb. A fi defect. A se defecta, a se deregla, a se strica, a se uza, a se degrada, a se deteriora; a defecta, a deregla, a strica, a deteriora, a degrada. V. dezordine, eroare, imoralitate.

Nopalea dejecta SD. Specie cu flori roșii, lungi tună la 6 cm. Articulații oblonge, verzi, lungi 10-15 cm, areole tomentoase, scoase in relief. Spini galbeni-roșcati, lungi pînă la 5 cm, pînă la 10. Arbust pînă la 2,5 m.