2 intrări

26 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEFECTÁ, defectez, vb. I. Refl. (Despre mecanisme, aparate, mașini etc.) A avea o defecțiune, a nu mai funcționa normal; a se strica. ♦ Tranz. A produce o defecțiune la o mașină, la un aparat, la un mecanism etc. – Din defect.

defectá [At: MIRONESCU, S. 84 / Pzi: ~téz / E: defect] (D. mașini, aparate) 1-3 vr A nu (mai) funcționa (bine). 4-6 vt A fi făcut să nu (mai) funcționeze (bine). 7-8 vtr A (se) strica.

DEFECTÁ, defectez, vb. I. Refl. (Despre mecanisme, aparate, mașini etc.) A avea un defect (1) sau o defecțiune, a nu mai funcționa; a se strica. ♦ Tranz. A produce un defect (1) la o mașină, la un aparat, la un mecanism etc. – Din defect.

DEFECTÁ, defectez, vb. I. Refl. (Despre un mecanism, o mașină) A avea un defect, a se strica, a nu mai fi în stare de funcționare. Din neglijența sau nepriceperea lucrătorului, se defectase mașina. ARDELEANU, D. 103. ♦ Tranz. A produce un defect la o mașină sau la un mecanism.

DEFECTÁ vb. I. tr., refl. (Despre un mecanism, un motor etc.) A produce sau a avea un defect, a (se) strica. [< defect].

DEFECTÁ vb. I. refl. (despre mașini, aparate, mecanisme etc.) a avea un defect, a (se) strica. II. tr. a produce un defect (la o mașină etc.). III. intr. (rar) a trăda. (< defect)

A SE DEFECTÁ pers. 3 se ~eáză intranz. (despre sisteme tehnice) A căpăta un defect; a ieși din funcțiune; a nu funcționa normal; a se deteriora; a se strica; a se deregla; a se avaria; a degrada. /Din defect

A DEFECTÁ ~éz tranz. (sisteme tehnice) A face să se defecteze; a strica; a deteriora; a deregla; a avaria. /Din defect

DEFÉCT, -Ă, defecți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Lipsă, scădere, imperfecțiune materială, fizică sau morală; cusur, hibă. ♦ Deranjament, stricăciune care împiedică funcționarea normală a unei mașini, a unui aparat. ♦ Ceea ce nu este conform regulilor stabilite într-un anumit domeniu. ♦ Dezavantaj, inconvenient. 2. Adj. Care s-a defectat, s-a stricat; care are un defect (1). – Din lat. defectus, germ. Defekt.

defect, ~ă [At: HELIADE, O. II, 189 / V: ~et / Pl: ~cți, ~e și (înv; sn) ~uri / E: ger Defekt, lat defectus] 1 sn Lipsă. 2 sn Neajuns. 3-5 sn Imperfecțiune (materială,) (fizică sau) morală Si: beteșug, cusur, hibă, viciu. 6 sn (Fiz; îs) ~ de masă Diferență dintre suma maselor protonilor și neutronilor[1] componenți ai nucleului de atom și masa reală a nucleului acelui atom. 7-8 sn (Teh; șîs ~ de execuție, ~ de fabricație) Lipsă de calitate (în ansamblu sau) locală a unui produs în raport cu calitatea cerută. 9 sn Deranjament. 10 sn Stricăciune. 11 sn Defecțiune care împiedică funcționarea unei mașini. 12 sn Ceea ce nu este conform anumitor reguli stabilite într-un domeniu. 13 sn Greșeală. 14 sn Ceea ce este necorespunzător cerințelor. 15 sn (Îe; rar) A cădea în ~ul... A greși într-o anumită privință. 16 a Care are lipsuri. 17-19 a Cu imperfecțiuni (materiale,) (fizice sau) morale. 20-21 a (D. un produs) Lipsit de calitate (în ansamblu sau) local. 22 a (D. aparate) Care are un deranjament. 23-24 a (D. mașini) Care nu funcționează (bine). 25 a Care nu este conform regulilor stabilite într-un domeniu. 26 Care nu respectă cerințele. modificată

  1. neuronilor→neutronilor — raduborza

DEFÉCT, -Ă, defecți, -te, s. n., adj. 1. S. n. Lipsă, scădere, imperfecțiune materială, fizică sau morală; cusur, meteahnă, neajuns, beteșug, hibă. ♦ Deranjament, stricăciune care împiedică funcționarea unei mașini, a unui aparat. ♦ Ceea ce nu este conform anumitor reguli stabilite într-un anumit domeniu. ♦ Dezavantaj, inconvenient. 2. Adj. Care s-a defectat, s-a stricat; care are un defect (1). – Din lat. defectus, germ. Defekt.

DEFÉCT2, -Ă, defecți, -te, adj. Cu stricăciuni, cu imperfecțiuni; defectat, stricat. Fetița tîra prin casă, cu sfoară, un automobil de tablă defect. C. PETRESCU, Î. II 152.

DEFÉCT, -Ă adj. Care nu mai este în stare de funcționare; stricat. [< lat. defectus].

DEFÉCT, -Ă I. adj. care s-a defectat, s-a stricat. II. s. n. 1. imperfecțiune, lipsă, cusur. ♦ deranjament, dereglare care împiedică funcționarea unei mașini, a unui aparat, mecanism etc. ♦ dezavantaj, inconvenient. 2. (fiz.) defect de masă = diferența dintre suma particulelor constitutive ale unui atom și masa reală a acestuia. (< lat. defectus, germ. Defekt)

DEFÉCT1 ~tă (~ți, ~te) Care prezintă imperfecțiuni; cu neajunsuri. /<lat. defectus, germ. Defekt


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

defectá (a ~) vb., ind. prez. 3 defecteáză

defectá vb., ind. prez. 1 sg. defectéz, 3 sg. și pl. defecteáză

deféct1 adj. m., pl. defécți; f. deféctă, pl. defécte

deféct adj. m., pl. defécți; f. sg. deféctă, pl. defécte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEFECTÁ vb. a (se) deranja, a (se) deregla, a (se) strica, (rar) a (se) detraca. (Sistemul tehnic s-a ~.)

arată toate definițiile

Intrare: defecta
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • defecta
  • defectare
  • defectat
  • defectatu‑
  • defectând
  • defectându‑
singular plural
  • defectea
  • defectați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • defectez
(să)
  • defectez
  • defectam
  • defectai
  • defectasem
a II-a (tu)
  • defectezi
(să)
  • defectezi
  • defectai
  • defectași
  • defectaseși
a III-a (el, ea)
  • defectea
(să)
  • defecteze
  • defecta
  • defectă
  • defectase
plural I (noi)
  • defectăm
(să)
  • defectăm
  • defectam
  • defectarăm
  • defectaserăm
  • defectasem
a II-a (voi)
  • defectați
(să)
  • defectați
  • defectați
  • defectarăți
  • defectaserăți
  • defectaseți
a III-a (ei, ele)
  • defectea
(să)
  • defecteze
  • defectau
  • defecta
  • defectaseră
Intrare: defect (adj.)
defect1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • defect
  • defectul
  • defectu‑
  • defectă
  • defecta
plural
  • defecți
  • defecții
  • defecte
  • defectele
genitiv-dativ singular
  • defect
  • defectului
  • defecte
  • defectei
plural
  • defecți
  • defecților
  • defecte
  • defectelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

defecta

etimologie:

  • defect
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

defect (adj.)

etimologie: