dedulcire sf [At: POLIZU / V: (reg) dădăl~, dăd~ / Pl: ~ri / E: dedulci] 1 Obișnuire cu ceva plăcut Si: dedulceală (1), dedulcit¹ (1). 2 Descoperire a unui lucru bun Si: dedulceală (2), dedulcit¹ (2). 3 Prindere de gust pentru ceva Si: dedulceală (3), dedulcit¹ (3). 4 Învățare cu binele Si: dedulceală (4), dedulcit¹ (4). 5 (Înv) Îndulcire. 6 Deprindere cu un viciu Si: dedulceală (6), dedulcit¹ (6). 7-8 (Mâncare sau) oferire cuiva a unei mâncări de dulce² în zilele de post Si: dedulceală (7-8), dedulcit¹ (7-8), spurcare. 9-10 (Pex) (Mâncare sau) oferire cuiva a unei mâncări foarte bune Si: dedulceală (9-10), dedulcit¹ (9-10), înfruptare.

DEDULCI, dedulcesc, vb. IV. Refl. A se deprinde cu ceva (bun, plăcut); a prinde gust de ceva. – Pref. de- + dulce.

dădălci vr vz dedulci

dădălcire sf vz dedulcire

dădulci vr vz dedulci

dădulcire sf vz dedulcire

dedulci [At: ȘINCAI, HR. I, 3/33 / V: (reg) dădăl~, dăd~ / Pzi: ~cesc / E: de⁴ + dulce²] 1 vr (Udp „la”, „cu”) A se obișnui cu ceva plăcut. 2 vr A descoperi un lucru bun. 3 vr A prinde gust pentru ceva. 4 vr A se învăța cu binele. 5 vt (Înv) A îndulci. 6 vr A se deprinde cu un viciu. 7-8 vrt (A mânca sau) a face pe cineva să mănânce de dulce² în zilele de post Si: a (se) spurca. 9-10 vrt (Pex) (A mânca sau) a da cuiva să mănânce foarte bine Si: a (se) înfrupta.

DEDULCI, dedulcesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se deprinde, a se îndulci cu sau la ceva; a prinde gust de ceva, a se deda cu binele. – De⁴ + dulce.

DEDULCI, dedulcesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se deprinde cu ceva bun, a prinde gust de ceva bun, a se deda la bine, la viață ușoară și plăcută. Hoții... veniră iarăși, fiindcă se dedulciseră ca calul la tărîțe. ISPIRESCU, L. 372. Dionisiu cel mult dedulcit cu ospețele și cu cupele de vin. ODOBESCU, S. III 288.

A SE DEDULCI mă ~esc intranz. fam. A prinde gustul unor lucruri plăcute, dar puțin accesibile tuturor; a se deprinde (cu ceva bun). /de + dulce

dădulcì v. a prinde gust, a se deprinde cu ceva bun: se dădulcise, vezi, la vorbă cu fata ISP. [Lit. a mânca de dulce: sens generalizat].

dădălcésc, V. dedulcesc.

dădulcésc V. dedulcesc.

dedulcésc și dă- (mă) v. refl. Mă îndulcesc, prind gust de ceva, mă înădesc. Și dădăicesc? (Șez. 32, 103). V. pregust și răgăduĭesc.

dedulci (a se ~) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă dedulcesc, 3 sg. se dedulcește, imperf. 1 sg. mă dedulceam; conj. prez. 1 sg. să mă dedulcesc, 3 să se dedulcească; imper. 2 sg. afirm. dedulcește-te; ger. dedulcindu-mă

!dedulci (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se dedulcește, imperf. 3 sg. se dedulcea; conj. prez. 3 să se dedulcească

dedulci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedulcesc, imperf. 3 sg. dedulcea; conj. prez. 3 sg. și pl. dedulcească

dedulcesc, -ceam 1 imp.

dedulci, dedulcesc v. r. (prost.) 1. (d. clienți) a se obișnui cu o singură prostituată ca parteneră de sex. 2. (d. prostituate) a se obișnui cu un singur client ca partener de sex.

DEDULCI vb. (pop. și fam. fig.) a se spurca. (Se ~ la un trai ușor.)

DEDULCI vb. v. spurca.

dedulci vb. v. SPURCA.

*DEDULCI vb. (pop. și fam. fig.) a se spurca. (Se ~ la un trai ușor.)