2 intrări

14 definiții

dedulcíre sf [At: POLIZU / V: (reg) dădăl~, dăd~ / Pl: ~ri / E: dedulci] 1 Obișnuire cu ceva plăcut Si: dedulceală (1), dedulcit1 (1). 2 Descoperire a unui lucru bun Si: dedulceală (2), dedulcit1 (2). 3 Prindere de gust pentru ceva Si: dedulceală (3), dedulcit1 (3). 4 Învățare cu binele Si: dedulceală (4), dedulcit1 (4). 5 (Înv) Îndulcire. 6 Deprindere cu un viciu Si: dedulceală (6), dedulcit1 (6). 7-8 (Mâncare sau) oferire cuiva a unei mâncări de dulce2 în zilele de post Si: dedulceală (7-8), dedulcit1 (7-8), spurcare. 9-10 (Pex) (Mâncare sau) oferire cuiva a unei mâncări foarte bune Si: dedulceală (9-10), dedulcit1 (9-10), înfruptare.

dedulcí [At: ȘINCAI, HR. I, 3/33 / V: (reg) dădăl~, dăd~ / Pzi: ~césc / E: de4 + dulce2] 1 vr (Udp „la”, „cu”) A se obișnui cu ceva plăcut. 2 vr A descoperi un lucru bun. 3 vr A prinde gust pentru ceva. 4 vr A se învăța cu binele. 5 vt (Înv) A îndulci. 6 vr A se deprinde cu un viciu. 7-8 vrt (A mânca sau) a face pe cineva să mănânce de dulce2 în zilele de post Si: a (se) spurca. 9-10 vrt (Pex) (A mânca sau) a da cuiva să mănânce foarte bine Si: a (se) înfrupta.

DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. A se deprinde cu ceva (bun, plăcut); a prinde gust de ceva. – Pref. de- + dulce.

DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. (Fam.) A se deprinde, a se îndulci cu sau la ceva; a prinde gust de ceva, a se deda cu binele. – De4 + dulce.

DEDULCÍ, dedulcesc, vb. IV. Refl. (Rar) A se deprinde cu ceva bun, a prinde gust de ceva bun, a se deda la bine, la viață ușoară și plăcută. Hoții... veniră iarăși, fiindcă se dedulciseră ca calul la tărîțe. ISPIRESCU, L. 372. Dionisiu cel mult dedulcit cu ospețele și cu cupele de vin. ODOBESCU, S. III 288.

!dedulcí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se dedulcéște, imperf. 3 sg. se dedulceá; conj. prez. 3 să se dedulceáscă

dedulcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedulcésc, imperf. 3 sg. dedulceá; conj. prez. 3 sg. și pl. dedulceáscă

DEDULCÍ vb. (pop. și fam. fig.) a se spurca. (Se ~ la un trai ușor.)

A SE DEDULCÍ mă ~ésc intranz. fam. A prinde gustul unor lucruri plăcute, dar puțin accesibile tuturor; a se deprinde (cu ceva bun). /de + dulce

dedulcésc și dă- (mă) v. refl. Mă îndulcesc, prind gust de ceva, mă înădesc. Și dădăicesc ? (Șez. 32, 103). V. pregust și răgăduĭesc.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

*DEDULCÍ vb. (pop. și fam. fig.) a se spurca. (Se ~ la un trai ușor.)


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

dedulci, dedulcesc v. r. (prost.) 1. (d. clienți) a se obișnui cu o singură prostituată ca parteneră de sex. 2. (d. prostituate) a se obișnui cu un singur client ca partener de sex.

Intrare: dedulci
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dedulci dedulcire dedulcit dedulcind singular plural
dedulcește dedulciți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dedulcesc (să) dedulcesc dedulceam dedulcii dedulcisem
a II-a (tu) dedulcești (să) dedulcești dedulceai dedulciși dedulciseși
a III-a (el, ea) dedulcește (să) dedulcească dedulcea dedulci dedulcise
plural I (noi) dedulcim (să) dedulcim dedulceam dedulcirăm dedulciserăm, dedulcisem*
a II-a (voi) dedulciți (să) dedulciți dedulceați dedulcirăți dedulciserăți, dedulciseți*
a III-a (ei, ele) dedulcesc (să) dedulcească dedulceau dedulci dedulciseră
Intrare: dedulcire
dedulcire substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dedulcire dedulcirea
plural dedulciri dedulcirile
genitiv-dativ singular dedulciri dedulcirii
plural dedulciri dedulcirilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)