2 intrări

21 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

decapitáre sf [At: NEGULICI / Pl: ~tắri / E: decapita] 1-2 (Ucidere sau) execuție prin tăierea capului, ca urmare a unei pedepse Si: decapitat1 (1-2), (înv) decapitație (1-2), (îvp) descăpățânare, ghilotinare.

DECAPITÁRE, decapitări, s. f. Acțiunea de a decapita și rezultatul ei; decapitație. – V. decapita.

DECAPITÁRE, decapitări, s. f. Acțiunea de a decapita și rezultatul ei; decapitație. – V. decapita.

DECAPITÁRE, decapitări, s. f. Acțiunea de a decapita.

decapitáre (acțiunea de a decapita) s. f., g.-d. art. decapitắrii; pl. decapitắri

decapitáre s. f., g.-d. art. decapitării; pl. decapitări

DECAPITÁRE s.f. Acțiunea de a decapita și rezultatul ei; decapitație. [< decapita].

decapitá vt [At: ASACHI, E. D. 19 / Pzi: ~téz, (înv) 3 ~'apită / E: fr décapiter] 1-2 (C. i. ființe) (A ucide sau) a executa ca urmare a unei pedepse prin tăierea capului Si: (Îvp) a descăpățâna.

DECAPITÁ, decapitez, vb. I. Tranz. A executa un condamnat prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare.

DECAPITÁ, decapitez, vb. I. Tranz. A ucide sau a executa pe cineva prin tăierea capului; a tăia capul cuiva. ◊ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. – Din fr. décapiter, lat. decapitare.

DECAPITÁ, decapitez, vb. I. Tranz. A ucide sau a executa pe cineva prin tăierea capului, a tăia capul cuiva. Mihai a fost ucis în cortul din tabăra sa de lîngă Turda, de către ucigașii trimiși de Basta... Cadavrul lui Mihai a fost apoi decapitat, trunchiul fiindu-i lăsat neîngropat pe cîmp. IST. R.P.R. 179. Era încă foarte vecin timpul în care vodă Ghica căzuse decapitat de un capugi-bașa. MACEDONSKI, O. IV 117.

decapitá (a ~) (a tăia capul) vb., ind. prez. 3 decapiteáză

decapitá vb., ind. prez. 1 sg. decapitéz, 3 sg. și pl. decapiteáză

DECAPITÁ vb. (înv.) a descăpățâna, a scurta. (A ~ pe un condamnat la moarte.)

DECAPITÁ vb. I. tr. A tăia capul cuiva, a executa (pe cineva) prin tăierea capului. ♦ A separa capul bovinelor de corpul lor la abator. [< fr. décapiter, it., lat. decapitare].

DECAPITÁ vb. tr. 1. a tăia capul cuiva; a ucide; a executa un condamnat prin tăierea capului. ◊ a separa capul bovinelor de corpul lor la abator. 2. (fig.) a suprima, a reduce la neputință principalii șefi ai unui partid, ai unei bande etc. (< fr. décapiter)

A DECAPITÁ ~éz tranz. 1) (condamnați) A executa prin tăierea capului. 2) (bovine) A tăia, înlăturând capul. /<fr. décapiter, lat. decapitare

*decapitațiúne f. (d. a decapita). Acțiunea de a decapita. – Și -áție, dar mai des -áre.

*decapitéz v. tr. (fr. décapiter, mlat. decápito, -táre, d. de și cáput, cápitis, cap. V. scapăt). Taĭ capu despărțindu-l de corp: Ludovic XVI a fost decapitat. V. descăpățînez.

Intrare: decapita
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) decapita decapitare decapitat decapitând singular plural
decapitea decapitați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) decapitez (să) decapitez decapitam decapitai decapitasem
a II-a (tu) decapitezi (să) decapitezi decapitai decapitași decapitaseși
a III-a (el, ea) decapitea (să) decapiteze decapita decapită decapitase
plural I (noi) decapităm (să) decapităm decapitam decapitarăm decapitaserăm, decapitasem*
a II-a (voi) decapitați (să) decapitați decapitați decapitarăți decapitaserăți, decapitaseți*
a III-a (ei, ele) decapitea (să) decapiteze decapitau decapita decapitaseră
Intrare: decapitare
decapitare substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular decapitare decapitarea
plural decapitări decapitările
genitiv-dativ singular decapitări decapitării
plural decapitări decapitărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)