DECADENȚĂ, decadențe, s. f. 1. Declin, regres. 2. Decădere, degradare morală. 3. Calitate inferioară a literaturii, artei etc. sau pierdere a normelor morale din creațiile unei epoci față de o perioadă anterioară. – Din fr. décadence, lat. decadentia.

decadent, ~ă [At: GHEREA, ST. CR. III, 33 / Pl: ~nți, ~e / E: fr décadent] 1 a Care se află în declin. 2 a Care prezintă caracterele decadentismului. 3 a Propriu decadentismului. 4-5 smf, a (Pan) (Persoană) cu comportament, cu atitudini ieșite din comun care nu respectă anumite reguli, anumite conveniențe sociale, un anumit fel de a se îmbrăca. 6-7 smf, a (Adept) al decadentismului (1).

decadență sf [At: NEGRUZZI, S. I, 337 / V: (înv) ~din~ / Pl: ~țe / E: fr décadence] 1 Declin (social, economic, politic). 2 Regres al artelor, al științei, al limbii. 3 Corupție. 4 Degradare morală Si: depravare.

decadință sf vz decadență

DECADENȚĂ, decadențe, s. f. 1. Declin, regres. 2. Decădere, degradare morală. – Din fr. décadence, lat. decadentia.

DECADENT, -Ă, decadenți, -te, adj. 1. Care decade, care este în declin, în decadență, în decădere. Cultură burgheză decadentă. 2. Care prezintă caracterele decadentismului, care este propriu decadentismului. Poeții decadenți, interesați să acopere contradicțiile sociale, să mascheze mizeria și asuprirea, mistifică, născocesc simboluri, exagerează conștient, împotriva legilor firii, aspectele neesențiale din realitate, menite să slujească lumii exploatatorilor. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 348, 2/3. Literatura decadentă se caracterizează prin manifestări criminale și macabre. IONESCU-RION, C. 102.

DECADENȚĂ s. f. 1. Declin, decădere (socială, economică, politică). În vremurile de decadență națională de la începutul veacului trecut, căpitanul de mazîli nemaiavînd ce face cu vitejia sa: «Bătea drumurile căutîndu-și dragostele». IBRĂILEANU, S. 15. ♦ Decădere morală, depravare, degradare, imoralitate. 2. Decădere a culturii, a artelor, a științelor etc., ca urmare a descompunerii sociale și politice a unei orînduiri sociale bazate pe exploatare.

DECADENT, -Ă adj. 1. Care decade, în declin. 2. Propriu decadentismului. // s.m. și f. Adept al decadentismului. [Cf. fr. décadent, it. decadente].

DECADENȚĂ s.f. Decădere (socială, culturală, politică, economică), declin, coborîre. ♦ Decădere morală, depravare. [Cf. it. decadenza, fr. décadence, lat. decadentia].

DECADENT, -Ă I. adj. 1. care se află în decadență; în regres. II. adj., s. m. f. (adept) al decadentismului. (< fr. décadent)

DECADENȚĂ s. f. decădere, declin, regres. ◊ corupție, degradare morală, depravare. (< fr. décadence, lat. decadentia)

DECADENT¹ ~tă (~ți, ~te) 1) Care manifestă decadență; în decadență. 2) Care ține de decadentism; propriu decadentismului. Atitudine ~tă. /<fr. décadent

DECADENȚĂ ~e f. Proces de trecere de la o stare superioară la una inferioară; regres; declin; decădere. /<fr. décadence, lat. decadentia

decadent a. 1. ce ține de decadență; 2. fig. cu stilul enigmatic, se zice de poeți din școala simbolistă.

decadență f. 1. decădere; 2. degradarea obiceiurilor, scăpătarea literaturei și a artelor; 3. ultimele secole ale Imperiului roman din Occident: scriitorii decadenței.

*decadént, -ă adj. și s. (fr.décadent, it. decadente, d. lat. cádens, -éntis, care cade, și pref. de-). Care decade: monarhie decadentă. Căruĭa-ĭ plac rafinăriile decadențeĭ: poet decadent, un decadent.

*decadénță f., pl. e (fr. décadence, it. decadenza. V. cadență și decădére). Starea lucruluĭ care decade, care se ruinează: decadență de caracter; decadența poeziiĭ, a imperiuluĭ roman.

decadent adj. m., pl. decadenți; f. decadentă, pl. decadente

decadență s. f., g.-d. art. decadenței; pl. decadențe

decadent adj. m., pl. decadenți; f. decadentă, pl. decadente

decadență s. f., g.-d. art. decadenței; pl. decadențe

decadent adj. m., pl. decadenți; f. sg. decadentă, pl. decadente

decadență s. f., g.-d. art. decadenței; pl. decadențe

DECADÉNȚĂ (< fr., lat. m. decadentia, de la cadere „a cădea”) s. f. Decădere, declin, regres. ♦ Degradare morală; depravare. ♦ Stare de decădere spre o calitate inferioară a literaturii, artei etc. sau spre o pierdere a normelor morale din creațiile unei epoci față de o perioadă anterioară. Termenul are o arie de conotații, pornind de la simpla inferioritate până la degradarea morală.

DECADENȚĂ s. 1. v. declin. 2. v. corupție.

DECADENȚĂ s. 1. decădere, declin, regres, (înv.) descreștere, scădenie, scădere, scăpătare, (fig.) apus, crepuscul. (Înălțare și ~.) 2. corupție, decădere, depravare, desfrînare, desfrîu, destrăbălare, dezmăț, imoralitate, perdiție, perversitate, perversiune, pervertire, pierzanie, pierzare, stricăciune, viciu, (rar) deșănțare, (înv.) aselghiciune, aselghie, desfătare, preacurvie, preacurvire, preaiubire, (fig.) descompunere, putreziciune, (rar fig.) putrefacție, (înv. fig.) putrejune. (Starea de ~ din înalta societate.)

Decadență ≠ ascensiune

Decadență ≠ ascensiune, progres