dec i vz de²

DEC! interj. 1 Exprimă o surprindere neplăcută, supărăcioasă: ia te uită! dec! nu cumva ai pofti să-mi iei vițica pentru un cuc armenesc? (CRG.) ¶ 2 Fie și așa! Hai s’o împărțim frățește – Hai, dec! (PAMF.).

dec! Mold. int. exprimă o surprindere, iacașa, ai nemerito (ironic): dec! nu cumva ai pofti? CR.

dec, interj. de mirare și ironie ca și tronc: Dec! Nu cum-va ai pofti? Dec! Da asta ce-a maĭ fi oare?

DE² interj. 1. Introduce afirmații și replici, exprimând: a) nedumerire, șovăială, nesiguranță; b) resemnare; c) nepăsare față de cineva. Apoi de! ce să-ți fac!; d) supărare; e) ironie. 2. (Introduce replici care exprimă o atitudine de negare sau de dezaprobare) la te uită, asta-i acum. [Var.: (reg., 1) dă, (pop., 2) dec interj.] – Onomatopee.

DECA- Element de compunere însemnând „zece”, care servește la formarea unor substantive și adjective. – Din ngr. déka.

de³ i [At: DLR ms / V: di, die / E: fo] Exclamație cu care se îndeamnă caii la mers.

de² i [At: DLR ms / V: dă, dec, deh / E: de¹] Introduce (sau înlocuiește) afirmații față de care vorbitorul are o atitudine de: 1 Neîncredere. 2 Șovăială. 3 Teamă. 4 Resemnare. 5 Nepăsare. 6 Supărare. 7 Ironie.

deca- [At: CADE / E: fr déca-] Element prim de compunere savantă cu sensul: 1 Zece. 2-3 De zece ori (mai mare).

deh i vz de

DACĂ, ‡ DEACA, ‡ DECA conj. 1 Exprimă o condițiune. În cazul cînd, numai să: unge osia, ~ vrei să nu scîrțîe roata; ~ nu m’ar simți nimeni cînd voiu fugi (DLVR.) ¶ 2 Exprimă timpul. Cînd, după ce: ~ văzu că nu mai vine nimenea, el se întoarse (ISP.).

DĂ²! interj. 👉 DE!¹.

DE¹! DEH! Mold. DA! interj. F 1 Exprimă un fel de reticență înainte de a face cuiva o mustrare sau mărturisirea unui lucru, unui adevăr pe care n-ar cam voi să-l spună: căci, de! corb la corb ochii nu-și scoate (ISP.); fie și așa, dacă porunciți... numai, dă! să nu fiu vinovat (GN.); d’apoi dă! nu-i cum vrem noi, ci-i cum vrea Cel-de-sus (CRG.); apoi de! cucoane, capul meu nu mă duce așa departe (ISP.) ¶ 2 Aida de! 👉 AIDA [comp. ngr. ντέ, srb. alb. de]

‡ DECA¹ = DACĂ.

* DECA², Prefix care arată înmulțirea cu zece în nomenclatura măsurilor.

DE² interj. 1. Introduce afirmații și replici, exprimând: a) nedumerire, șovăială, nesiguranță; b) resemnare; c) nepăsare față de cineva. Apoi de! ce să-ți fac!; d) supărare; e) ironie. 2. (Introduce replici care exprimă o atitudine de negare sau de dezaprobare) Ia te uită, asta-i acum. [Var.: (1, reg.) dă, (2, pop.) dec interj.] – Onomatopee.

DECA- Element de compunere care înseamnă „zece” și servește la formarea unor substantive și adjective. – Din ngr. déka.

DE³ interj. Exclamație cu care se îndeamnă caii la mers; hi. De! silește. Te grăbește, Agerul meu armăsar. NEGRUZZI, S. II 102. De!... cal de!... ȘEZ. III 189.

DE² interj. (Și în forma regională dă; precedat uneori de «apoi», «d-apoi») 1. Introduce afirmații și replici, dînd expresie unui sentiment, unei stări sau unei atitudini de: a) șovăială, nedumerire, nesiguranță în fața unei situații încurcate. Apăi de, cucoane, ce să fie mai gras decît porcul meu din ogradă? ISPIRESCU, L. 178. Ce este talentul? – De! aceasta este prea ușor de spus. CARAGIALE, N. F. 12. Ș-apoi de ce nu m-ați sculat? – D-apoi dă, mămucă. CREANGĂ, P. 11; b) resemnare în fața unei situații firești sau a unei întîmplări neplăcute, nenorocite. Făt-Frumos, cu inima curată... se duse, de! de datorie. ISPIRESCU, L. 105. Te cred, cumătre: d-apoi dă, nu-i cum vrem noi. CREANGĂ, P. 31. Numai dă! ce să facă bietul om? id. ib. 140; c) nepăsare față de cineva care se află într-o situație încurcată sau neplăcută. Apoi de! ce să-ți fac?; d) supărare care se manifestă uneori printr-o mustrare, un avertisment sau o amenințare adresată cuiva. De! nu vă mai fandosiți acum. Spuneți și voi, ia, ce vă-ți pricepe. ISPIRESCU, L. 68. Dă, măi gogule!... cată-ți de drum pînă ce nu scot luleaua de la ciubuc ALECSANDRI, T. I 238. De, mă, ce vă țineți cîrd Și intrați așa cîntînd. TEODORESCU, P. P. 129; e) ironie. Apoi dă!... vorba ceea: Azi tare, mîne mare. ALECSANDRI, T. I 381.2. (Introduce replici, dînd expresie unei atitudini de negare sau dezaprobare) Ia te uită, asta-i acum, tronc. (În forma populară dec) Mă duc... să nu mă bați... Să nu dai! – Dec! de ce să te bat?... du-te sănătos. CARAGIALE, O. I 250. În ce te bizui, de te îndîrjești așa, nepoate? Dec! Nu cumva ai pofti să-mi iai vițica pentr-un cuc armenesc? CREANGĂ, A. 57. Dec!... ce te răstești așa la mine, jupîneasă?... Ai uitat cu cine vorbești? ALECSANDRI, T. I 35. – Variantă: (popular) dec, (regional) dă interj.

DECA- Element de compunere savantă cu semnificația „zece”, „de zece ori”, folosit mai ales la formarea unor termeni care denumesc măsuri. [Cf. fr. déca-, gr. deka – zece].

DECA- elem. „zece”, „de zece ori”. (< fr. déca-, cf. gr. deka)

DE³ interj. 1) (se folosește pentru a exprima o atitudine de neîncredere, nedumerire, șovăială, nepăsare etc.) De, ce să faci. 2) (se folosește pentru a îndemna caii la mers). /Onomat.

de! int. n’am ce-ți face: apoi de!

deh! int. V. dec!

2) dă interj. V. de 2.

2) de saŭ dă (și ngr. de, scris nte, haĭ, haĭde): De! Știŭ eŭ ce să fac?! De! Fă cum vreĭ! Arată și ironia: Apoĭ de! Deștepțĭ ca tine maĭ rar!

3) de, interj. de mînat calu, ca și hi: de, cal!

*déca- (vgr. déka, zece), prefix care arată înmulțirea cu zece în cuvintele științifice: decagon, decametru. – Se zice și pe scurt ca subst.: un deca, doĭ deca = decalitru. V. deci-.

dec v. de²

de²/deh interj. (N-ai ce face, ~!)

de² / dec / deh interj.

deh v. de²

de/dec interj.

de interj. – Ia te uită, asta-i acum (exprimă o reticență, adesea pur și simplu emfatică). Var. (Mold.) dec, deh. – Mr. de. Creație expresivă, cf. ngr. ντέ, alb., sb., cr. de. Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 275 credea că este vorba de un cuvînt dac.

deca- – Cuvînt gr. care intră în compunerea unor anumite cuvinte, cu sensul de „zece”, propriu tuturor limbilor romanice (decagram, decalitru, decametru, decapod etc.). Coincide cu lat. deci-. Gr. δέϰα „zece”.

DEC-, v. DECA-. □ ~acant (v. -acant), adj., cu zece spini; ~andrie (v. -andrie), s. f., grupă de plante cu zece stamine libere, în clasificarea linneană; ~andru (v. -andru), adj., cu androceul format din zece stamine; ~atlon (v. -atlon), s. n., complex de zece probe atletice; ~odont (v. -odont), adj., cu zece dinți.

DECA- „zece, înzecit, de zece ori”. ◊ gr. deka „zece” > fr. déca-, it. id., engl. id., germ. deka- > rom. deca-. □ ~cord (v. -cord), s. n., instrument muzical asemănător cu harpa, avînd zece coarde; ~edru (v. -edru), s. n., figură geometrică avînd zece fețe; ~fil (v. -fil₂), adj., cu zece frunze sau foi; ~gin (v. -gin), adj., cu zece pistile; ~ginie (v. -ginie), s. f., grupă de plante cu zece pistile, în clasificarea linneană; ~gon (v. -gon₂), s. n., poligon cu zece laturi; ~mer (v. -mer), adj., compus din zece părți; ~petal (v. -petal), adj., (despre corolă) care are zece petale; ~pod (v. -pod), adj., care are zece picioare; ~pode (v. -pod), s. n. pl., 1. Ordin de moluște cefalopode care au zece tentacule. 2. Ordin de crustacee superioare care posedă cinci perechi de picioare; ~silab (v. -silab), adj., s. m., (vers) compus din zece silabe; ~stil (v. -stil), adj., s. n., (templu) a cărui fațadă este compusă din zece coloane.

da (METR.) Simbol pentru prefixul „deca”.