2 intrări

16 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEBITÓR, -OÁRE, debitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sume de bani) Care se găsește la debitul2 unui cont; datorat. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care datorează creditorului mărfuri sau sume de bani; datornic. – Din fr. débiteur, lat. debitor.

DEBITÓR, -OÁRE, debitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre sume de bani) Care se găsește la debitul2 unui cont; datorat. 2. Adj., s. m. și f. (Persoană fizică sau juridică) care datorează creditorului mărfuri sau sume de bani; datornic. – Din fr. débiteur, lat. debitor.

debitor, ~oare [At: ALECSANDRI, O. P: 146 / Pl: ~i, ~oare / E: fr débiteur, lat debitor] 1 a (D. sume de bani) Care se găsește în debitul2 (2) unui cont. 2-3 smf, a (Persoană fizică sau juridică) care are datorie în bani sau în alte bunuri Si: datornic.

DEBITÓR2, -OÁRE, debitori, -oare, s. m. și f. (În opoziție cu creditor) Persoană care datorează cuiva o sumă de bani; datornic. Reclamă îndată prin tribunalul de comerț lichidarea acestei sume... și dacă debitorul va întîrzia cu plata, cere lichidarea lui. ALECSANDRI, O. P. 146.

DEBITÓR1, -OÁRE, debitori, -oare, adj. (Despre sume de bani, în opoziție cu creditor) Care se găsește la debitul unui cont; datorat. ♦ (Despre titulari de conturi) Care datorează (mărfuri sau sume de bani). Întreprindere debitoare.

DEBITÓR, -OÁRE adj. (Despre sume de bani) Datorat. // s.m. și f. Datornic; cel care este creditat. ♦ (Jur.) Persoană (fizică sau juridică) obligată, în temeiul unui raport juridic, să dea, să facă sau să nu facă ceva. [Cf. it. debitore, fr. débiteur, lat. debitor].

DEBITÓR, -OÁRE I. adj. (despre sume de bani) care se înscrie în debit2 (2); datorat. ◊ (despre conturi) în care debitul2 (2) depășește creditul. II. s. m. f. datornic, cel care este creditat. ◊ persoană (fizică sau juridică) obligată, în temeiul unui raport juridic, să dea sau să (nu) facă ceva. (< fr. débiteur, lat. debitor)

DEBITÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) (despre sume de bani) Care este trecut la debitul unui cont. 2) (despre persoane fizice sau juridice) Care are de plătit o datorie; datornic. Întreprindere ~oare. /<fr. débiteur, lat. debitor

DEBITÓR2 ~i m. 1) Persoană (fizică sau juridică) care are de întors o datorie; datornic. 2) jur. Persoană obligată să facă ceva în baza unui raport juridic. /<fr. débiteur, lat. debitor

*debitór, -oáre adj. și s. (lat. debitor, d. debére, a datori, compus din de- și habére, a avea. V. debil). Datornic, care se găsește la debit.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

debitór adj. m., s. m., pl. debitóri; adj. f., s. f. sg. și pl. debitoáre

debitór adj. m., s. m., pl. debitóri, f. sg. și pl. debitoáre


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

DEBITÓR s., adj. 1. s., adj. v. datornic. 2. adj. v. datorat.

DEBITOR s., adj. 1. s., adj. datornic, (înv.) îndatoritor, platnic. (Un ~ care și-a plătit datoria.) 2. adj. datorat. (Sumă ~.)


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

DEBITÓR, -OÁRE (< fr., lat.) adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre persoane fizice sau juridice) Care datorează; (despre sume) care se înscriu în debit2 (2), datorat; (despre soldurile acelor conturi) la care debitul2 (2) depășește creditul. ◊ Sold d. = soldul conturilor al căror debit este mai mare decât creditul. Suma d. = sumă înscrisă în debitul unui cont. 2. S. m. și f. Datornic; persoană fizică sau juridică ce a contractat o datorie față de un terț, numit creațier. ◊ D. insolvabil = d. care nu-și poate achita datoriile la scadență. D. principal = d. care a contractat un împrumut pentru a cărui achitare au garantat alte persoane. D. ipotecar = d. care garantează rambursarea unui împrumut cu bunuri ce pot fi ipotecate. ♦ (Dr.) Persoană (fizică sau juridică) obligată, în temeiul unui raport juridic, să dea, să facă sau să nu facă ceva.

Intrare: debitor (adj.)
debitor1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • debitor
  • debitorul
  • debitoru‑
  • debitoare
  • debitoarea
plural
  • debitori
  • debitorii
  • debitoare
  • debitoarele
genitiv-dativ singular
  • debitor
  • debitorului
  • debitoare
  • debitoarei
plural
  • debitori
  • debitorilor
  • debitoare
  • debitoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: debitor (s.m.)
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • debitor
  • debitorul
  • debitoru‑
plural
  • debitori
  • debitorii
genitiv-dativ singular
  • debitor
  • debitorului
plural
  • debitori
  • debitorilor
vocativ singular
  • debitorule
plural
  • debitorilor
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

debitor (adj.)

  • 1. (Despre sume de bani) Care se găsește la debitul unui cont.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: datorat antonime: creditor (adj.)
    • 1.1. (Despre conturi) În care debitul depășește creditul.
      surse: MDN '00
  • 2. Care datorează creditorului mărfuri sau sume de bani.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Întreprindere debitoare.

etimologie:

debitor, -oare (persoană) debitoare

  • 1. Persoană fizică sau juridică care datorează creditorului mărfuri sau sume de bani.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: datornic, -ă antonime: creditor, -oare (persoană) attach_file un exemplu
    exemple
    • Reclamă îndată prin tribunalul de comerț lichidarea acestei sume... și dacă debitorul va întîrzia cu plata, cere lichidarea lui. ALECSANDRI, O. P. 146.
      surse: DLRLC
    • 1.1. științe juridice Persoană (fizică sau juridică) obligată, în temeiul unui raport juridic, să dea, să facă sau să nu facă ceva.
      surse: DN

etimologie: