9 definiții pentru deambulație deambulațiune


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEAMBULÁȚIE s. f. (Rar) Mers; plimbare. [Pr.: de-am-.Var.: deambulațiúne s. f.] – Din fr. déambulation.

DEAMBULÁȚIE s. f. (Rar) Mers; plimbare. [Pr.: de-am-.Var.: deambulațiúne s. f.] – Din fr. déambulation.

deambulație sf [At: DEX / V: ~iune / P: de-am~ / E: fr déambulation] (Liv; rar) 1 Mers. 2 Plimbare.

DEAMBULÁȚIE s.f. (Rar) Mers; plimbare. [Pron. de-am-, gen. -iei, var. deambulațiune s.f. / < fr. déambulation].

DEAMBULAȚIE s. f. deambulare. (< fr. déambulation)

DEAMBULAȚIÚNE s. f. v. deambulație.

DEAMBULAȚIÚNE s. f. v. deambulație.

deambulațiune sf vz deambulație

DEAMBULAȚIÚNE s.f. v. deambulație.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

deambuláție (rar) (de-am-, -ți-e) s. f., art. deambuláția (-ți-a), g.-d. deambuláții, art. deambuláției

deambuláție s. f. (sil. de-am-, -ți-e), g.-d. art. deambuláției

Intrare: deambulație
  • silabație: de-am-bu-la-ți-e info
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deambulație
  • deambulația
plural
genitiv-dativ singular
  • deambulații
  • deambulației
plural
vocativ singular
plural
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • deambulațiune
  • deambulațiunea
plural
genitiv-dativ singular
  • deambulațiuni
  • deambulațiunii
plural
vocativ singular
plural

deambulație deambulațiune

etimologie: