2 intrări

14 definiții

deșeuáre sf [At: DLR ms / P: ~eu-a~ / Pl: ~uări / E: deșeua] Scoatere a frâului de la cal Si: (reg) deșelare2, deșelat3, deșeuat1.

deșeuá vt [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / P: ~șe-ua / Pzi: ~uéz / E: des- + (în)șeua] (C. i. un animal de călărie, mai ales calul) A-i scoate șaua Si: a deșela2.

DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua.Var.: deșelá vb. I] – Pref. de- + [în]șeua.

DEȘELÁ2 vb. I v. deșeua.

DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie. [Pr.: -șe-ua.Var.: deșelá vb. I] – Des1 + [în]șeua.

DEȘEUÁ, deșeuez, vb. I. Tranz. A scoate șaua. de pe spinarea unui cal. – Variantă: deșelá (TEODORESCU, P. P. 587) vb. I.

deșeuá (a ~) (a scoate șaua) (-ua) vb., ind. prez. 3 deșeueáză (-uea-), 1 pl. deșeuắm (-uăm); conj. prez. 3 deșeuéze (-ue-); ger. deșeuấnd (-uând); part. deșeuát

deșeuá (a scoate șaua) vb. (sil. -ua), ind. prez. 1 sg. deșeuéz, 3 sg. și pl. deșeueáză, 1 pl. deșeuăm (sil. -uăm); conj. prez. 3 sg. și pl. deșeuéze (sil. -ue-); ger. deșeuând (sil. -uând); part. deșeuát

DEȘEUÁ vb. (Mold. și Bucov.) a destărnița. (A ~ calul.)

A DEȘEUÁ ~éz tranz. (animale de călărie) A elibera de șa. [Sil. -șe-ua] /des- + a [în]șeua


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

DEȘEUÁ vb. (Mold. și Bucov.) a destărnița. (A ~ calul.)

Intrare: deșeua
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) deșeua deșeuare deșeuat deșeuând singular plural
deșeuază, deșeuea deșeuați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) deșeuez (să) deșeuez deșeuam deșeuai deșeuasem
a II-a (tu) deșeuezi (să) deșeuezi deșeuai deșeuași deșeuaseși
a III-a (el, ea) deșeuază, deșeuea (să) deșeueze deșeua deșeuă deșeuase
plural I (noi) deșeuăm (să) deșeuăm deșeuam deșeuarăm deșeuaserăm, deșeuasem*
a II-a (voi) deșeuați (să) deșeuați deșeuați deșeuarăți deșeuaserăți, deșeuaseți*
a III-a (ei, ele) deșeuază, deșeuea (să) deșeueze deșeuau deșeua deșeuaseră
deșela (conj. 3 deșale) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) deșela deșelare deșelat deșelând singular plural
deșa deșelați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) deșel (să) deșel deșelam deșelai deșelasem
a II-a (tu) deșeli (să) deșeli deșelai deșelași deșelaseși
a III-a (el, ea) deșa (să) deșale deșela deșelă deșelase
plural I (noi) deșelăm (să) deșelăm deșelam deșelarăm deșelaserăm, deșelasem*
a II-a (voi) deșelați (să) deșelați deșelați deșelarăți deșelaserăți, deșelaseți*
a III-a (ei, ele) deșa (să) deșale deșelau deșela deșelaseră
deșela (conj. 3 deșele) verb grupa I conjugarea I tranzitiv
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) deșela deșelare deșelat deșelând singular plural
deșa deșelați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) deșel (să) deșel deșelam deșelai deșelasem
a II-a (tu) deșeli (să) deșeli deșelai deșelași deșelaseși
a III-a (el, ea) deșa (să) deșele deșela deșelă deșelase
plural I (noi) deșelăm (să) deșelăm deșelam deșelarăm deșelaserăm, deșelasem*
a II-a (voi) deșelați (să) deșelați deșelați deșelarăți deșelaserăți, deșelaseți*
a III-a (ei, ele) deșa (să) deșele deșelau deșela deșelaseră
Intrare: deșeuare
deșeuare
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular deșeuare deșeuarea
plural deșeuări deșeuările
genitiv-dativ singular deșeuări deșeuării
plural deșeuări deșeuărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)

deșeua deșela deșeuare deșela

  • 1. A scoate șaua de pe spinarea unui animal de călărie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: destărnița antonime: înșeua

etimologie:

  • Prefix de- + [în]șeua
    surse: DEX '09 DEX '98 NODEX