2 intrări

15 definiții

dalb, -ă [At: ASACHI, S. L. I, 184 / Pl: ~i, ~e / E: de + alb] (În poezia populară sau de inspirație populară) 1 a Alb. 2 a (Pex) Curat. 3-4 a, av (Pex) Frumos. 5 av (D. oameni) Cu părul alb. 6 a (Rar) Alburiu. 7 a Gingaș. 8 a Strălucitor. 9 sf (Înv; lpl) Arme albe. 10 a (D. zori) Luminos. 11 sm (Îvr) Zori de zi. 12 sm (Îvr; pex) Răsărit. 13 a Neprihănit. 14 a Atrăgător. 15 a Minunat. 16 a Plăcut. 17 a (Pex) Vesel.

DALB, -Ă, dalbi, -e, adj. (Rar) 1. Alb, curat, imaculat. ♦ Fig. Neprihănit; gingaș, grațios. 2. Luminos, limpede; strălucitor. 3. Atrăgător, minunat. – De4 + alb.

DALB, -Ă, dalbi, -e, adj. 1. Alb, curat, imaculat. ◊ Fig. Neprihănit; gingaș, grațios. 2. Luminos, limpede; strălucitor. 3. Atrăgător, minunat. – De4 + alb.

DALB, -Ă, dalbi, -e, adj. 1. Alb, curat, imaculat. În templele mărețe... Noaptea zeii se preîmblă în veștmintele lor dalbe. EMINESCU, O. I 44. Trecut-au fericirea-ți ș-a tale sărbători, Cum trec l-al toamnei crivăț plăpînde dalbe flori. La ODOBESCU, S. A. 75. Adă-mi haine dalbe, Cusute cu firuri albe. ALECSANDRI, P. P. 113. ◊ Florile dalbe = formulă care apare ca refren în colinde. Astă-seară-i seara mare, Florile dalbe. TEODORESCU, P. P. 17. 2. Luminos, limpede. Cad munți de fier, căi dalbe se deschid. TOMA, C. V. 412. De la cîntători Pînă-n dalbe zori. TEODORESCU, P. P. 189. ♦ Strălucitor. Drumul era rău, plin de viroage, și în fundul lor alerga sprinten firul dalbelor fuioare, toarse de soarele lui martie. GALACTION, O. I 333. Noaptea lui e lină, Că-i cu-a stelelor lumină Și cu dalbă lună plină! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 76. El în sîn mîna-și băga, Dalb de paloș că scotea. ALECSANDRI, P. P. 91. 3. Atrăgător, minunat. Doi ochi, ca două basme mistice, adînce, dalbe. EMINESCU, O. I 32. Miezul nopții s-a ivit Și prin lume-a răspîndit Ceata visurilor dalbe. ALECSANDRI, P. A. 95. Printr-o dalbă grădinuță Se plîngea o nevestuță. BIBICESCU, P. P. 69. M-oi duce-n codru iară... În codrul cu veselie și cu dalbă vitejie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 290. 4. Curat, neprihănit, cast, gingaș, grațios. Inima poetului e de-a pururi dornică de crini și de toată tinerețea și de toată frumusețea care încap în dalbul lor simbol. GALACTION, O. I 342. Din dalb iatac de foișor Ieși Zamfira-n mers isteț. COȘBUC, P. I 56. Lîngă mîndră fîntîniță Trece-o dalbă copiliță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 378.

dalb (rar) adj. m., pl. dalbi; f. dálbă, pl. dálbe

dalb adj. m., pl. dalbi; f. sg. dálbă, pl. dálbe

DALB ~ă (~i, ~e) 1) poet. Care este de culoare albă imaculată. ◊ Florile ~e formulă care apare în refrenele colindelor. 2) Care răspândește lumină; luminos; strălucitor. 3) Care desfată ochiul; încântător. /de + alb

dalb a. 1. (poetic) alb: dalbă păsărică, dalbe flori AL.; dalba-i mână BOL.; 2. grațios, delicat, gingaș: dalbe visuri AL. [Alb cu un d protetic].

dalb, -ă adj. P.P. (cînd precede o vocală). Alb: florile dalbe. V. codalb.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

dalb, -ă, adj. – Alb, imaculat: „Mai în jos, pă la tiotori / Scrisă-s dalbe sărbători” (Calendar, 1980: 15); „Florile dalbe” (ref. în colinde). – Din de + alb (< lat. albus) (Șăineanu, DEX, MDA).

dalb, -ă, adj. – Alb, imaculat: „Mai în jos, pă la tiotori / Scrisă-s dalbe sărbători” (Calendar 1980: 15). „Florile dalbe” (ref. în colinde). – Din alb (< lat. albus), de + alb.

DALB, -Ă (< de 3 + alb) adj. (Poetic) 1. Alb, curat, imaculat; fig. neprihănit, cast. 2. Luminos, strălucitor.

Intrare: dalb
dalb adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dalb dalbul dalbă dalba
plural dalbi dalbii dalbe dalbele
genitiv-dativ singular dalb dalbului dalbe dalbei
plural dalbi dalbilor dalbe dalbelor
vocativ singular
plural
Intrare: Dalb
Dalb