9 definiții pentru dătător

dătătór, -oáre a [At: DEX / Pl: ~i, ~oáre / E: dat2 + -ător] Care dă (ceva).

DĂTĂTÓR, -OÁRE, dătători, -oare, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care dă (ceva). – Dat2 + suf. -ător.

DĂTĂTÓR, -OÁRE, dătători, -oare, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care dă (ceva). – Dat2 + suf. -ător.

DĂTĂTÓR, -OÁRE, dătători, -oare, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Care dă (ceva). Sub căldura soarelui dătător de viață, florile galbene, albastre și roșii, ca trezite din somn, își rîdicau încet cătră ceruri potirul lor strălucitor. HOGAȘ, M. N. 180. [Cuvîntul] aprinde-n inimi ură sau iubire, De moarte, de viață-i dătător. VLAHUȚĂ, O. A. 26. O băutură bună și dătătoare de chef. SBIERA, P. 306. ◊ (Substantivat) Asediază revistele... înșală pe cîțiva dătători de brevete, și într-o bună dimineață... se fac avocați, deputați sau moșieri. GALACTION, O. I 488. Rămîneți îm umbră sfîntă, Basarabi și voi Mușatini, Descălecători de țară, dătători de legi și datini. EMINESCU, O. I 149. ◊ (Rar) Dătător de foc = incendiator. Trebuie, prin urmare, ca să suferi ca fiul dumitale să fie pedepsit mai cumplit decît ucigașii, decît dătătorii de foc. KOGĂLNICEANU, S. 193.

dătătór adj. m., pl. dătătóri; f. sg. și pl. dătătoáre

dătătór adj. m., pl. dătătóri; f. sg. și pl. dătătoáre

DĂTĂTÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care dă ceva. Băutură ~oare de viață. /dat + suf. ~ător

dătător a. și m. care dă: dătător de vieață; dătător de legi, legislator: dătător de legi și datini EM.

dătătór, -oáre, adj. Care dă. Dătător de vĭață, vivificant. Dătător de legĭ, legislator.

Intrare: dătător
dătător adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dătător dătătorul dătătoare dătătoarea
plural dătători dătătorii dătătoare dătătoarele
genitiv-dativ singular dătător dătătorului dătătoare dătătoarei
plural dătători dătătorilor dătătoare dătătoarelor
vocativ singular
plural