2 intrări

21 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

dăscăléște av [At: DEX / E: dascăl + -ește] 1-5 Ca dascălii (1-3, 5, 14) Si: dăscălicesc (1-5).

DĂSCĂLÉȘTE adv. (Rar) Ca dascălii. – Dascăl + suf. -ește.

DĂSCĂLÉȘTE adv. Ca dascălii. – Dascăl + suf. -ește.

DĂSCĂLÉȘTE adv. Ca un dascăl.

DĂSCĂLÉȘTE adv. În felul dascălilor; ca dascălii. / dascăl + suf. ~ește

dăscăléște adv. Fam. Didactic.

dăscălí [At: PRAV. 300 / Pzi: ~lesc / E: dascăl] 1 vi (Înv) A exercita profesiunea de dascăl (4). 2 ct (C. i. oameni) A sfătui. 3 vt (Pex) A dojeni. 4 vt A insista în mod supărător cu reproșuri, sfaturi etc. Si: a cicăli.

DĂSCĂLÍ, dăscălesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesia de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.

DĂSCĂLÍ, dăscălesc, vb. IV. 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni, 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesiunea de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.

DĂSCĂLÍ, dăscălesc, vb. IV. 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. Mătușă-sa... după ce a lăsat-o să plîngă să se răcorească, a povățuit-o, a dăscălit-o. GALACTION, O. I 125. Moartea, avînd bunătate a dăscăli pe Ivan, se pune în raclă. CREANGĂ, P. 322. Mintea... Este un înțelept sfetnic tocmit să ne dăscălească. CONACHI, P. 281. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. Cum prindea pe unul la strîmtoare, cum îl lua la dăscălit: că el așa, că el pe dincolo. GALAN, Z. R. 11. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesiunea de dascăl (1). Tata dăscălește aci de cincisprezece ani. C. PETRESCU, Î. II 169.

dăscălí (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălésc, imperf. 3 sg. dăscăleá; conj. prez. 3 dăscăleáscă

dăscălí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălésc, imperf. 3 sg. dăscăleá; conj. prez. 3 sg. și pl. dăscăleáscă

DĂSCĂLÍ vb. 1. a admonesta, a certa, a dojeni, a moraliza, a mustra, (pop. și fam.) a beșteli, a muștrului, a ocărî, a probozi, (pop.) a sfădi, a sudui, (înv. și reg.) a înfrunta, a oropsi, a stropoli, a toi, (reg.) a cârti, a tolocăni, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Olt.) a docăni, (prin Mold.) a mogorogi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (Bucov.) a puțui, (Mold.) a șmotri, (Olt. și Ban.) a vrevi, (înv.) a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, (fam. fig.) a săpuni, a scutura. (L-a ~ cu asprime.) 2. v. cicăli.

DĂSCĂLÍ vb. v. îndruma, învăța, povățui, sfătui.

A DĂSCĂLÍ ~ésc 1. tranz. 1) înv. (persoane) A face să capete anumite cunoștințe și deprinderi; a învăța; a instrui. 2) (persoane) A trata cu dojeni; a mustra; a probozi. 3) fam. A trata cu povețe; a sfătui; a îndruma; a povățui; a învăța. 2. intranz. A practica ocupația de dascăl; a fi dascăl. /Din dascăl

dăscălesc a. 1. ce ține de dascăl; 2. pedantesc: apucături dăscălești.

dăscălì v. 1. a instrui, a povățui: având bunătate a dăscăli pe Ivan CR.; 2. a dresa: lighioi păr’că erau dăscălite.

2) dăscălésc v. tr. (d. dascăl). Fam. Instruĭesc, învăț. V. intr. Funcționez ca dascăl.

Intrare: dăscălește
dăscălește adverb
Surse flexiune: DOR
Intrare: dăscăli
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dăscăli dăscălire dăscălit dăscălind singular plural
dăscălește dăscăliți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dăscălesc (să) dăscălesc dăscăleam dăscălii dăscălisem
a II-a (tu) dăscălești (să) dăscălești dăscăleai dăscăliși dăscăliseși
a III-a (el, ea) dăscălește (să) dăscălească dăscălea dăscăli dăscălise
plural I (noi) dăscălim (să) dăscălim dăscăleam dăscălirăm dăscăliserăm, dăscălisem*
a II-a (voi) dăscăliți (să) dăscăliți dăscăleați dăscălirăți dăscăliserăți, dăscăliseți*
a III-a (ei, ele) dăscălesc (să) dăscălească dăscăleau dăscăli dăscăliseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)