3 intrări

24 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

DÂRÁ vb. I. v. dârî.

dấră sf [At: VALIAN, V. / Pl: ~re / E: bg дира, srb dira, vsl дира] 1-2 Urmă îngustă și uniformă lăsată pe pământ, pe nisip, pe zăpadă (de o roată sau) de un obiect târât. 3-4 Urmă lungă și îngustă lăsată de scurgerea în timpul mersului (a unui lichid sau) a unor grăunțe, firimituri etc. 5 (Pgn) Urmă. 6 (Fig) Val lăsat în urmă de o ambarcațiune. 7 (Fig) Fir de fum pe cer. 8 (Pan) Brazdă a plugului. 9 (Îe) A umbla în (sau de) ~ra cuiva (sau a ceva) A fi preocupat de cineva sau de ceva. 10 (Îae) A se strădui să fie pe placul cuiva. 11 (Mun; îe) A (o) da-n ~ (sau a-i lua ~ra) A descoperi cauza. 12 (Îae) A găsi soluția. 13 (Fam; îe) A face ~ prin barbă A începe o acțiune. 14-15 (Fig; îae) A face începutul unui obicei (rău). 16 (Fig; îae) A crea un precedent. 17 Linie trasă pe o suprafață. 18 Cicatrice în formă de linie. 19 (Pex) Dungă pe un material imprimat. 20 Urmă lăsată de animale în timpul deplasării. 21 (Pex) Șir de obiecte sau de persoane rămase în urma cuiva sau rezultate dintr-un eveniment. 22 (Pex) Rază de lumină.

dârî́ vt [At: TDRG / V: ~ / Pzi: ~résc / E: dâră] (Pop; d. ființe) 1 A se deplasa lăsând o dâră (20) 2 A călca și strivi ceva în cursul deplasării Si: dâra (2).

DẤRĂ, dâre, s. f. 1. Urmă îngustă și continuă lăsată pe pământ, pe nisip, pe zăpadă, pe iarbă etc. de un obiect târât sau de o cantitate mică de lichid, de grăunțe etc. vărsate; p. gener. urmă. ◊ Expr. (Fam.) A face dâră prin barbă = a face începutul, a stabili un obicei (rău), a crea un precedent. 2. Dungă, linie; spec. dungă, rază de lumină. – Din sl. dira.

DẤRĂ, dâre, s. f. 1. Urmă îngustă și continuă lăsată pe pământ, pe nisip, pe zăpadă, pe iarbă etc. de un obiect târât sau de o cantitate mică de lichid, de grăunțe etc. vărsate; p. gener. urmă. ◊ Expr. (Fam.) A face dâră prin barbă = a face începutul, a stabili un obicei (rău), a crea un precedent. 2. Dungă, linie; spec. dungă, rază de lumină. – Din sl. dira.

DÎ́RĂ, dîre, s. f. 1. Urmă continuă lăsată pe pămînt, pe nisip, pe zăpadă, pe iarbă etc. de un obiect tîrît; p. ext. urmă care se face pe pămînt sau pe un obiect prin curgerea unui lichid, a unor grăunțe etc. A dispărut o sanie ușoară, Lăsînd în urmă două dîre lucii. CAZIMIR, L. U. 37. Pe brațul Nataliei se vedea o dîră de sînge. Se lovise căzînd. D. ZAMFIRESCU, R. 172. Ei se luase după dîra de mălai ce o presărase fata. ISPIRESCU, L. 334. [Mama-pădurilor] fugea mereu, o stîncă de piatră îndrăcită, rupîndu-și cale prin păduri, brăzdînd pămîntul cu dîră lungă. EMINESCU, N. 8. ◊ Fig. Apele lui trag în lungul pămîntului dîra adîncă... a unui ireversibil destin. BOGZA, C. O. 11. Deodată cei 90 fr. pierduți îi râsăriră înainte, cu o dîră de mizerii după dînșii: chiria casei, birtul. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. ◊ Expr. A face dîră = a lăsa urme, semne (că a umblat cineva pe acolo). A face dîră prin barbă = a face începutul unui lucru, a stabili un obicei (rău), a crea precedente. ♦ Urme lăsate de om sau de un animal pe pămînt, pe zăpadă etc. Iepurele fricos și vulpea vicleană... se silesc a-și minți gonacii și a încurca dîra lor printre tulpinile despuiete. ODOBESCU, S. III 41. Mi-ar place să străbat... luncile cu răchită, după umbra dîrei de mistreț. id. ib. 77. Să iei dîra Oilor Pînă-n calea Furilor. TEODORESCU, P. P. 515. ♦ Fig. Urmă de miros (de parfum etc.) lăsată de cineva. Lăsase pe urma ei o dîră de miros de aer, pe care nasul Pisicuții, cu mult mai priceput decît al meu, o descoperise.HOGAȘ, M. N. 94. 2. Dungă, rază de lumină. Iazul sta neclintit ca o oglindă uriașă, cu luna în fund și c-o dîră de lumină albă din fund pînă la mal. SADOVEANU, O. I 379. Prin dîra de lumină, se vede o umbră înaintînd cu pași grăbiți. CARAGIALE, O. II 226. Nu soare a răsărit, Ci murgu-mi e-mpodobit, Numai aur și argint, Face dîră pe pămînt. PĂSCULESCU, L. P. 61.

DÎRÎ́, dîrăsc, vb. IV. Tranz. (Popular) A călca (ceva) lăsînd dîre. Cine dracul te-a adus... Să-mi calci tu locurile, Să-mi încurci fînețele, Să-mi dîrăști livezile, Și să-mi paști ierburile ? TEODORESCU, P. P. 627. – Variantă: dîrá (TEODORESCU, P. P. 67) vb. I.

DÎRÎ́, dîrắsc, vb. IV. Tranz. (Popular) A călca (ceva) lăsînd dîre. Cine dracul te-a adus... Să-mi calci tu locurile, Să-mi încurci fînețele, Să-mi dîrăști livezile, Și să-mi paști ierburile? TEODORESCU, P. P. 627. – Variantă: dîrá vb. I (TEODORESCU, P. P. 67)

dấră s. f., g.-d. art. dấrei; pl. dấre

dârî́ (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dârắsc, 3 sg. dârắște, imperf. 3 sg. dârá, perf. s. 3 sg. dârî́, 1 pl. dârấrăm, m.m.c.p. 3 sg. dârấse, 3 pl. dârấseră; conj. prez. 3 dâráscă; ger. dârấnd; part. dârất

dâră s. f., g.-d. art. dârei; pl. dâre

dârî́ vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dârăsc, 3 sg. dârăște, imperf. 3 sg. dârá; conj. prez. 3 sg. și pl. dâráscă

DÂRĂ s. 1. urmă, (reg.) șarampoi, (rar fig.) brazdă. (O ~ de sânge.) 2. v. rază.

dîră (dấre), s. f. – Urmă. – Mr. dîră, megl. diră. Sl. dirá „gaură, urmă” (G. Mohl, Mél. Soc. Ling., VII, 160; Tiktin; Candrea), cf. sb. dirá, bg. dyria, slov. dira.Der. dîri, vb. (Trans., a urmări, a adulmeca), cf. sl. dirjǫ „a merge pe urme”; dîrîi, vb. (Trans. de Nord, a zgîria), care pare a se fi încrucișat cu sl. dirati (Candrea).

DÂRĂ ~e f. 1) Urmă neîntreruptă lăsată de un obiect târât (pe pământ, pe nisip, pe zăpadă), de un lichid ce se scurge etc. 2) Șir de urme lăsate de un om sau de un animal (pe pământ, pe nisip sau pe zăpadă). 3): ~ de lumină rază de lumină proiectată în întuneric de o sursă. /<sl. dira

dâră f. șir de urme: pe dâra de sânge se urmărește vânătul. [Serb. DIRA, drum, trecerea unei oștiri].

dî́ră f., pl. e și î́ (sîrb. dira, gaură, zgîrietură, drum, trecere a uneĭ armate; bg. dirĕa, d. vsl. dira, despicătură, d. drati-deron, a zgîria, a despica. V. draniță, dîrăsc, odor, puzdere, zdreanță). Urmă continuă: corabia mergînd lasă (orĭ face) o dîră pe apă, în urma animaluluĭ rănit a rămas o dîră de sînge. Fig. A face dîră (pin barbă), a crea un precedent, a începe un lucru.

Intrare: dâră
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular dâ dâra
plural dâre dârele
genitiv-dativ singular dâre dârei
plural dâre dârelor
vocativ singular
plural
Intrare: dârî
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dârî dârâre dârât dârând singular plural
dârăște, dâraște* dârâți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dârăsc (să) dârăsc dâram dârâi dârâsem
a II-a (tu) dârăști (să) dârăști dârai dârâși dârâseși
a III-a (el, ea) dârăște, dâraște* (să) dârască dâra dârî dârâse
plural I (noi) dârâm (să) dârâm dâram dârârăm dârâserăm, dârâsem*
a II-a (voi) dârâți (să) dârâți dârați dârârăți dârâserăți, dârâseți*
a III-a (ei, ele) dârăsc (să) dârască dârau dârâ dârâseră
Intrare: dâra
Surse flexiune: DLRM
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) dâra dârare dârat dârând singular plural
dârea dârați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) dârez (să) dârez dâram dârai dârasem
a II-a (tu) dârezi (să) dârezi dârai dârași dâraseși
a III-a (el, ea) dârea (să) dâreze dâra dâră dârase
plural I (noi) dârăm (să) dârăm dâram dârarăm dâraserăm, dârasem*
a II-a (voi) dârați (să) dârați dârați dârarăți dâraserăți, dâraseți*
a III-a (ei, ele) dârea (să) dâreze dârau dâra dâraseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)