cutezare sf [At: COD. VOR. 81/1 / Pl: ~zări / E: cuteza] 1-3 Cutezanță (1-3).

CUTEZARE s. f. (Rar) Faptul de a cuteza; cutezanță. A născocit mii de planuri, fără cutezare să se oprească la unul. POPA, V. 320. Ah! doamna mea! îmi zise... iartă cutezarea mea. NEGRUZZI, S. I 50. Ochii îi scînteiau de viață și cutezare. RUSSO, O. 108.

cuteza vti [At: COD. VOR. 49/7 / Pzi: cutez / E: lp cottizare] 1 (Îoc a se teme) A îndrăzni. 2 A se încumeta. 3 A înfrunta.

CUTEZA (-tez) vb. tr. A îndrăzni: nu cuteza să-și arate fața dinaintea împăratului (ODOB.); cine cutează să spună adevărul, poate lesne umbla bătut ca mărul (ZNN.) [lat. vulg. cottĭzare < gr.].

CUTEZANȚĂ (pl. -țe), CUTEZARE sf. Faptul de a cuteza; îndrăzneală: el moștenise de la tată-său cutezarea, iuțeala și meșteșugul minții (ISP.) ¶ ¶ C. NECUTEZANȚĂ.

CUTEZĂTOR, -TOARE adj. verb. și sm. f. CUTEZA Care cutează, îndrăzneț: se repezi către ~ii tineri și ... îi opri în loc (ODOB.) ¶ ¶ C. NECUTEZĂTOR.

CUTEZA, cutez, vb. I. Tranz. (Urmat de un infinitiv sau de o completivă cu verbul la conjunctiv) A avea curajul de a spune sau de a face ceva nepermis sau neobișnuit; a îndrăzni, a se încumeta. Țipenie de om nu cuteza să mai treacă pe aici. CREANGĂ, P. 121. Am cutezat a trage cu pușca și-n cîrdurile de gîște sălbatice. ODOBESCU, S. III 23. Cunosc firea badii, Că cu mine s-ar iubi, Dar nu cutează-a grăi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 50. ◊ Absol. Spăriet la el se uită... i se pare că visează, Ar zîmbi și nu se-ncrede, ar răcni și nu cutează. EMINESCU, O. I 84. Dar înțelepciunea fără-a cuteza, E ca cutezarea fără a cugeta. BOLINTINEANU, O. 55. Ne-am iubi, nu cutezăm, Ne-am lăsa, nu ne-ndurăm. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 61.

A CUTEZA cutez tranz. A risca biruind frica sau jena; a îndrăzni; a se încumeta. /<lat. cottizare

cutezà v. a avea curaj, a îndrăzni. [Gr. bizantin KOTTÍZO, a juca în zari (termen primitiv de joc): de unde a risca].

cutéz, a -zá v. tr. (lat. cottizo, cottĭzare, d. mgr. kottízo, joc cu zarurile. Cp. cu botez, nechez și retez). Îndrăznesc.

cutezare s. f., g.-d. art. cutezării

cutezare s. f., g.-d. art. cutezării

cutezare s. f., g.-d. art. cutezării

cuteza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. cutez, 3 cutează; conj. prez. 1 sg. să cutez, 3 să cuteze

cuteza (a ~) vb., ind. prez. 3 cutează

cuteza vb., ind. prez. 1 sg. cutez, 3 sg. și pl. cutează

cuteza (-z, -at), vb. – A îndrăzni, a se încumeta. – Mr. cutedz, cutidzare, megl., istr. cutez. Gr. ϰοττίζω „a juca zaruri” prin intermediul unei forme lat. pop. *cottizāre (Densusianu, Rom., XXVIII, 66; Pușcariu 472; Candrea-Dens., 467; REW 2287; DAR; Sandfeld 30; Rosetti, II, 67; Philippide, II, 711); cf. alb. kudzoń, ven. scotezar, rovign. kutisa, aquil. skuttia. – Der. cutezător, adj. (îndrăzneț); necutezător, adj. (timid); cutezanță, s. f. (temeritate), formațiune modernă, cu suf. neol. -anță; necutezanță, s. f. (timiditate).

SOLEM QUIS DICERE FALSUM AUDEAT (lat.) cine ar cuteza să spună că Soarele nu este adevărat? – Vergiliu, „Georgica”, I, 463-464. Evidențele nu pot fi contestate.

CUTEZARE s. v. bărbăție, bravură, curaj, cutezanță, dârzenie, încumetare, îndrăzneală, neînfricare, semeție, temeritate.

cutezare s. v. BĂRBĂȚIE. BRAVURĂ. CURAJ. CUTEZANȚĂ. DÎRZENIE. ÎNCUMETARE. ÎNDRĂZNEALĂ. NEÎNFRICARE. SEMEȚIE. TEMERITATE.

CUTEZA vb. 1. v. îndrăzni. 2. a se încumeta, a îndrăzni, a pofti. (Să ~ să nu vină la timp!) 3. v. permite.

CUTEZA vb. 1. a se încumeta, a îndrăzni, (astăzi rar) a se semeți, (pop.) a se bizui, (înv.) a ispiti, a se risca, (rar fig.) a se întinde. (Cine nu ~, nu izbutește.) 2. a se încumeta, a îndrăzni. a pofti. (Să ~ să nu vină la timp!) 3. a-și îngădui, a îndrăzni, a-și permite. (Cum ~ una ca asta?)

A cuteza ≠ a se jena, a se intimida, a se rușina, a se sfii, a se teme