2 intrări

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

curm1 sn [At: SĂM. IV, 767 / Pl: ~uri / E: ns cf alb kurm] (Reg) 1-3 Curmei2 (1-3).

CURM, curmuri, s. n. (Reg.) Curmei. – Cf. alb. kurm.

CURM, curmuri, s. n. (Reg.) Curmei. – Cf. alb. kurm.

curm (cúrmuri), s. n. – (Olt., Munt.) Legătură, laț. – Mr. curmu. Gr. ϰορμός „trunchi”, probabil cu semantismul primitiv („bont”, sau „capăt de sfoară”, cf. Laurian; Meyer, Alb. St., IV, 72; Giuglea, Dacor., III, 620; Diculescu, Elementele, 459; Rosetti, II, 67; DAR); cf. alb. kurm (după DAR, alb. este etimon al rom.), calabr. kurmu „trunchi” (Rohlfs, EWUG, 1086), arab. qurma, de unde sp. corma.Der. curmei, s. n. (tulpină de plantă agățătoare, lăstar; legătură), probabil der. internă, cu suf. -el, pe care Diculescu vrea să-l reducă la un gr. *ϰορμήιον; curma, vb. (a tăia, a trunchia, a împărți, a separa; a strînge; a ocoli, a se abate; a străbate; a tăia, a întrerupe; a termina, a pune capăt; a hotărî, a rezolva, a tranșa), cf. mr. curm, curmari („a înceta, a face să înceteze”), al cărui semantism indică faptul că este vorba mai puțin de o der. internă a rom., decît de o conservare imediată a sensului primitiv al gr. probabil prin intermediul gr. ϰορμάζω „a tăia”, lat. *cormāre (Pascu, I, 193), cf. alb. kurmue „scurt” (der. lat. *corrimare REW 2254 este mai greu de admis, cf. Graur, BL, V, 94 și Rosetti, I, 160); curmă, s. f. (tăiș, parte care taie), deverbal al cuvîntului anterior, înv.; necurmat, adj. (continuu, neîntrerupt); curmător, adj. (tăios); curmăni, vb. (a tăia, a face o incizie), pe care DAR propune să fie derivat de la s. *curman, dar care pare mai curînd un der. cu suf. expresiv; curmătură, s. f. (incizie; tăietură; falie, chei, strîmtoare, canion; zvîcnet, înțepătură); curmeziș, adv. (pieziș, transversal, de-a latul); (în)curmezișa, vb. (a devia; refl., a se lua la ceartă), care presupune, după Pușcariu, Lr., 295, existența unui s. *curmez, cf. alb. kurmezue „scurt”. – Cf. curpen, curmea. Din rom. provine rut. kurmei, kurmán, pe care Bogrea, Dacor., IV, 806, îl propunea ca etimon al rom. Pare destul de incertă der. din rus. koromyslo pe baza rom. curmeziș (Berneker 574).

1) curm n., pl. urĭ (lat. cormus, d. vgr. kormós, trunchĭ, lucru truncheat). Rț. Bucată de funie.

2) curm și (vechĭ) curméz, a v. tr. (d. curm 1; vgr. kormázo, curm. Cp. cu scurm). Taĭ, frîng: a curma un lemn (cu feresteu saŭ cu toporu în curmeziș). Fig. Întrerup, taĭ: a curma cuĭva vorba, un glonț îĭ curmă vĭața. A o curma cu cineva, a rupe relațiunile cu el. A te curma la inimă foamea, a fi foarte flămînd. V. refl. Mă sfîrșesc, încetez, mă sting: vĭața i s’a curmat. Brațele i se curmă, fac îndoiturĭ de grase ce-s (ca la copiĭ).

curma1 [At: PONTBRIANT, D. / Pzi: curm / E: pbl curm1 cf alb kurmue] 1 vt (D. sfori, legături etc.) A strânge tare, încât pătrunde în carne. 2 (Reg) vt A tăia un lemn de-a curmezișul. 3-4 vtr A (se) rupe. 5 vr (D. oameni) A se apleca de mijloc. 7 vtr A (se) obosi. 8-9 vtr (Fig) A (se) întrerupe brusc. 10-11 vtr (Fig) A (se) omorî. 12-13 vt (Fig) A încheia (sau a întrerupe) o conversație. 14 vt (C. i. părul) A lega strâns. 15-16 vtr (Cop „din drum”) A (se) abate din drum. 17 vt A traversa. 18-19 vt (Îe) A ~ pământul A umbla (sau a se zbate) mult. 20-21 vtr A (se) decide (în cele din urmă). 22-23 vtr (D. o acțiune judiciară) A (se) stinge.

CURMÁ, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frânghii, legături) A strânge tare, a pătrunde în carne; a strangula. 2. Tranz. A tăia un lemn de-a curmezișul. ♦ Tranz. și refl. A (se) frânge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-și) pune capăt vieții, zilelor; a (se) omorî. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversație. – Cf. alb. kurmue.

CURMÁ, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frânghii, legături) A strânge tare, a pătrunde în carne; a strangula. 2. Tranz. A tăia un lemn de-a curmezișul. ♦ Tranz. și refl. A (se) frânge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. și refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-și) pune capăt vieții, zilelor; a (se) omorî. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversație. – Cf. alb. kurmue.

curmá (a ~) vb., ind. prez. 3 cúrmă

curmá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. cúrmă, imperf. 3 sg. curmá; conj. prez. 3 sg. și pl. cúrme

CURMÁ vb. 1. v. înceta. 2. v. întrerupe. 3. v. opri. 4. a întrerupe, a opri, (fig.) a reteza, a stăvili. (Nu poate ~ scandalul; i-a ~ vorba.) 5. a întrerupe, (fig.) a rupe. (A ~ tăcerea.)

CURMÁ vb. v. reteza, tăia.

A CURMÁ curm tranz. 1) A strânge tare pătrunzând. Legătură era prea strânsă, îi curma brațul. 2) rar (lemne) A desface de-a lungul prin tăiere; a despica. 3) fig. A face să înceteze (pentru un timp). ~ o discuție. 4) A face să se curme. /Cuv. autoht.

arată toate definițiile

Intrare: curm
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular curm curmul
plural curmuri curmurile
genitiv-dativ singular curm curmului
plural curmuri curmurilor
vocativ singular
plural
Intrare: curma
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) curma curmare curmat curmând singular plural
curmă curmați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) curm (să) curm curmam curmai curmasem
a II-a (tu) curmi (să) curmi curmai curmași curmaseși
a III-a (el, ea) curmă (să) curme curma curmă curmase
plural I (noi) curmăm (să) curmăm curmam curmarăm curmaserăm, curmasem*
a II-a (voi) curmați (să) curmați curmați curmarăți curmaserăți, curmaseți*
a III-a (ei, ele) curmă (să) curme curmau curma curmaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)