2 intrări

30 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CURATÓR, curatori, s. m. Persoană care exercită drepturile și execută obligațiile decurgând din curatelă. – Din fr. curateur, lat. curator.

CURATÓR, curatori, s. m. Persoană care exercită drepturile și execută obligațiile decurgând din curatelă. – Din fr. curateur, lat. curator.

curator sm [At: (a. 1780) BUL. COM. IST. II, 215 / A și: (reg) ~rat~ / V: cor~, (pop) coratăr, (înv) ~e / Pl: ~i / E: fr curateur, lat curator] 1 (Înv) Persoană care exercită drepturile și execută obligațiile decurgând din curatelă. 2 (Reg) Epitrop al bisericii.

CURATÓR, curatori, s. m. Persoană însărcinată cu o curatelă. V. tutor, epitrop. Mihai porni și pe fiu-său Pătrașcu în Țara Romînească... spre a cîrmui țara în locul lui și-i dete de curator pe Pancratie Sennyei. BĂLCESCU, O. II 264.

CURATÓR s.m. Cel însărcinat cu o curatelă. [< lat. curator, cf. fr. curateur].

CURATÓR s. m. 1. persoană care exercită atribuțiile stabilite printr-o curatelă. 2. cel care lichidează o firmă falimentară. 3. administrator al unei case memoriale. (< fr. curateur, lat. curator)

curátor s. m. Îngrijitor, responsabil [al unei case memoriale] ◊ Curatorul casei memoriale îmi spune cu bucurie [...]” R.lit. 28 II 85 p. 24 (DN, DEX, DN3 – alt sens)

CURATÓR ~i m. Persoană care are anumite obligații, stabilite prin curatelă, față de cineva. /<fr. curateur, lat. curator

curator m. cel numit de justiție a supraveghia interesele unui minor emancipat, a administra averea unui major declarat incapabil sau a purta grijă de o moștenire vacantă.

*curatór, -oáre s. (lat. curator, d. curare, a îngriji. V. procurator). Jur. Persoană pusă de lege să administreze averea și interesele unuĭ major incapabil saŭ unuĭ minor emancipat. V. tutor.

CURGĂTÓR, -OÁRE, curgători, -oare, adj. 1. (Despre ape) Care curge necontenit. 2. Fig. (Despre vorbire, frază, stil) Cu debit bogat, ușor și plăcut; fluent; cursiv. 3. (Înv.; despre an, lună) Curent (I 2). – Curge + suf. -ător.

CURGĂTÓR, -OÁRE, curgători, -oare, adj. 1. (Despre ape) Care curge necontenit. 2. Fig. (Despre vorbire, frază, stil) Cu debit bogat, ușor și plăcut; fluent; cursiv. 3. (Înv.; despre an, lună) Curent (I 2). – Curge + suf. -ător.

curător, ~oare [At: VARLAAM, C. 226 / V: ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: cura4 + -tor] (Îrg) 1 a Care aleargă. 2 a (D. lichide) Curgător. 3 a Din care curge, izvorăște ceva. 4 a Care se scurge. 5 a Dăinuitor Vz stătător. 6 smf Alergător. 7 sn Tip de caș nedefinit mai îndeaproape. 8 sn (Îs) ~ de caș Roată de caș întreagă.

curătoriu a vz curător

curgător, ~oare [At: (a. 1773) URICARIUL IV, 27/7 / Pl: ~i, ~oare / E: curge + tor] 1-4 a Care curge (4, 10, 22, 17). 5-6 a Curent (5, 9). 7-8 a, av (D. vorbire, frază, stil) Fluent.

CURĂTÓR, -OÁRE adj. v. curgător.

CURGĂTÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) (despre ape) Care curge necontenit; care nu este stătătoare. 2) fig. (despre vorbire, stil) Care se caracterizează prin lipsă de efort; care se desfășoară natural și fluent; cursiv. /a curge + suf. ~ător

CURGĂTÓR1 adv. (despre felul de a vorbi) Ușor, fără efort. A vorbi ~. /a curge + suf. ~ător

curgător a. 1. care curge; apă curgătoare în opozițiune cu apă stătătoare 2. fig. ușor și natural: stil curgător.

curgătór, -oáre adj. Care curge, curent: apă curgătoare. Fig. Ușor, răpede, cursiv: scriere curgătoare. Ușor, curent: vorbă curgătoare. Curent, actual: anu curgător. V. stătător.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

curatór s. m., pl. curatóri

arată toate definițiile

Intrare: curator
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • curator
  • curatorul
  • curatoru‑
plural
  • curatori
  • curatorii
genitiv-dativ singular
  • curator
  • curatorului
plural
  • curatori
  • curatorilor
vocativ singular
  • curatorule
  • curatore
plural
  • curatorilor
Intrare: curgător
curgător adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • curgător
  • curgătorul
  • curgătoru‑
  • curgătoare
  • curgătoarea
plural
  • curgători
  • curgătorii
  • curgătoare
  • curgătoarele
genitiv-dativ singular
  • curgător
  • curgătorului
  • curgătoare
  • curgătoarei
plural
  • curgători
  • curgătorilor
  • curgătoare
  • curgătoarelor
vocativ singular
plural
curătoriu
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
curător adjectiv
adjectiv (A66)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • curător
  • curătorul
  • curătoare
  • curătoarea
plural
  • curători
  • curătorii
  • curătoare
  • curătoarele
genitiv-dativ singular
  • curător
  • curătorului
  • curătoare
  • curătoarei
plural
  • curători
  • curătorilor
  • curătoare
  • curătoarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

curator

  • 1. Persoană care exercită drepturile și execută obligațiile decurgând din curatelă.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Mihai porni și pe fiu-său Pătrașcu în Țara Romînească... spre a cîrmui țara în locul lui și-i dete de curator pe Pancratie Sennyei. BĂLCESCU, O. II 264.
      surse: DLRLC
  • 2. Cel care lichidează o firmă falimentară.
    surse: MDN '00
  • 3. Administrator al unei case memoriale.
    surse: MDN '00

etimologie:

curgător curătoriu curător

etimologie:

  • Curge + sufix -ător.
    surse: DEX '98 DEX '09