2 intrări

17 definiții

curator sm [At: (a. 1780) BUL. COM. IST. II, 215 / A și: (reg) ~rat~ / V: cor~, (pop) coratăr, (înv) ~e / Pl: ~i / E: fr curateur, lat curator] 1 (Înv) Persoană care exercită drepturile și execută obligațiile decurgând din curatelă. 2 (Reg) Epitrop al bisericii.

CURATÓR, curatori, s. m. Persoană care exercită drepturile și execută obligațiile decurgând din curatelă. – Din fr. curateur, lat. curator.

CURATÓR, curatori, s. m. Persoană care exercită drepturile și execută obligațiile decurgând din curatelă. – Din fr. curateur, lat. curator.

CURATÓR, curatori, s. m. Persoană însărcinată cu o curatelă. V. tutor, epitrop. Mihai porni și pe fiu-său Pătrașcu în Țara Romînească... spre a cîrmui țara în locul lui și-i dete de curator pe Pancratie Sennyei. BĂLCESCU, O. II 264.

curatór s. m., pl. curatóri

curatór s. m., pl. curatóri

CURATÓR s.m. Cel însărcinat cu o curatelă. [< lat. curator, cf. fr. curateur].

CURATÓR s. m. 1. persoană care exercită atribuțiile stabilite printr-o curatelă. 2. cel care lichidează o firmă falimentară. 3. administrator al unei case memoriale. (< fr. curateur, lat. curator)

CURATÓR ~i m. Persoană care are anumite obligații, stabilite prin curatelă, față de cineva. /<fr. curateur, lat. curator

curator m. cel numit de justiție a supraveghia interesele unui minor emancipat, a administra averea unui major declarat incapabil sau a purta grijă de o moștenire vacantă.

*curatór, -oáre s. (lat. curator, d. curare, a îngriji. V. procurator). Jur. Persoană pusă de lege să administreze averea și interesele unuĭ major incapabil saŭ unuĭ minor emancipat. V. tutor.

curător, ~oare [At: VARLAAM, C. 226 / V: ~iu / Pl: ~i, ~oare / E: cura4 + -tor] (Îrg) 1 a Care aleargă. 2 a (D. lichide) Curgător. 3 a Din care curge, izvorăște ceva. 4 a Care se scurge. 5 a Dăinuitor Vz stătător. 6 smf Alergător. 7 sn Tip de caș nedefinit mai îndeaproape. 8 sn (îs) ~ de caș Roată de caș întreagă.

CURĂTÓR, -OÁRE adj. v. curgător.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

curátor s. m. Îngrijitor, responsabil [al unei case memoriale] ◊ Curatorul casei memoriale îmi spune cu bucurie [...]” R.lit. 28 II 85 p. 24 (DN, DEX, DN3 – alt sens)

curátor, curatori, (corator), s.m. – (bis.) Persoană care administrează fondurile bisericii: „Când scara a fost gata, se pun ei, doi curatori la un capăt, doi la celălalt...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 262). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, în var. corator. – Lat. curator „funcționar care supraveghează” < lat. curare „a îngriji” (Scriban); fr. curateur, lat. curator (DEX, MDA).

curătór, curătoare, adj. – (reg.; înv.) Curgător: „Să n-am stare ș-așădzare, / Păcum n-are apa-n vale: / Dzâua, noaptea-i curătoare” (Papahagi, 1925: 205). – Din cura „a curge” + suf. -tor (MDA).

Intrare: curator
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular curator curatorul
plural curatori curatorii
genitiv-dativ singular curator curatorului
plural curatori curatorilor
vocativ singular
plural
Intrare: curător
curător
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.