curator sm [At: (a. 1780) BUL. COM. IST. II, 215 / A și: (reg) ~rat~ / V: cor~, (pop) coratăr, (înv) ~e / Pl: ~i / E: fr curateur, lat curator] 1 (Înv) Persoană care exercită drepturile și execută obligațiile decurgând din curatelă. 2 (Reg) Epitrop al bisericii.

CURATOR, curatori, s. m. Persoană însărcinată cu o curatelă. V. tutor, epitrop. Mihai porni și pe fiu-său Pătrașcu în Țara Romînească... spre a cîrmui țara în locul lui și-i dete de curator pe Pancratie Sennyei. BĂLCESCU, O. II 264.

CURATOR s.m. Cel însărcinat cu o curatelă. [< lat. curator, cf. fr. curateur].

CURATOR s. m. 1. persoană care exercită atribuțiile stabilite printr-o curatelă. 2. cel care lichidează o firmă falimentară. 3. administrator al unei case memoriale. (< fr. curateur, lat. curator)

curator s. m. Îngrijitor, responsabil [al unei case memoriale] ◊ „Curatorul casei memoriale îmi spune cu bucurie [...]” R.lit. 28 II 85 p. 24 (DN, DEX, DN3 – alt sens)

CURATOR ~i m. Persoană care are anumite obligații, stabilite prin curatelă, față de cineva. /<fr. curateur, lat. curator

curator m. cel numit de justiție a supraveghia interesele unui minor emancipat, a administra averea unui major declarat incapabil sau a purta grijă de o moștenire vacantă.

*curatór, -oáre s. (lat. curator, d. curare, a îngriji. V. procurator). Jur. Persoană pusă de lege să administreze averea și interesele unuĭ major incapabil saŭ unuĭ minor emancipat. V. tutor.

coratăr sm vz curator

corător sm vz curator

cortor sm vz curator modificată

curatore sm vz curator

curator s. m., pl. curatori

curator s. m., pl. curatori

curator s. m., pl. curatori

curator, curatori, (corator), s.m. – (bis.) Persoană care administrează fondurile bisericii: „Când scara a fost gata, se pun ei, doi curatori la un capăt, doi la celălalt...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 262). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, în var. corator. – Lat. curator „funcționar care supraveghează” < lat. curare „a îngriji” (Scriban); fr. curateur, lat. curator (DEX, MDA).