33 de definiții pentru cunoaște

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CUNOAȘTE, cunosc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință în chip veridic de obiectele și de fenomenele înconjurătoare; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. Tranz. A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva, a fi luat cunoștință de ceva. ◊ Expr. A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza. ♦ A ști felul de a fi al cuiva. ◊ Expr. A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. ♦ A recunoaște, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. Refl. (impers.) A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut, se cunoaște.Expr. (Tranz.) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit, cu un beneficiu. 5. Tranz. A admite ca adevărat; a nu tăgădui. 6. Intranz. (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere).

cunoaște [At: COD. VOR. 5/9 / V: con~ / Pzi: cunosc / E: ml connoscere] 1 vt A lua cunoștință de obiectele și de fenomenele înconjurătoare, reflectate în conștiință. 2 vt A stabili, în chip obiectiv, natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene și a le da o interpretare conformă cu adevărul. 3 vt(a) (Înv; construit, mai ales, cu prep ) A aprecia. 4 vi (Înv; construit cu prep la) A se pricepe la ceva. 5 vt A se alege cu ceva. 6 vr (Înv) A se afla. 7-8 vtr A (se) remarca. 9 vt (Îe) A (nu-)și ~ lungul (sau vârful) nasului A (nu-)și da seama de ce i se cuvine. 10 vt (Îae) A fi obraznic. 11-12 vtr (Înv) A (se) deduce. 13 vt (La imperativ; înv) Ia aminte! 14-15 vtr (Înv) A-și da seama de ceva. 16 vt (C. i. o stare sufletească) A simți. 17 vt (La negativ; lit) A nu fi obișnuit cu ceva. 18 vr Ase ști. 19 vt A avea (sau a dobândi) cunoștințe pe baza studiului, experienței. 20 vt A fi luat la cunoștință ceva. 21 vt A fi inițiat (sau familiarizat) cu o operă, un scriitor. 22 vt A ști o limbă. 23 vt A-și fi însușit cunoștințe temeinice într-o specialitate. 24 vt (Obiectul cunoașterii este o ființă) A afla cine este cineva. 25 vt A identifica ceva. 26 vt A apuca pe cineva în viață. 27 vt A recunoaște pe cineva. 28-29 vtr A face personal cunoștință cu cineva. 30 vt A ști de multă vreme pe cineva. 31 vr A se ști unul pe altul. 32 vr (Înv) A se arăta. 33 vr (Construit cu dativul) A face cunoscut ceva cuiva Si: a înștiința. 34 vt (Îvp) A recunoaște ceva. 35-36 vtr (D. o persoană, mai rar d. un lucru) A (se) deosebi din mai multe de același fel. 37-38 vtrp (Înv) A (se) descoperi. 39 vt A ști caracterul și calitățile morale, felul de a fi al cuiva. 40 vr A-și da seama de calitățile și defectele cuiva. 41-42 vtr (Înv) A avea relații sexuale. 43 vt (Înv) A declara în fața instanței judecătorești. 44 vt (Pex) A da asigurări. 45-46 vtr (Pex) A atesta. 47 vr A se considera. 48 vt (Înv) A recunoaște cuiva un drept. 49-50 vit (Îvp; uneori cu complementul har) A răsplăti. 51 vt (Înv) A datora ceva cuiva. 52 vt (Înv) A recunoaște autoritatea cuiva. 53 vt (Înv; îlv) A nu ~ A nesocoti. 54 vrr (D. persoane care s-au certat; îe) Nu se cunosc Nu-și vorbesc și nu se salută. 55 vt (Buc) A prețui pe cineva. 56 vt (Îe) A nu ~ moarte A fi nemuritor. 57 vt (Îe) A ~ lumea A avea experiența vieții. 58 vi (Îe) Pe unde trece, se ~ Rezultatele activității sunt evidente.

CUNOAȘTE, cunosc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință de obiectele și de fenomenele înconjurătoare, reflectate în conștiință; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. 2. Tranz. A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. 3. Tranz. A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva. ◊ Expr. A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza. ♦ A ști felul de a fi al cuiva. ◊ Expr. A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. ♦ A recunoaște, a identifica. ♦ A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. ♦ A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Cunosc eu bunătatea ta. 4. Refl. A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. ♦ A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. Pe unde a trecut se cunoaște.Expr. (Tranz.) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit. 5. Tranz. A admite adevărul; a nu tăgădui. 6. Intranz. (Rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti. 7. Tranz. A admite calitatea sau titlul cuiva. 8. Tranz. A-și da seama de ceva; a înțelege, a ști. – Lat. pop. connoscere (= cognoscere).

CUNOAȘTE, cunosc, vb. III. 1. Tranz. A lua cunoștință în mod just de obiectele și fenomenele înconjurătoare, reflectate în conștiință; a stabili în chip obiectiv relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. [Filozofia materialistă] arată că nu există decît lumea percepută prin simțuri, că lumea este materia în mișcare, că lumea exterioară pe care o cunoaștem cu toții și fiecare dintre noi, fizicul, e singura realitate obiectivă. LENIN, MAT. EMP. 244. Dacă lumea poate fi cunoscută și cunoștințele noastre despre legile dezvoltării staturii sînt cunoștințe autentice, care au însemnătatea unui adevăr obiectiv, urmează că viața socială, dezvoltarea societății, poate fi de asemenea cunoscută, iar datele științei asupra legilor de dezvoltare a societății sînt date autentice, care au însemnătatea unor adevăruri obiective. STALIN, PROBL. LEN. 561. 2. Tranz. A avea sau a dobîndi cunoștințe (temeinice) pe baza studiului, cercetării, experienței. Partidul proletariatului, dacă vrea să fie un adevărat partid, trebuie să cunoască, înainte de toate, legile de dezvoltare a producției, legile de dezvoltare economică a societății. STALIN, PROBL. LEN. 568. ◊ (Cu sens lipsit de adîncime filozofică) Dar dumneaei nu cunoaște că toate animalele... nu se ating de brîndușa de toamnă. SADOVEANU, N. F. 35. Se vede că ești străin și nu cunoști locurile pe aici. CREANGĂ, P. 202. De copil, Alexandrescu cunoștea poeții greci vechi și moderni. GHICA, S. A. 133. Cunosc urmările acestei grozave patimi. NEGRUZZI, S. I 45. ◊ Absol. Eu cunosc bine pe-aici și poate mai încolo să ai nevoie de unul ca mine. CREANGĂ, P. 199. 3. Tranz. (Cu privire la persoane) A ști cine este, a identifica, a recunoaște, a fi făcut cunoștință (personală). A cunoaște pe cineva din vedere. A cunoaște pe cineva personal.Toți vor să te cunoască, caută să vii pe la noi. DAVIDOGLU, M. 25. Nu-l cunoaște pe tata. Spune și el după noi, bătînd din palme: tata, vine tataînsă habar n-are cine-i... SAHIA, N. 48. Mă cunoșteau vecinii toți- Tu nu m-ai cunoscut. EMINESCU, O. I 191. Mă duc în țări străine, Unde nu cunosc pe nime. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 110. (Refl. reciproc) Umblînd el razna... se cunoscu cu Pan, un zeu pădurean. ISPIRESCU, U. 107. D-apoi chitești dumneata că nu ne cunoaștem noi cu Ștefan a Petrei? CREANGĂ, A. 58. ◊ (Urmat de o completivă directă) Cu toate că o cunoscuse că-i stăpîna lui... se repezi cel dinții cu bîta. CAMILAR, TEM. 63. ◊ (Cu privire la obiecte) Ești și d-ta ca Cresus, care nu-și cunoștea averile. ALECSANDRI, T. I 288. ◊ (Cu privire la stări, situații, împrejurări, sentimente) Nu cunoști ce va săi zică prietenii de petrecere. CARAGIALE, O. III 61. O simțire pe care n-o cunoscuse niciodată. EMINESCU, N. 71. Apoi, cumetre, dacă cunoști rău, de ce nu fugi de el? ALECSANDRI, T. 1539. ◊ Expr. A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil; (despre persoane) a lăsa o amintire neștearsă. Noi nu avem nici timp, nici loc Și nu cunoaștem moarte. EMINESCU, O. I 177. A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da sau a nu-și da seama de ce i se cuvine. Vru... să-i arate că nu-și cunoaște lungul nasului. ISPIRESCU, U. 109. A face cunoscut cuiva (ceva) = a aduce la cunoștința cuiva, a da de știre, a avertiza, a preveni. Măria-sa regele Poloniei, mare ducă de Lituania... vă face cunoscut ca să vă închinați. NEGRUZZI, S. I 172. La acest sfat toți fură de părere și îndemnară pe Mihai ca să țină domnia acestei țări... Spre a face cunoscută împăratului această hotărîre a țării, Mihai îi trimise îndată doi soli. BĂLCESCU, O. II 270. ♦ A avea de a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. Poporului nostru, care de-a lungul istoriei sale a cunoscut asuprirea turcească, jugul imperialist, grozăviile războiului, îi sînt nespus de scumpe independența și pacea. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 473. 4. Tranz. A ști felul de a fi al cuiva, a avea cunoștință despre caracterul cuiva. Să încerce și, cît îl cunosc, va urca. DAVIDOGLU, M. 16. Nu te uita ca un motan blînd, că te cunosc eu cîte parale faci. SADOVEANU, N. F. 8. Eu nu ți-aș dori vrodată să ajungi să ne cunoști! EMINESCU, O. I 147. ◊ Expr. A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. 5. Refl. (Uneori impersonal) A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi, a se distinge. Fiecare strop de apă, cînd pică înapoi la matcă, se face cîte un armean împrejurul lui, și de ce merge se mărește, pînă ce intră iarăși în sînul matcei de unde a ieșit, fără... să se cunoască nici locul unde a picat stropul. ISPIRESCU, L. 34. Casa cea de aramă... era acum toată numai un sloi de gheață și nu se mai cunoștea pe din afară nici ușă, nici ușori, nici gratii. CREANGĂ, P. 255. Nici nu se cunoștea de unde au mîncat și au băut, că doar mîncare și băutură era acolo, nu șagă. CREANGĂ, P. 260. Se părea neastîmpărat, vorbea singur și se cunoștea că meditează vreo nouă moarte. NEGRUZZI, S. I 143. ♦ A avea efect, a nu se întîmpla în zadar. Unde-o pune umărul se cunoaște. DEȘLIU, G. 25. ♦ Tranz. (în expr.) A cunoaște ceva (de pe urma unei împrejurări) = a se alege cu un profit. Nu-s deprins a îmbla cu croșna în spate, din stăpîn în stăpîn, și vreau să cunosc ceva, cînd voi ieși de la dumneata. CREANGĂ, P. 151. 6. Tranz. A recunoaște. [Rîndunica] zbura ca în vis, despicînd aerul în dungi mari, undulate. Din depărtare cunoscu locul. BASSARABESCU, V. 51. Ea i-au mulțumit cu gingășie, cunoscînd într-însul pe Petrea voinicul. SBIERA, P. 23. Dănilă însă a început a-i striga pe nume; și ei, cunoscînd glasul lui, s-au oprit. CREANGĂ, P. 59. N-ai văzut pe dragul meu?- Poate că l-oi fi văzut. Dară nu l-am cunoscut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 23. (Cu arătarea mijlocului de recunoaștere, introdus prin prep. «după», «de pe», «pe») De pe bici l-am cunoscut. COȘBUC, P. I 93. După năframă și turtă, l-au putut cunoaște ca frate. SBIERA, P. 134. ◊ (Urmat de o completivă directă) A ajunge la concluzia că... Și-l cunosc pe fluierat Că e june ne-nsurat. HODOȘ, P. P. 62. ◊ Refl. pas. Te cunoști de pe cosiță Că ești de-a maică-ta viță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 249. ♦ A distinge, a deosebi, a recunoaște o persoană (mai rar un lucru) dintre mai multe de același fel. Puse mîna pe una și zise: tu ești! -Ai avut noroc că m-ai cunoscut, că de nu mă cunoșteai, mergeai precum ai venit. RETEGANUL, P. V. 66. Refl. pas. S-a gîndit mult cum să facă ca să se cunoască bine copilul ei din al bucătăresei. RETEGANUL, P. IV 37. Acum chiar nu se puteau cunoaște unul de celălalt. RETEGANUL, P. IV 37. 7. Tranz. (Adesea urmat de o completivă directă) A admite ca adevărat, a nu tăgădui, a recunoaște. Cunosc că ești mai tare decît mine. RETEGANUL, P. IV 16. Însuși învățații Ardealului sînt astăzi uimiți de rodurile și confuzia produsă... cunosc că sistemele [Școlii ardelene] au întrecut hotarul lucrurilor iertate. RUSSO, S. 80. Simt, cunosc, văd că sînt un vinovat nevrednic de iubirea ei. NEGRUZZI, S. I 47. Nu-mi cunosc nici o vină. SEVASTOS, C. 125. ◊ Refl. impers. Se cunoștea că de-abia se ținea să nu rîdă. SADOVEANU, O. VI 246. Nu-i așa că se cunoaște că n-am dormit? CARAGIALE, O. II 214. De pe barbetă și musteți, se cunoștea că era străin. NEGRUZZI S. I 37. ◊ Refl. (în formă personală, cu sens impersonal) Mă cunosc că-s vinovat. ȘEZ. I 107. 8. Intranz. (Astăzi rar) A-și arăta recunoștința pentru ceva, a răsplăti. Scapă-mă de necaz, și pe urmă o să cunosc și eu.Tranz. (Complementul indică persoana răsplătită) Dacă mă vei cunoaște bine, apoi să știi că pînă mîne ți-a fi fiica sănătoasă. SBIERA, P. 302. (Complementul indică răsplata oferită) O să-ți cunoască vrun har pentru astea toate. GORJAN, H. I 16. (Complementul indică serviciul adus) Lasă-mă... să mulțămesc întîi ziditorului mieu și apoi mă voi întoarce a cunoaște și facerea ta de bine. DRĂGHICI, R. 21. 9. Tranz. (Cu acuzativ dublu; al doilea complement. se introduce prin prep. «ca», «de»,«drept») A admite calitatea sau titlul cuiva. Toate vietățile pămîntului se temea de dînsul și-l cunoștea ca stăpîn. SBIERA, P. 304. Mihai-vodă... nu voi în nici un chip să-l cunoască [pe Basta] de general-căpitan al țării. BĂLCESCU, O. II 269. 10. Tranz. A-și da seama (din anumite indicii) de ceva, a înțelege, a ști. Nimeni nu cunoaște Ce-i în sufletul femeii. COȘBUC, P. I 72. Fata... își aduse aminte de povețele calului, și cunoscînd viclenia, zise... ISPIRESCU, L. 20. Un bătrîn odinioară sfîrșitul său cunoscînd... Chemă la sine pe fiul său. PANN, P. V. III 112.

A CUNOAȘTE cunosc tranz. 1) (aspecte ale vieții materiale sau spirituale) A poseda în memorie pe baza experienței sau a studiului; a ști. ~ orașul. ~ o limbă. ~ opera unui scriitor.~ viața (sau lumea) a avea mare experiență de viață. 2) (persoane) A ști din diferite puncte de vedere. Îl cunosc de mic copil.A nu ~ moarte a) a fi durabil; b) a lăsa o amintire vie. 3) (ființe, lucruri) A deosebi de altele de același fel (după anumite semne); a recunoaște. 4) A pătrunde cu mintea; a înțelege; a ști; a pricepe. Cunosc intențiile lui. /<lat. connoscere

A SE CUNOAȘTE mă cunosc intranz. A fi cunoscut (unul cu altul); a deține informații unul despre altul; a se ști. /<lat. connoscere

cunoaște v. 1. a ști ce este: nu cunosc acest fapt; 2. a avea relațiuni de societate sau daraveri cu cineva: cunoști pe acest domn? 3. a înțelege, a pricepe: lam cunoscut ce poamă este; 4. a avea o cunoștință exactă despre sine: cunoaște-te pe tine însuți; 5. a se vedea, a se observa: se cunoaște că nu știe nimic. [Lat. COGNESCERE].

cunósc, -út, a -oáște v. tr. (lat. cognóscere, din co-, împreună, și gnóscere, nóscere, a cunoaște; it. conóscere, vpv. conoisser, fr. connaître, sp. conocer.Cunosc, -oștĭ, -oaște; să cunoască. V. nobil). Știŭ, am ideĭe de: a cunoaște o persoană (adică „personal”, ĭar cînd e numaĭ „din vedere” saŭ „din auzite”, se zice a ști: îl știŭ, dar nu-l cunosc). Știŭ, am practica, am făcut încercarea, am avut ocaziune să văd: am cunoscut mizeria, cunosc bine acest drum, te cunosc ce poamă eștĭ (ce fel de om eștĭ, cine eștĭ), a cunoaște dreptu roman (barb. după fr. connaître. Rom. corect a ști dreptu roman). V. intr. A cunoaște la, a te pricepe la, a ști să apreciezĭ: eŭ cunosc la stofe. V. refl. Îmĭ daŭ samă de, pricep: cunoaște-te pe tine însuțĭ (vestită vorbă a luĭ Socrate). A se observa, a se putea aprecia: ziŭa bună de dimineață se cunoaște, după unghie se cunoaște leu (Prov.) Am cunoștință, îs cunoscut cuĭva: ne cunoaștem de mult.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

cunoaște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cunosc, 2 sg. cunoști, 3 sg. cunoaște, imperf. 1 cunoșteam, perf. s. 1 sg. cunoscui, m.m.c.p. 1 pl. cunoscuserăm; conj. prez. 1 sg. să cunosc, 3 să cunoască; imper. 2 sg. afirm. cunoaște (mai ales la refl.: cunoaște-te); ger. cunoscând; part. cunoscut

cunoaște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cunosc; ger. cunoscând; part. cunoscut

cunoaște vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cunosc, perf. s. 1 sg. cunoscui, 3 sg. cunoscu; part. cunoscut

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CUNOAȘTE vb. 1. a pricepe, a stăpâni, a ști, (fam.) a vedea. (~ la perfecție mai multe meserii.) 2. a poseda, a stăpâni, a ști. (~ trei limbi străine.) 3. a înțelege, a pricepe, a ști. (~ franceza?) 4. v. afla. 5. v. ști. 6. a (se) ști. (Ne ~ de mici; îl ~ ca pe un cal breaz.) 7. v. recunoaște. 8. a (se) observa, a (se) remarca, a (se) vedea. (Se ~ că ai fost tu aici.)

CUNOAȘTE vb. v. aprecia, chibzui, considera, crede, deduce, găsi, gândi, judeca, obține, opina, răsplăti, realiza, recompensa, recunoaște, socoti.

CUNOAȘTE vb. 1. a pricepe, a stăpîni, a ști, (fam.) a vedea. (~ la perfecție mai multe meserii.) 2. a poseda, a stăpîni, a ști. (~ trei limbi străine.) 3. a înțelege, a pricepe, a ști. (~ franceza?) 4. a afla, a ști (Vrei să ~ adevărul ?) 5. a ști, (astăzi rar) a pricepe. (Nu ~ încă secretul?) 6. a (se) ști. (Ne ~ de mici; îl ~ ca pe un cal breaz.) 7. a identifica, a recunoaște, a ști (Cum îl poți ~ ?) 8. a (se) observa, a (se) remarca, a (se) vedea. (Se ~ că ai fost tu aici.)

cunoaște vb. v. APRECIA. CHIBZUI. CONSIDERA. CREDE. DEDUCE. GĂSI. GÎNDI. JUDECA. OBȚINE. OPINA. RĂSPLĂTI. REALIZA. RECOMPENSA. RECUNOAȘTE. SOCOTI.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cunoaște (cunosc, cunoscut), vb.1. A lua cunoștință. – 2. A înțelege, a aprecia, a judeca. – 3. A cîștiga, a achiziționa. – 4. A deduce, a conchide. – 5. A observa, a remarca. – 6. A ști, a avea în minte, a-și da seama de ceva. – 7. A fi în relații cu cineva. – 8. A fi la curent. – 9. A recunoaște, a identifica. – 10. A avea raporturi trupești cu o femeie. – 11. A recunoaște, a dovedi, a declara, a admite. – 12. A fi recunoscător, a mulțumi. – 13. A recunoaște drept șef, a respecta, a avea considerație. – Mr. cunoscu, cunuscui, cunoaștire, megl. cunos(c), istr. cunoscu. Lat. cognōscĕre, prin intermediul unei forme vulg. *connōscĕre (Pușcariu 447; Candrea-Dens., 446; REW 2031; DAR); cf. it. conoscere, prov. conoire, fr. connaître, cat. coneixar, sp. conocer, port. conhecer.Der. cunoscut, s. m. (persoană știută; prieten); necunoscut, adj. (care nu este cunoscut); cunoscător, adj. (care cunoaște); necunoscător, adj. (care nu cunoaște, ignorant); cunoștință, s. f. (cunoaștere; știre; judecată; noțiune, idee; relație de societate; persoană cunoscută; înv., gratitudine; înv., conștiință); necunoștință, s. f. (ignoranță, nepricepere); încunoștiința, vb. (a aduce la cunoștință; a informa); cunoștințe, s. f. pl. (persoane cunoscute) care pare să reprezinte lat. cognoscentem (Cipariu, Principii, 198; Drăganu, Dacor., II, 278; DAR), sec. XVII, înv.; recunoaște, vb. (a admite; a acorda; a mărturisi; a vizita; a explora; a mulțumi), a înlocuit în epoca modernă vb. cunoaște cu sensurile 11-13; recunoscător, adj. (care poartă gratitudine); nerecunoscător, adj. (ingrat); recunoștință, s. f. (gratitudine); nerecunoștință, s. f. (ingratitudine).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

AB UNO DISCE OMNES (lat.) după unul cunoaște-i pe toți – Vergiliu, „Eneida”, II, 65-66. Enea descrie pe Sinon, care, viclean, ca toți aheii, încearcă prin cuvinte meșteșugite să-i convingă pe troieni să primească în cetate calul de lemn în care se ascundeau Odiseu și luptătorii săi.

AMICUS CERTUS IN RE INCERTA CERNITUR (lat.) prietenul sigur se cunoaște într-o împrejurare nesigură – Cicero, „De amicitia”, 17, 64, Ennius, „Fragmenta scenica”, 296. În românește îi corespunde proverbului: prietenul adevărat la nevoie se cunoaște.

FELIX QUI POTUIT RERUM COGNOSCERE CAUSAS (lat.) fericit cel ce a putut cunoaște cauzele lucrurilor – Vergiliu, „Georgica”, II, 490. Probabil elogiu al lui Lucrețiu; versul exprimă admirația față de spiritele cutezătoare care au reușit să pătrundă tainele naturii.

GNOTHI SE AUTON (γνῶθι σε αυτόυ) (gr.) cunoaște-te pe tine însuți – Thales din Milet. Maximă gravată pe frontonul templului lui Apolo din Delfi, devenită deviza și îndemnul stăruitor al lui Socrate. În varianta latină: „Nosce te ipsum!”.

HAST DU DIE SORGE NIE GEKANNT? (germ.) n-ai cunoscut grija niciodată? – Goethe, „Faust”, II, 5. Grija, înfățișată sub chipul unei bătrâne, îi arată lui Faust că este omniprezentă, nimeni neputându-se feri de ea.

NEMO CENSETUR IGNORARE LEGEM (lat.) nimeni nu are voie să nu cunoască legea – Adagiu din dreptul roman. Necunoașterea legii nu constituie o justificare a nerespectării ei.

NOSCE TE IPSUM! (lat.) cunoaște-te pe tine însuți – Cicero, „Tusculanae disputationes”, I, 22, 52. Traducerea latină a maximei grecești „Gnothi seauton”.

RECTUM ITER QUOD SERO COGNOVI ET LASSUS ERRADO, ALIIS MONSTRO (lat.) eu arăt altora calea dreaptă, pe care am cunoscut-o târziu când eram obosit de rătăcire – Seneca, „Epistulae ad Lucillium”, 8, 3.

Ab uno disce omnes (lat. "După unul îi poți judeca pe toți ) – Vergiliu, Eneida II, 65. Vorbind despre grecii care s-au introdus în Troia prin faimosul vicleșug al calului de lemn, poetul subliniază perfidia grecului captiv Sinon care i-a convins pe troieni să primească în cetate calul, obiectul pierzaniei lor, susținînd că era o ofrandă adusă zeilor. Cu alte cuvinte: cum era acel om prefăcut, erau toți! Devenite cu timpul o expresie curentă, vorbele lui Vergiliu sînt folosite mai ales în sens nefavorabil. Referindu-ne la un grup de oameni deopotrivă de neserioși, sau vicleni, sau cu alte trăsături negative, putem spune: Ab uno disce omnes. LIT.

Cunoaște-te pe tine însuți! – vestita inscripție γνῶθι σεαυτόν de pe frontispiciul templului lui Apollo din Delfi. Paternitatea ei n-a fost dovedită în mod cert, fiind atribuită unora dintre cei șapte înțelepți ai Greciei, cînd lui Thales din Milet, cînd lui Chilon din Sparta, cînd lui Solon din Atena. Ceea ce s-a stabilit însă precis este că maxima de la Delfi a devenit celebră datorită filozofului Socrate care și-a însușit-o ca principiu fundamental al gîndirii sale. A fost și a rămas printre cele mai cunoscute cugetări din lume. (Vezi și Nosce te ipsum). FIL.

Felix qui potuit rerum cognoscere causas (lat. „Fericit e acela care a putut cunoaște cauzele lucrurilor”) – Nicicînd ca în zilele noastre acest vers al lui Vergiliu din poemul Georgicele (II, 489) nu și-a găsit mai frecvente ocazii de a fi aplicat. Poetul cîntă mințile pătrunzătoare care, prin cunoașterea sau descoperirea tainelor naturii, „calcă în picioare teama” – cum spune în continuare Vergiliu -, disprețuiesc soarta și sfidează chiar moartea și toate fenomenele care înspăimintă pe cei neștiutori și stăpîniți de superstiții. Numai că la vremea cînd a fost scris acest poem (30 î.e.n.) și chiar secole întregi după aceea, se spunea Felix qui potuit… cu un fel de invidie și ca o aspirație, pe cînd în zilele noastre cuvintele acestea pot fi citate ca un omagiu adus prometeilor contemporani, care smulg naturii, unul după altul, mari și nenumărate secrete. LIT.

Ignoti nulla cupido (lat. „Ceea ce nu cunoști nu stîrnește dorință”) – spune Ovidiu în Ars amandi – Arta iubirii (III, 397). Versul, în întregime, sună: „Quod latet, ignotum est, ignoti nulla cupido” (Ceea ce-i tăinuit e necunoscut și ceea ce nu cunoști, nu dorești). Dar numai ultimele trei cuvinte au căpătat răspîndire, devenind o expresie prin care se înțelege că lipsa de dorință, nepăsarea, indiferența derivă adesea din necunoaștere, din ignoranță. LIT.

Nosce te ipsum (lat. „Cunoaște-te pe tine însuți”) – Cicero, Tusculane (I, 22, 52). Traducerea latină a expresiei grecești: Γνῶθι σεαυτόν. LIT.

Pour le mieux détester, apprends à le connaître („Pentru a-l detesta mai bine, învață să-l cunoști”) – Voltaire, Mahomet (act. II, sc. 4). LIT.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a cunoaște ca pe propriul buzunar expr. v. a cunoaște ca-n palmă.

a cunoaște ca-n palmă expr. a cunoaște la perfecție.

a cunoaște toate chichițele expr. 1. a cunoaște în detaliu un meșteșug. 2. a cunoaște toate detaliile și dedesubturile unei afaceri.

Intrare: cunoaște
verb (VT620)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cunoaște
  • cunoaștere
  • cunoscut
  • cunoscutu‑
  • cunoscând
  • cunoscându‑
singular plural
  • cunoaște
  • cunoașteți
  • cunoșteți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cunosc
(să)
  • cunosc
  • cunoșteam
  • cunoscui
  • cunoscusem
a II-a (tu)
  • cunoști
(să)
  • cunoști
  • cunoșteai
  • cunoscuși
  • cunoscuseși
a III-a (el, ea)
  • cunoaște
(să)
  • cunoască
  • cunoștea
  • cunoscu
  • cunoscuse
plural I (noi)
  • cunoaștem
(să)
  • cunoaștem
  • cunoșteam
  • cunoscurăm
  • cunoscuserăm
  • cunoscusem
a II-a (voi)
  • cunoașteți
(să)
  • cunoașteți
  • cunoșteați
  • cunoscurăți
  • cunoscuserăți
  • cunoscuseți
a III-a (ei, ele)
  • cunosc
(să)
  • cunoască
  • cunoșteau
  • cunoscu
  • cunoscuseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

cunoaște, cunoscverb

  • 1. tranzitiv A lua cunoștință în chip veridic de obiectele și de fenomenele înconjurătoare; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul. DEX '09 DLRLC
    • format_quote [Filosofia materialistă] arată că nu există decît lumea percepută prin simțuri, că lumea este materia în mișcare, că lumea exterioară pe care o cunoaștem cu toții și fiecare dintre noi, fizicul, e singura realitate obiectivă. LENIN, MAT. EMP. 244. DLRLC
    • format_quote Dacă lumea poate fi cunoscută și cunoștințele noastre despre legile dezvoltării naturii sînt cunoștințe autentice, care au însemnătatea unui adevăr obiectiv, urmează că viața socială, dezvoltarea societății, poate fi de asemenea cunoscută, iar datele științei asupra legilor de dezvoltare a societății sînt date autentice, care au însemnătatea unor adevăruri obiective. STALIN, PROBL. LEN. 561. DLRLC
  • 2. tranzitiv A avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Partidul proletariatului, dacă vrea să fie un adevărat partid, trebuie să cunoască, înainte de toate, legile de dezvoltare a producției, legile de dezvoltare economică a societății. STALIN, PROBL. LEN. 568. DLRLC
    • format_quote Dar dumneaei nu cunoaște că toate animalele... nu se ating de brîndușa de toamnă. SADOVEANU, N. F. 35. DLRLC
    • format_quote Se vede că ești străin și nu cunoști locurile pe aici. CREANGĂ, P. 202. DLRLC
    • format_quote De copil, Alexandrescu cunoștea poeții greci vechi și moderni. GHICA, S. A. 133. DLRLC
    • format_quote Cunosc urmările acestei grozave patimi. NEGRUZZI, S. I 45. DLRLC
    • format_quote (și) absolut Eu cunosc bine pe-aici și poate mai încolo să ai nevoie de unul ca mine. CREANGĂ, P. 199. DLRLC
  • 3. tranzitiv A ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva, a fi luat cunoștință de ceva. DEX '09 DLRLC
    • format_quote A cunoaște pe cineva din vedere. A cunoaște pe cineva personal. DLRLC
    • format_quote Toți vor să te cunoască, caută să vii pe la noi. DAVIDOGLU, M. 25. DLRLC
    • format_quote Nu-l cunoaște pe tata. Spune și el după noi, bătînd din palme: tata, vine tata – însă habar n-are cine-i... SAHIA, N. 48. DLRLC
    • format_quote Mă cunoșteau vecinii toți – Tu nu m-ai cunoscut. EMINESCU, O. I 191. DLRLC
    • format_quote Mă duc în țări străine, Unde nu cunosc pe nime. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 110. DLRLC
    • format_quote reflexiv reciproc Umblînd el razna... se cunoscu cu Pan, un zeu pădurean. ISPIRESCU, U. 107. DLRLC
    • format_quote reflexiv reciproc D-apoi chitești dumneata că nu ne cunoaștem noi cu Ștefan a Petrei? CREANGĂ, A. 58. DLRLC
    • format_quote Cu toate că o cunoscuse că-i stăpîna lui... se repezi cel dintîi cu bîta. CAMILAR, TEM. 63. DLRLC
    • format_quote Ești și d-ta ca Cresus, care nu-și cunoștea averile. ALECSANDRI, T. I 288. DLRLC
    • format_quote Nu cunoști ce va să zică prietenii de petrecere. CARAGIALE, O. III 61. DLRLC
    • format_quote O simțire pe care n-o cunoscuse niciodată. EMINESCU, N. 71. DLRLC
    • format_quote Apoi, cumetre, dacă cunoști rău, de ce nu fugi de el? ALECSANDRI, T. 1539. DLRLC
    • 3.1. A ști felul de a fi al cuiva, a avea cunoștință despre caracterul cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Să încerce și, cît îl cunosc, va urca. DAVIDOGLU, M. 16. DLRLC
      • format_quote Nu te uita ca un motan blînd, că te cunosc eu cîte parale faci. SADOVEANU, N. F. 8. DLRLC
      • format_quote Eu nu ți-aș dori vrodată să ajungi să ne cunoști! EMINESCU, O. I 147. DLRLC
      • chat_bubble A cunoaște lumea = a avea experiența vieții. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 3.2. Identifica, recunoaște. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote [Rândunica] zbura ca în vis, despicînd aerul în dungi mari, undulate. Din depărtare cunoscu locul. BASSARABESCU, V. 51. DLRLC
      • format_quote Ea i-au mulțumit cu gingășie, cunoscînd într-însul pe Petrea voinicul. SBIERA, P. 23. DLRLC
      • format_quote Dănilă însă a început a-i striga pe nume; și ei, cunoscînd glasul lui, s-au oprit. CREANGĂ, P. 59. DLRLC
      • format_quote N-ai văzut pe dragul meu? – Poate că l-oi fi văzut. Dară nu l-am cunoscut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 23. DLRLC
      • format_quote De pe bici l-am cunoscut. COȘBUC, P. I 93. DLRLC
      • format_quote După năframă și turtă, l-au putut cunoaște ca frate. SBIERA, P. 134. DLRLC
      • 3.2.1. A ajunge la concluzia că... DLRLC
        • format_quote Și-l cunosc pe fluierat Că e june ne-nsurat. HODOȘ, P. P. 62. DLRLC
        • format_quote reflexiv pasiv Te cunoști de pe cosiță Că ești de-a maică-ta viță. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 249. DLRLC
    • 3.3. A distinge, a deosebi pe cineva sau ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Puse mîna pe una și zise: tu ești! – Ai avut noroc că m-ai cunoscut, că de nu mă cunoșteai, mergeai precum ai venit. RETEGANUL, P. V. 66. DLRLC
      • format_quote reflexiv pasiv S-a gîndit mult cum să facă ca să se cunoască bine copilul ei din al bucătăresei. RETEGANUL, P. IV 37. DLRLC
      • format_quote reflexiv pasiv Acum chiar nu se puteau cunoaște unul de celălalt. RETEGANUL, P. IV 37. DLRLC
    • 3.4. A avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Cunosc eu bunătatea ta. DEX '09 DEX '98
      • format_quote Poporului nostru, care de-a lungul istoriei sale a cunoscut asuprirea turcească, jugul imperialist, grozăviile războiului, îi sînt nespus de scumpe independența și pacea. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 473. DLRLC
    • chat_bubble A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble A nu cunoaște moarte = (despre persoane) a lăsa o amintire neștearsă. DLRLC
      • format_quote Noi nu avem nici timp, nici loc Și nu cunoaștem moarte. EMINESCU, O. I 177. DLRLC
    • chat_bubble A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Vru... să-i arate că nu-și cunoaște lungul nasului. ISPIRESCU, U. 109. DLRLC
    • chat_bubble A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Măria-sa regele Poloniei, mare ducă de Lituania... vă face cunoscut ca să vă închinați. NEGRUZZI, S. I 172. DLRLC
      • format_quote La acest sfat toți fură de părere și îndemnară pe Mihai ca să țină domnia acestei țări... Spre a face cunoscută împăratului această hotărîre a țării, Mihai îi trimise îndată doi soli. BĂLCESCU, O. II 270. DLRLC
  • 4. reflexiv impersonal A se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Fiecare strop de apă, cînd pică înapoi la matcă, se face cîte un armean împrejurul lui, și de ce merge se mărește, pînă ce intră iarăși în sînul matcei de unde a ieșit, fără... să se cunoască nici locul unde a picat stropul. ISPIRESCU, L. 34. DLRLC
    • format_quote Casa cea de aramă... era acum toată numai un sloi de gheață și nu se mai cunoștea pe din afară nici ușă, nici ușori, nici gratii. CREANGĂ, P. 255. DLRLC
    • format_quote Nici nu se cunoștea de unde au mîncat și au băut, că doar mîncare și băutură era acolo, nu șagă. CREANGĂ, P. 260. DLRLC
    • format_quote Se părea neastîmpărat, vorbea singur și se cunoștea că meditează vreo nouă moarte. NEGRUZZI, S. I 143. DLRLC
    • 4.1. A avea efect, a nu se întâmpla în zadar. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Pe unde a trecut, se cunoaște. DEX '09
      • format_quote Unde-o pune umărul se cunoaște. DEȘLIU, G. 25. DLRLC
      • chat_bubble tranzitiv A cunoaște ceva = a se alege cu un profit, cu un beneficiu. DEX '09 DLRLC
        • format_quote Nu-s deprins a îmbla cu croșna în spate, din stăpîn în stăpîn, și vreau să cunosc ceva, cînd voi ieși de la dumneata. CREANGĂ, P. 151. DLRLC
  • 5. tranzitiv A admite ca adevărat; a nu tăgădui. DEX '09 DLRLC
    sinonime: recunoaște
    • format_quote Cunosc că ești mai tare decît mine. RETEGANUL, P. IV 16. DLRLC
    • format_quote Însuși învățații Ardealului sînt astăzi uimiți de rodurile și confuzia produsă... cunosc că sistemele [Școlii ardelene] au întrecut hotarul lucrurilor iertate. RUSSO, S. 80. DLRLC
    • format_quote Simt, cunosc, văd că sînt un vinovat nevrednic de iubirea ei. NEGRUZZI, S. I 47. DLRLC
    • format_quote Nu-mi cunosc nici o vină. SEVASTOS, C. 125. DLRLC
    • format_quote reflexiv impersonal Se cunoștea că de-abia se ținea să nu rîdă. SADOVEANU, O. VI 246. DLRLC
    • format_quote reflexiv impersonal Nu-i așa că se cunoaște că n-am dormit? CARAGIALE, O. II 214. DLRLC
    • format_quote reflexiv impersonal De pe barbetă și musteți, se cunoștea că era străin. NEGRUZZI S. I 37. DLRLC
    • format_quote reflexiv (În formă personală, cu sens impersonal) Mă cunosc că-s vinovat. ȘEZ. I 107. DLRLC
  • 6. intranzitiv rar A-și arăta recunoștința pentru ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: răsplăti
    • format_quote Scapă-mă de necaz, și pe urmă o să cunosc și eu. DLRLC
    • format_quote tranzitiv Dacă mă vei cunoaște bine, apoi să știi că pînă mîne ți-a fi fiica sănătoasă. SBIERA, P. 302. DLRLC
    • format_quote tranzitiv O să-ți cunoască vrun har pentru astea toate. GORJAN, H. I 16. DLRLC
    • format_quote tranzitiv Lasă-mă... să mulțămesc întîi ziditorului mieu și apoi mă voi întoarce a cunoaște și facerea ta de bine. DRĂGHICI, R. 21. DLRLC
  • 7. tranzitiv A admite calitatea sau titlul cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Toate vietățile pămîntului se temea de dînsul și-l cunoștea ca stăpîn. SBIERA, P. 304. DLRLC
    • format_quote Mihai-vodă... nu voi în nici un chip să-l cunoască [pe Basta] de general-căpitan al țării. BĂLCESCU, O. II 269. DLRLC
  • 8. tranzitiv A-și da seama de ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Nimeni nu cunoaște Ce-i în sufletul femeii. COȘBUC, P. I 72. DLRLC
    • format_quote Fata... își aduse aminte de povețele calului, și cunoscînd viclenia, zise... ISPIRESCU, L. 20. DLRLC
    • format_quote Un bătrîn odinioară sfîrșitul său cunoscînd... Chemă la sine pe fiul său. PANN, P. V. III 112. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.