4 intrări

10 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CUMÁN, -Ă, cumani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de neam turcic care, migrând dinspre est, la sfârșitul sec. XI s-a așezat pe teritoriul Țărilor Române, unde, în parte a fost asimilat de populația românească; persoană care face parte din acest popor. 2. Adj. Care aparține cumanilor (1), privitor la cumani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de cumani (1). – Din fr. coumanes.

cuman, ~ă [At: DEX2 / Pl: ~i, ~e / E: fr cumanes] 1 smf Persoană aparținând unei populații turcice, care s-a așezat, în sec. XI, pe teritoriul țărilor românești, unde, în parte, a fost asimilată de autohtoni. 2 a Care aparține cumanilor (1). 3 a Referitor la cumani (1). 4 a Specific cumanilor (1). 5 a Care provine de la cumani (1).

CUMÁN, -Ă, cumani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații de neam turcic care, migrând dinspre est, în sec. XI s-a așezat pe teritoriul țărilor românești, unde, în parte a fost asimilată de populația românească. 2. Adj. Care aparține cumanilor (1), privitor la cumani. – Din fr. Cumanes.

Cumani m pl. popor de neam turco-tătar, care veni asupra Pecenegilor, ocupă Muntenia și Moldova în sec. XI-XIII, când fu alungat de Mongoli, Județul Teleorman și orașul Caracal poartă nume cumanice.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

cumán adj. m., s. m., pl. cumáni; adj. f., s. f. cumánă, pl. cumáne

cumán s. m., adj. m., pl. cumáni; f. sg. cumánă, pl. cumáne

*cumánă (limbă) s. f., g.-d. art. cumánei


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

CUMÁNĂ s. f. (< fr. cumane): limbă veche din grupul limbilor turcice kâpceak, denumită și vechea polovțiană, vorbită de cumani – popor de neam turcic, migrat dinspre est și ajungând pe teritoriul țării noastre prin secolul al XI-lea. Există foarte puține date despre limba cumanilor din perioada premongolică. Este vorba în primul rând de nume și de toponimice cunoscute din izvoare străine, din letopisețe rusești din secolul al XIII-lea, din monumente literare ruse, mai ales din epopeea Cântec despre oastea lui Igor. Documente prețioase au apărut după năvălirea mongolă, cel mai important fiind dicționarul latin-persan-kâpceak de la sfârșitul secolului al XVI-lea, denumit Codex Cumanus. La noi, cercetătorul Vladimir Drimba studiază de mulți ani această limbă, reușind să dea lucrări importante, printre care Sintaxa limbii Codicelui Cuman (teză de doctorat în 1969) și Sintaxe cumane, Bucarest, EA, 1973.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

Intrare: Cuman
Cuman nume propriu
nume propriu (I3)
  • Cuman
Intrare: cuman (adj.)
cuman1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A1)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cuman
  • cumanul
  • cumanu‑
  • cuma
  • cumana
plural
  • cumani
  • cumanii
  • cumane
  • cumanele
genitiv-dativ singular
  • cuman
  • cumanului
  • cumane
  • cumanei
plural
  • cumani
  • cumanilor
  • cumane
  • cumanelor
vocativ singular
plural
Intrare: cuman (s.m.)
cuman2 (s.m.) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cuman
  • cumanul
  • cumanu‑
plural
  • cumani
  • cumanii
genitiv-dativ singular
  • cuman
  • cumanului
plural
  • cumani
  • cumanilor
vocativ singular
plural
Intrare: cumăn
cumăn
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

cuman (adj.)

etimologie:

cuman, -ă (persoană) cuman cumană

  • 1. (la) plural Popor de neam turcic care, migrând dinspre est, la sfârșitul secolului XI s-a așezat pe teritoriul Țărilor Române, unde, în parte a fost asimilat de populația românească.
    surse: DEX '09
    • 1.1. (la) singular Persoană care face parte din acest popor.
      surse: DEX '09

etimologie: