CUMÁN, -Ă, cumani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La pl.) Popor de neam turcic care, migrând dinspre est, la sfârșitul sec. XI s-a așezat pe teritoriul Țărilor Române, unde, în parte a fost asimilat de populația românească; persoană care face parte din acest popor. 2. Adj. Care aparține cumanilor (1), privitor la cumani. ♦ (Substantivat, f.) Limbă vorbită de cumani (1). – Din fr. coumanes.

cuman, ~ă [At: DEX² / Pl: ~i, ~e / E: fr cumanes] 1 smf Persoană aparținând unei populații turcice, care s-a așezat, în sec. XI, pe teritoriul țărilor românești, unde, în parte, a fost asimilată de autohtoni. 2 a Care aparține cumanilor (1). 3 a Referitor la cumani (1). 4 a Specific cumanilor (1). 5 a Care provine de la cumani (1).

CUMÁN, -Ă, cumani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații de neam turcic care, migrând dinspre est, în sec. XI s-a așezat pe teritoriul țărilor românești, unde, în parte a fost asimilată de populația românească. 2. Adj. Care aparține cumanilor (1), privitor la cumani. – Din fr. Cumanes.

cumăn sn vz chimen

Cumani m pl. popor de neam turco-tătar, care veni asupra Pecenegilor, ocupă Muntenia și Moldova în sec. XI-XIII, când fu alungat de Mongoli, Județul Teleorman și orașul Caracal poartă nume cumanice.

cumán adj. m., s. m., pl. cumáni; adj. f., s. f. cumánă, pl. cumáne

cumán s. m., adj. m., pl. cumáni; f. sg. cumánă, pl. cumáne

*cumánă (limbă) s. f., g.-d. art. cumánei

CUMÁNĂ s. f. (< fr. cumane): limbă veche din grupul limbilor turcice kâpceak, denumită și vechea polovțiană, vorbită de cumani – popor de neam turcic, migrat dinspre est și ajungând pe teritoriul țării noastre prin secolul al XI-lea. Există foarte puține date despre limba cumanilor din perioada premongolică. Este vorba în primul rând de nume și de toponimice cunoscute din izvoare străine, din letopisețe rusești din secolul al XIII-lea, din monumente literare ruse, mai ales din epopeea Cântec despre oastea lui Igor. Documente prețioase au apărut după năvălirea mongolă, cel mai important fiind dicționarul latin-persan-kâpceak de la sfârșitul secolului al XVI-lea, denumit Codex Cumanus. La noi, cercetătorul Vladimir Drimba studiază de mulți ani această limbă, reușind să dea lucrări importante, printre care Sintaxa limbii Codicelui Cuman (teză de doctorat în 1969) și Sintaxe cumane, Bucarest, EA, 1973.

Cuman v. Coman II 1.