CULT¹, culte, s. n. 1. Omagiu care se aduce divinității prin acte religioase; manifestare a sentimentului religios prin rugăciuni și prin acte rituale; totalitatea ritualurilor unei religii. 2. Sentiment exagerat de admirație, de respect, de venerație, de adorație față de cineva sau de ceva. ◊ Cultul personalității = atitudine sistematică de admirație (exagerată) provocată și controlată cu privire la un conducător (sau la o personalitate), considerat ca înzestrat cu calități deosebite de ordin intelectual, afectiv, organizatoric etc. 3. Religie, confesiune. – Din fr. culte, lat. cultus.

CULTURĂ, culturi, s. f. 1. Totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori. ♦ Faptul de a poseda cunoștințe variate în diverse domenii; totalitatea acestor cunoștințe; nivel (ridicat) de dezvoltare intelectuală la care ajunge cineva. ◊ Om de cultură = persoană cu un nivel intelectual ridicat, care posedă cunoștințe universale temeinice. ♦ (Arheol.) Totalitatea vestigiilor vieții materiale și spirituale prin intermediul cărora se reconstituie imaginea unei comunități omenești din trecut. ♦ Ansamblu de activități și modele de comportament proprii unui grup social dat, transmisibile prin educație. Cultura islamică în Spania. 2. Totalitatea lucrărilor agrotehnice necesare plantelor agricole pentru a se realiza producții mari și constante; știința, priceperea de a lucra pământul, de a îngriji plantele. ◊ Cultura plantelor = ramură a agriculturii care are ca obiect cultivarea plantelor în vederea obținerii de alimente, furaje sau materii prime. Plante de cultură = plante cultivate de om pentru folosul pe care îl aduc. ♦ Teren cultivat cu un anumit fel de plante. ♦ Creștere, prăsire a unor animale, a unor insecte etc. Cultura viermilor de mătase. 3. Creștere, în laborator, a bacteriilor pentru diverse utilizări; colonie de bacterii obținută pe această cale. 4. (În sintagma) Cultură fizică = dezvoltare armonioasă a corpului prin sport și gimnastică, atât pentru întărirea și menținerea sănătății, cât și pentru formarea calităților fizice necesare în muncă, sport etc., la care se adaugă baza materială, cercetarea științifică, procesul de formare a specialiștilor; disciplină care se ocupă cu această dezvoltare; educație fizică. – Din fr. culture, lat. cultura.

cult¹ sn [At: ARISTIA, PLUT. / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: fr culte, lat cultus] 1 Omagiu care se aduce divinității prin acte religioase. 2 Manifestare a sentimentului religios, prin rugăciuni și prin acte rituale. 3 Totalitatea ritualurilor unei religii. 4 Religie. 5 Sentiment exagerat de admirație, de respect, de venerație, de adorație etc. față de cineva sau de ceva. 6 (Îs) ~ul idolilor Idolatrie. 7 (Mpl; îf culte) Diversele religii ale unui stat. corectat(ă)

cultură sf [At: LM / Pl: ~ri / E: lat cultura, fr culture, ger Kultur, it cultura, rs культура] 1 Totalitatea lucrărilor agrotehnice necesare pământului și plantelor pentru a obține producții mari. 2 Știința de a lucra pământul și de a îngriji plantele pentru a da roade. 3 (Îs) Mare ~ Cultură (1) pe suprafețe mari de cereale și de legume care nu necesită o îngrijire specială. 4 (Îs) ~ra plantelor Ramură a agriculturii având ca obiect cultivarea plantelor, pentru obținerea de alimente, furaje și materii prime. 5 (Îs) Plante de ~ Plante cultivate de om pentru diverse utilizări. 6 Teren cultivat cu un anumit fel de plante. 7 Creștere de animale. 8 Creștere în laborator a microorganismelor. 9 (Pex) Colonie de bacterii (obținută în laborator). 10 Totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și instituțiile necesare pentru comunicarea acestor valori. 11 Sumă de cunoștințe variate din diverse domenii. 12 Nivel (ridicat) de dezvoltare intelectuală la care ajunge cineva. 13 (Îs) Om de ~ Persoană cu un nivel intelectual ridicat, posedând cunoștințe variate și temeinice. 14 (Îs) ~fizică Dezvoltare armonioasă a corpului prin sport sau exerciții specifice. 15 (Îas) Disciplină care se ocupă de acestă dezvoltare.

* CULT I. adj. Învățat, instruit ¶ ¶ C. INCULT. II. pl. -turi sn. ⛪ 1 Onoare dată divinității ¶ 2 Ceremoniile religioase în onoarea divinității ¶ 3 Religiune: ~ul creștin; ~ul mozaic ¶ 4 Cultul idolilor, idolatria ¶ 5 Ⓕ Venerațiune adîncă, mare admirațiune, dragoste foarte mare [lat.].

* CULTURĂ (pl. -turi) sf. 1 🚜 Lucrarea pămîntului spre a da roade ¶ 2 🚜 Teren cultivat, loc semănat: culturile sînt frumoase ¶ 3 🚜 Mare ~, exploatarea unei întinderi mari de pămînt după cele mai bune procedee; mică ~, exploatarea unui teren mic; ~ intensivă, exploatarea unui teren mic întrebuințînd diferite îngrășăminte și alte mijloace spre a da roade cît mai multe ¶ 4 🚜 Faptul de a cultiva: cultura viței ¶ 5 Ⓕ Studiu sîrguincios: cultura științelor ¶ 6 Ⓕ Civilizațiune: cultura primitivă a omenirii [lat. + fr. culture].

CULT¹, culte, s. n. 1. Omagiu care se aduce divinității prin acte religioase; manifestare a sentimentului religios prin rugăciuni și prin acte rituale; totalitatea ritualurilor unei religii. 2. Sentiment exagerat de admirație, de respect, de venerație, de adorație față de cineva sau de ceva. 3. Religie, confesiune. – Din fr. culte, lat. cultus.

CULTURĂ, culturi, s. f. 1. Totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire și a instituțiilor necesare pentru comunicarea acestor valori. ♦ Faptul de a poseda cunoștințe variate în diverse domenii; totalitatea acestor cunoștințe; nivel (ridicat) de dezvoltare intelectuală la care ajunge cineva. ◊ Om de cultură = persoană cu un nivel intelectual ridicat, care posedă cunoștințe universale multe și temeinice. 2. Totalitatea lucrărilor agrotehnice necesare plantelor agricole pentru a se realiza producții mari și constante; știința, priceperea de a lucra pământul, de a îngriji plantele. ◊ Cultura plantelor = ramură a agriculturii care are ca obiect cultivarea plantelor în vederea obținerii de alimente, furaje sau materii prime. Plante de cultură = plante cultivate de om pentru folosul pe care îl aduc. ♦ Teren cultivat cu un anumit fel de plante. ♦ Creștere, prăsire a unor animale. Cultura viermilor de mătase. 3. Creștere, în laborator, a bacteriilor; colonie de bacterii obținută pe această cale. 4. (În sintagma) Cultură fizică = dezvoltare armonioasă a corpului prin sport și gimnastică, atât pentru întărirea și menținerea sănătății, cât și pentru formarea calităților fizice necesare în muncă, sport etc., la care se adaugă baza materială, cercetarea științifică, procesul de formare a specialiștilor; disciplină care se ocupă cu această dezvoltare; educație fizică. – Din fr. culture, lat. cultura.

CULT¹, culte, s. n. 1. Totalitatea ritualurilor unei religii. Cult creștin. 2. Religie, confesiune. Ministerul Cultelor. 3. Sentiment de admirație, de respect, de considerație și de dragoste adîncă față de cineva sau de ceva. Eu am cultul prietiniei. C. PETRESCU, C. V. 188. Cultul personalității = tendință exclusivistă și dăunătoare de a acorda personalităților un rol exagerat în făurirea istoriei și care are la bază concepția greșită că personalitățile de seamă – și nu masele, popoarele – făuresc istoria. Trebuie combătută orice manifestare a cultului personalității, pe care marxismul îl respinge ca dăunător și inadmisibil. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2714.

CULTURĂ, culturi, s. f. 1. Totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire în procesul muncii sociale desfășurate de-a lungul istoriei. Experiența și sprijinul Uniunii Sovietice le ajută [țărilor de democrație populară] să-și construiască o cultură cu adevărat populară, să stîrpească printr-o luptă necruțătoare influențele ideologiei burgheze, să creeze o cultură nouă, luminată de mărețele idei ale lui Lenin-Stalin, o cultură socialistă în conținut și națională în formă. GHEORGHIU-DEJ, R. I. 19. Necesitatea unei juste orientări ideologice în știință, învățămînt, literatură, artă este o problemă pe care trebuie să și-o pună cu ascuțime fiecare om de știință, fiecare profesor, fiecare scriitor sau artist care militează cinstit pentru progresul științei și culturii noastre. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 339, 1/1. Cultură materială v. material. Cultură generală v. general. ♦ Faptul de a poseda cunoștințe variate în diverse domenii; totalitatea acestor cunoștințe; nivel (ridicat) de dezvoltare intelectuală la care ajunge cineva; Șeful, domnul Struțescu, n-avea cultură, dar era om deștept și ținea mai presus de toate la iubirea subalternilor. BASSARABESCU, S. N. 40. Trebuie ca prin cultură să ridicăm pe țăranul nostru ca el să aibă cunoștință profundă și energică de drepturile și de datoriile lui. KOGĂLNICEANU, S. A. 239. Om de cultură = persoană care posedă un nivel intelectual ridicat. Oamenii de cultură din țara noastră sînt conștienți de rolul lor în lupta pentru victoria noului în viața noastră culturală și socială. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 357, 1/6. 2. Totalitatea lucrărilor pe care le întreprinde omul pentru ca solul să producă roade; arta de a lucra pămîntul și de a îngriji plantele. Ca metodă nouă în cultura bumbacului s-a introdus polenizarea artificială cu polen străin. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2759. Cultură intensivă v. intensiv. Cultură extensivă v. extensiv. ♦ Teren cultivat cu un anumit fel de plante. V. plantație, semănătură. Cultură de porumb. Cultură de bumbac. ▭ Asolamentul ne va da putință să sporim recolta la hectar la toate culturile agricole. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2755. [Primăvara] prinde putere și leagă rod semănătura de toamnă, acuma zvîcnesc și înfloresc culturile. MIHALE, O. 482. Creștere, prăsire (a anumitor animale). Cultura viermilor de mătase. ♦ Creștere în laborator a bacteriilor; colonie de bacterii obținută pe această cale. 3. (În expr.) Cultură fizică = dezvoltare armonioasă a corpului prin sport și gimnastică. Cultura fizică trebuie să alcătuiască o parte inseparabilă a educației și instrucțiunii generale politice și culturale, a luptei pentru sănătatea maselor. REZ. HOT. I 117. corectat(ă)

CULT s.n. 1. Adorare mistică a unor ființe reale sau fantastice ori a unor idei abstracte; act religios făcut în cinstea unei divinități. ♦ Totalitatea ritualurilor unei religii. 2. Religie, confesiune. 3. Sentiment de admirație, de respect, de dragoste profundă pentru cineva sau ceva. [Pl. -te, -turi. / < fr. culte, cf. lat. cultus].

CULTURĂ s.f. 1. Totalitatea valorilor materiale și spirituale acumulate de omenire în decursul vremurilor. ♦ (Arheol.) Totalitatea vestigiilor materiale (unelte, ceramică, podoabe, arme, locuințe, așezări etc.) și spirituale (manifestări artistice, magice-religioase și funerare) păstrate, prin intermediul cărora poate fi reconstituită imaginea comunității omenești dintr-o anumită epocă. ♦ Totalitatea cunoștințelor din diverse domenii pe care le posedă cineva; dezvoltare intelectuală a cuiva. ◊ Om de cultură = persoană care are un nivel intelectual ridicat; cultură de masă = ansamblu de cunoștințe și de valori cu care masele vin în contact prin participare creatoare sau prin asimilare. 2. Lucrările efectuate asupra solului pentru a face posibilă creșterea plantelor cultivate. ◊ Plante de cultură = plante cultivate de om. ♦ Creștere a anumitor animale. ♦ Creștere în laborator a unor bacterii; colonie de bacterii produsă în acest fel. 3. Cultură fizică = dezvoltarea corpului prin gimnastică și sport; știință care se ocupă cu această dezvoltare. [< lat., it. cultura, fr. culture].

CULT¹ s. n. 1. adorare mistică, religioasă a unor obiecte, forțe naturale, ființe reale sau fantastice ori a unor abstracțiuni personificate; act religios făcut în cinstea unei divinități. ◊ sentiment de venerație, de respect, de dragoste profundă pentru cineva sau ceva. ♦ ~ ul personalității = atitudine de admirație sistematică față de un conducător politic. 2. totalitatea ritualurilor unei religii. 3. religie, confesiune (2). (< fr. culte, lat. cultus)

CULTURĂ¹ s. f. 1. totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire în decursul vremurilor. ◊ totalitatea cunoștințelor din diverse domenii pe care le posedă cineva; dezvoltare intelectuală a cuiva. ♦ ~ generală = ansamblu de cunoștințe necesare unui individ în viața zilnică; ~ de masă = ansamblu de cunoștințe și de valori cu care masele vin în contact prin participare creatoare sau prin asimilare. 2. (arheol.) totalitatea vestigiilor materiale și spirituale păstrate, prin intermediul cărora poate fi reconstituită imaginea comunității omenești dintr-o anumită epocă. 3. totalitatea lucrărilor agrotehnice necesare pentru a obține recolte bogate de la plantele de cultură. ♦ plante de ~ = plante cultivate de om. ◊ teren cultivat cu anumite plante. ◊ creștere, prăsire a unor animale. 4. creștere în laborator a unor bacterii; colonie de bacterii produsă în acest fel. 5. ~ fizică = dezvoltarea armonioasă a corpului omenesc prin gimnastică și sport; educație fizică. (< fr. culture, lat. cultura)

CULT² ~e n. 1) Formă a conștiinței sociale în care realitatea este reflectată și interpretată ca fiind independentă de forțe și ființe supranaturale; confesiune; credință; religie. 2) Totalitate a ritualurilor unei religii. 3) fig. Sentiment de admirație, de dragoste față de cineva sau de ceva. /<lat. cultus

CULTURĂ ~i f. 1) Totalitate a valorilor materiale și spirituale create de omenire pe parcursul istoriei. 2) fig. Cunoștințe vaste în diferite domenii, pe care le posedă cineva. 3) arheol. Totalitate a vestigiilor materiale și spirituale, descoperite în urma săpăturilor arheologice, caracteristice pentru un anumit areal, într-o anumită epocă. 4) agr. Ansamblu de lucrări agrotehnice necesare plantelor agricole. 5) Teren cultivat cu un anumit fel de plante. 6) Creștere a unor animale. ~a viermilor de mătase. 7): ~ de bacterii creștere în laborator a bacteriilor; colonie de bacterii obținută în laborator pentru scopuri științifice. 8): ~ fizică ansamblu de metode și sisteme de educație fizică care contribuie la dezvoltarea armonioasă a corpului omenesc. [G.-D. culturii] /<fr. culture, lat. cultura

cult n. 1. onoare dată lui D-zeu; 2. manifestări exterioare ale sentimentelor religioase: cult public; 3. fig. venerațiune profundă: multe popoare au cultul morților. ║ a. instruit: om cult.

cultură f. 1. lucrarea de a cultiva; 2. mod de a lucra pământul: cultură mare, mică; 3. fig. ocupațiune sârguitoare: cultura științelor; 4. instrucțiune: om fără cultură; 5. civilizațiune: istoria culturei umane.

1) cult n., pl. urĭ și e (lat. cultus). Adorare, venerațiune: cultu luĭ Dumnezeŭ, cultu bineluĭ. Religiune, biserică: ministeru cultelor (maĭ bine culturilor). A avea un cult pentru ceva, pentru cineva, a admira, a venera (un lucru, o persoană).

*cultúră f., pl. ĭ (lat. cultura). Acțiunea de a cultiva: cultura pămîntuluĭ. Rezultatu cultivăriĭ, loc cultivat cultură de legume, de microbĭ. Fig. Ocupațiune intelectuală: cultura literaturiĭ. Civilizațiune, învățătură: țară de cultură.

cult² s. n., pl. culte

cultură s. f., g.-d. art. culturii; pl. culturi

cult² s. n., pl. culte

cultură s. f., g.-d. art. culturii; pl. culturi

cult s. n., pl. culte

cultură s. f., g.-d. art. culturii; pl. culturi

act de cult v. cult.

cult, culte s. n. 1. Totalitatea actelor, a formelor și a rânduielilor sfinte prin care Bis. cinstește pe Dumnezeu și împărtășește credincioșilor harul Său sfințitor. ◊ Act de cult = formă de exprimare a sentimentelor religioase ale omului față de Dumnezeu; ritual. ◊ Cult agrar = practică religioasă primitivă, de origine htonică, legată mai ales de agricultură și de fertilitatea pământului. ◊ Cult solar = sistem de credințe, mituri și practici religioase legate de adorația Soarelui, îndeosebi în țările cu radiație solară mare. ♦ Totalitatea ritualilor unei religii. ♦ Adorare a unor ființe reale (eroi, strămoși, personalități etc.) sau a unor entități abstracte (frumusețe, rațiune etc.). 2. Religie (considerată în manifestările ei exterioare), biserică, confesiune, credință. ◊ Cultul idolilor = idolatrie. ♦ (La pl.) Totalitatea religiilor sau a confesiunilor dintr-un stat. 3. Sentiment de admirație, de respect, de dragoste adâncă față de cineva sau ceva. – Din fr. culte, lat. cultus.

ASOCIAȚIUNEA TRANSILVANĂ PENTRU LITERATURA ROMÂNĂ ȘI CULTURA POPORULUI ROMÂN (ASTRA), organizație culturală a românilor din Transilvania înființată la 23 oct. / 4 nov. 1861, la Sibiu. A avut un important rol cultural și politic în lupta pentru eliberarea națională a românilor transilvăneni, pentru menținerea unității naționale și pregătirea Marii Uniri din 1918. Activitatea ASTRA, prin forma ei instituțională, periodic revăzută și imbunătățită a contribuit la îndrumarea și susținerea celor mai diverse manifestări ale vieții sociale, economice, cultural-științifice și artistice. A editat revistele: „Transilvania” și „Țara noastră”; a inițiat colecțiile: „Biblioteca populară”, „Biblioteca tineretului” și „Biblioteca profesiunilor industriale”; a înființat un muzeu etnografic și o editură. A tipărit „Enciclopedia română”, 3 vol. (1898-1904), coordonată de Corneliu Diaconovici. Prin structura ei organizatorică, împărțită din 1868, pe „despărțăminte”, ASTRA a primit printre membrii ei, alături de românii din Transilvania și reprezentanți din celelalte provincii românești. Primul președinte: episcopul Andrei Șaguna, urmat, de-a lungul anilor de: Vasile L. Popa, Timotei Cipariu, George Barițiu, Ion Micu Moldovanu, Alexandru Mocioni, Iosif Sterca Șuluțiu, Andrei Bărseanu, Vasile Goldiș ș.a. Și-a încetat activitatea în 1946.

FOAIA SOCIETĂȚII PENTRU LITERATURĂ ȘI CULTURĂ ROMÂNĂ ÎN BUCOVINA, revistă lunară apărută la Cernăuți (1865-1869), având drept scop popularizarea literaturii române în partea de nord a țării, aflată sub stăpânire austriacă. Colaboratori: I. Sbierea, V. Alecsandri, Gh. Hurmuzachi, T. Maiorescu, V. Burlă ș.a.

ORGANIZAȚIA NAȚIUNILOR UNITE PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNT, ȘTIINȚĂ ȘI CULTURĂ (în engl.: United Nations Educational, Scientific and Cultural Organization – U.N.E.S.C.O.), agenție specializată guvernamentală în cadrul sistemului O.N.U., cu sediul la Paris (Franța), creată în nov. 1945 în urma Conferinței de la Londra (își începe activitatea la 4 nov. 1946), în scopul intensificării colaborării între națiuni în domeniul educației, științei, culturii și comunicării, în spiritul respectului universal pentru dreptate și în dominația legii, pentru drepturile omului și libertățile fundamentale, indiferent de rasă, sex, limbă sau religie. Promovează cooperarea intelectuală internațională, realizează asistența operațională și stimulează schimburile internaționale și cunoașterea reciprocă în domeniile educației, științei și culturii. U.N.E.S.C.O. are 188 de state membre (2002), între care și România (din 12 iul. 1955).

CULT s. 1. (BIS.) confesiune, credință, religie, rit, (pop.) lege. (E de ~ ortodox.) 2. v. venerație.

CULT s. v. crez.

CULTURĂ s. 1. v. civilizație. 2. v. învățătură. 3. cultură fizică v. gimnastică. 4. v. cultivare. 5. creștere, cultivare. (Cultura tutunului.)

CULT s. 1. (BIS.) confesiune, credință, religie, rit, (pop.) lege. (E de ~ ortodox.) 2. venerație. (Are un adevărat ~ pentru...)

cult s. v. CREZ.

CULTURĂ s. 1. civilizație. (~ unui popor.) 2. carte, cunoștințe (pl.), instrucție, învățătură, pregătire, studii (pl.), (înv. și pop.) slovă, (înv. și reg.) cărturărie, (reg.) scrisoare, (înv.) minte, pricopseală, pricopsire. (Lipsit de ~.) 3. cultivare, lucrare, lucrat. (~ pămîntului.) 4. creștere, cultivare. (~ tutunului.)

Cultură ≠ incultură