2 intrări

23 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

CULTIVÁT, -Ă, cultivați, -te, adj. 1. (Despre plante) Care se cultivă. 2. (Despre oameni) Educat, instruit, cult. – V. cultiva. Cf. fr. cultivé.

CULTIVÁT, -Ă, cultivați, -te, adj. 1. (Despre plante) Care se cultivă. 2. Educat, instruit, cult. – V. cultiva. Cf. fr. cultivé.

CULTIVÁT, -Ă, cultivați, -te, adj. (Despre oameni sau facultăți sufletești) Educat, instruit, cult. Acel spirit cultivat Ce adesea-n convorbire M-a pătruns de mulțumire. ALEXANDRESCU, M. 189.

cultivát adj. m., pl. cultiváți; f. sg. cultivátă, pl. cultiváte

CULTIVÁT adj. 1. lucrat, muncit. (Pământ ~.) 2. v. cult. 3. v. stilat.

CULTIVÁT, -Ă adj. 1. (Despre plante) Care se cultivă. 2. Educat, instruit, cult. [Cf. fr. cultivé].

CULTIVÁT, -Ă adj. 1. (despre plante) care se cultivă. 2. educat, instruit, cult. (< fr. cultivé)

CULTIVÁ, cultív, vb. I. 1. Tranz. A lucra pământul spre a-l face să dea roade. ♦ A semăna plante; a îngriji și a recolta plante agricole. 2. Tranz. Fig. A se ocupa cu râvnă de ceva; a face să crească, să se dezvolte. ♦ A căuta să câștige sau să mențină prietenia, bunăvoința, încrederea cuiva. 3. Refl. și tranz. A (se) instrui. – Din fr. cultiver, lat. cultivare.

CULTIVÁ, cultív, vb. I. 1. Tranz. A lucra pământul spre a-l face să dea roade. ♦ A semăna plante; a îngriji și a recolta plante agricole. 2. Tranz. Fig. A se ocupa cu râvnă de ceva; a face să crească, să se dezvolte. ♦ A căuta să câștige sau să mențină prietenia, bunăvoința, încrederea cuiva. 3. Refl. și tranz. A (se) instrui. – Din fr. cultiver, lat. cultivare.

CULTIVÁ, cultív, vb. I. 1. Tranz. A lucra pămîntul spre a-l face să dea roade. Suprafețe între 50 și 200 ha vor fi cultivate cu legume. SCÎNTEIA, 1955, nr. 3183. ♦ (Cu privire la plante) A semăna, a planta: și a îngriji să se dezvolte și să dea roade. Cultiva florile cele mai rari și mai frumoase. NEGRUZZI, S. I 73. ◊ Refl. pas. Trebuie să dăm o mare atenție cultivării porumbului de siloz, care se cultivă pe suprafețe întinse în sectorul socialist al agriculturii. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2755. 2. Tranz. Fig. (Complementul este un abstract) A ocupa cu rîvnă de ceva, a face să crească, să se dezvolte; a dezvolta. Partidul nostru, clasa noastră muncitoare cultivă dragostea și stima pentru glorioasele tradiții revoluționare ale proletariatului romîn și ale poporului romîn. GHEORGHIU-DEJ, CONSF. C.F.R. 53. Poporul nostru cultivă dragoste și respect față de tradițiile revoluționare, tradițiile glorioase. ale luptelor din februarie 1933. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 74. Cine n-are dor să vază țara sa în fericire... Cultivînd artele păcii pe al său pămînt bogat? ALEXANDRESCU, P. 166. ♦ (Franțuzism) A se ocupa în chip special de cineva sau de ceva, a căuta să capeți sau să întreții bunăvoința, prietenia unei persoane; a simți atracție pentru un scriitor sau o operă, a citi cu interes deosebit. Un călător străin... e încurcat în trebi ce nu-l lasă a cultiva cunoștința locuitorilor. NEGRUZZI, S. I 69. 3. Refl. A se îngriji de dezvoltarea sa intelectuală, a se instrui. Nedeprinsă să dorm la concert, am profitat ele ocazie și m-am cultivat. IBRĂILEANU, A. 58. Ce viață-l așteaptă pe el?... Un copist avizat a se cultiva pe apucate. EMINESCU, N. 36. ◊ Tranz. (Cu privire la o persoană sau la facultățile ei) Ați cultivat și ați întărit inima și mintea dv. GHICA, A. 787.

cultivá (a ~) vb., ind. prez. 3 cultívă

cultivá vb., ind. prez. 1 sg. cultív, 3 sg. și pl. cultívă; conj. prez. 3 sg. și pl. cultíve

CULTIVÁ vb. 1. a lucra. (~ pământul.) 2. a crește. (~ plante.) 3. a practica. (~ pamfletul.) 4. v. instrui. 5. v. civiliza.

CULTIVÁ vb. I. tr. A lucra pământul pentru a-l face să rodească. ♦ A semăna și a îngriji plante. 2. tr. (fig.) A se ocupa intens de ceva; a citi cu pasiune un scriitor, o operă. 3. refl., tr. A (se) instrui, a (se) educa. [P.i. cultív, var. cultivi vb. IV. / < fr. cultiver].

CULTIVÁ vb. I. tr. 1. a lucra pământul pentru a-l face să rodească. ◊ a semăna și a îngriji plante. 2. (fig.) a se ocupa intens de ceva; a citi cu pasiune un scriitor, o operă; a întreține relații bune cu cineva. II. refl., tr. a-(și) îmbogăți spiritul, a (se) instrui, a învăța. (< fr. cultiver, lat. cultivare)

A CULTIVÁ2 cultív tranz. 1) A face să se cultive; a instrui. 2) (sentimente, relații etc.) A consolida în mod sistematic; a inspira cu regularitate. 3) (spiritul, gustul, memoria) A dezvolta prin lectură sau prin experiență. /<fr. cultiver, lat. cultivare

A SE CULTIVÁ mă cultív intranz. A deveni cult; a-și îmbogăți cunoștințele; a se instrui. /<fr. cultiver, lat. cultivare

A CULTIVÁ1 cultív tranz. 1) (pământ) A lucra pentru a produce plante folositoare. 2) (plante agricole) A semăna, a îngriji și a recolta (în vederea obținerii unui venit). /<fr. cultiver, lat. cultivare

cultivà v. 1. a lucra pământul spre a-l face mănos; 2. a îngriji mai mult de unele producțiuni ale solului: a cultiva florile; 3. fig. a se ocupa sârguitor: a cultiva artele; 4. a întreține: a cultiva prietenia cuiva.

Intrare: cultivat
cultivat adjectiv
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cultivat cultivatul cultiva cultivata
plural cultivați cultivații cultivate cultivatele
genitiv-dativ singular cultivat cultivatului cultivate cultivatei
plural cultivați cultivaților cultivate cultivatelor
vocativ singular
plural
Intrare: cultiva
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cultiva cultivare cultivat cultivând singular plural
culti cultivați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cultiv (să) cultiv cultivam cultivai cultivasem
a II-a (tu) cultivi (să) cultivi cultivai cultivași cultivaseși
a III-a (el, ea) culti (să) cultive cultiva cultivă cultivase
plural I (noi) cultivăm (să) cultivăm cultivam cultivarăm cultivaserăm, cultivasem*
a II-a (voi) cultivați (să) cultivați cultivați cultivarăți cultivaserăți, cultivaseți*
a III-a (ei, ele) culti (să) cultive cultivau cultiva cultivaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)