3 intrări

21 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

cuibare sf vz cuibar

cuiba [At: ODOBESCU, S. III, 16 / Pzi: ~bez, (3) ~bea / E: cuib] 1 vi A încuiba. 2 vt (Nob) A crește puii în cuib.

cuibar sn [At: LB / V: ~e sf / Pl: ~e / E: cuib + -ar] 1 Adâncitură în fân,în paie sau în pământ unde păsările de curte ouă (și clocesc) Si: cuib (6). 2 (Pex) Construcție unde se află cuibarul (1). 3 (Pfm; fig) Cuib (9). 4 (Trs) Clocitoare. 5 (Pop) Ou care se lasă în fiecare cuibar (1), după ce se adună celelalte, pentru ca găinile să vină să ouă acolo. 6 Instalație specială în crescătoriile de păsări de unde se strâng ouăle. 7-8 (Înv; fig) Loc unde se țin obiecte interzise de lege sau au loc întâlniri clandestine. 9 (Fig) Cuib (17). 10 (Mol) Cuib (23). 11 (Pfm; fig) Culcuș.

CUIBÁ, pers. 3 cuibeáză, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib.

CUIBÁR, cuibare, s. n. 1. Loc pregătit în paie, în fân sau pe pământ unde păsările de curte își depun ouăle. ♦ Instalație specială în crescătoriile de păsări de unde se strâng ouăle. ♦ Ou care se lasă în cuibar (1) pentru ca păsările ouătoare să-și găsească locul. ♦ Cuib (1). ♦ Fig. Culcuș. 2. Fig. Sălaș, locuință; cuib (2). – Cuib + suf. -ar.

CUIBÁ, pers. 3 cuibeáză, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib.

CUIBÁR, cuibare, s. n. 1. Loc pregătit în paie, în fân sau pe pământ unde păsările de curte își depun ouăle. ♦ Instalație specială în crescătoriile de păsări de unde se strâng ouăle. ♦ Ou care se lasă în cuibar (1) pentru ca păsările ouătoare să-și găsească locul. ♦ Cuib (1). ♦ Fig. Culcuș. 2. Fig. Sălaș, locuință; cuib (2). – Cuib + suf. -ar.

CUIBÁ, cuibez, vb. I. Intranz. A avea cuibul, a-și așeza cuibul (într-un loc). Un stirc dintre cei care cuibează în arbori prinsese un șarpe în plisc și-l aducea la pui. SADOVEANU, D. P. 141. La poalele lor [a movilelor] cuibează vulturii cei falnici. ODOBESCU, S. III 16.

CUIBÁR, cuibare, s. n. 1. Loc pregătit în paie, în fîn sau în pămînt, unde păsările de curte (mai ales găinile) își depun ouăle; cuib. Caută în cuibare vreo două ouă. SADOVEANU, B. 21. (Cu pronunțarea regională cuibări.) Găina... se pune pe cuibări. CREANGĂ, P. 70. ♦ Ou care se lasă în cuib pentru ca păsările ouătoare să-și regăsească locul. A luat toate ouăle, cu cuibar cu tot. ♦ Cuib. Altădată, drumul acesta... al păsărilor, pribegind peste mări și pustietăți să-și găsească cuibarele din vara trecută, îi părea un episod oarecare, simplu și neînsemnat. C. PETRESCU, R. DR. 47. ◊ (Poetic) Vîlvoarea răsăritului creștea; din taina acelor adînci locuri necunoscute se pregătea să nască cuibarul de foc al soarelui, pe un cer: cu apa albastrului ștearsă pregătit parcă pentru arșița unei zile de cuptor. SADOVEANU, O. I 506. Izvoare... sar. în bulgări fluizi peste prundul din răstoace, în cuibar rotind de ape, peste care luna zace. EMINESCU, O. I 85. ♦ Fig. Culcuș. De ce rîzi, mă? l-a întrebat maică-sa, care își făcuse cuibar de paie lîngă el în căruță. SADOVEANU, M. C. 6. 2. Fig. Sălaș, locuință. Se bucură mai ales copiii, cărora începuse a li se urî în cuibarul lor. SLAVICI, N. I 333.

CUIBÁ, cuibez, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib.

cuibá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuibeáză

cuibár s. n., pl. cuibáre

cuibá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. cuibeáză

cuibár s. n., pl. cuibáre

CUIBÁR s. cuib. (~ pentru găini.)

A CUIBÁ pers. 3 ~eáză intranz. A-și face sau a avea cuib. [Sil. cui-] /Din cuib

CUIBÁR ~e n. 1) Cuib pregătit de păsările domestice pentru a depune ouăle și a scoate pui. 2) v. CUIB. 3) Ou care stă permanent în cuibarul, în care se ouă păsările domestice. 4) Instalație specială în crescătoriile de păsări, unde acestea își depun ouăle. [Sil. cui-bar] /cuib + suf. ~ar

cuibar n. cuib de pasăre plin cu ouă sau cu pui.

cuĭbár n., pl. e (d. cuĭb). Locu unde oŭă păsările domestice. Ou care e lăsat mereŭ în cuĭbar ca să atragă păsările la oŭat. Fig. Cuĭb, culcuș de jivine: cuĭbar de șoaricĭ, de șerpĭ. Cuĭb de boabe, de grăunțe. Focar de infecțiune.

*cuĭbéz v. intr. (d. cuĭb, după fr. nicher). Locuiesc, am cuĭbu: vulturiĭ cuĭbează în stîncĭ.

arată toate definițiile

Intrare: cuibare
cuibare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cuibare
  • cuibarea
plural
  • cuibări
  • cuibările
genitiv-dativ singular
  • cuibări
  • cuibării
plural
  • cuibări
  • cuibărilor
vocativ singular
plural
Intrare: cuibar
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cuibar
  • cuibarul
  • cuibaru‑
plural
  • cuibare
  • cuibarele
genitiv-dativ singular
  • cuibar
  • cuibarului
plural
  • cuibare
  • cuibarelor
vocativ singular
plural
Intrare: cuiba
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cuiba
  • cuibare
  • cuibat
  • cuibatu‑
  • cuibând
  • cuibându‑
singular plural
  • cuibea
  • cuibați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cuibez
(să)
  • cuibez
  • cuibam
  • cuibai
  • cuibasem
a II-a (tu)
  • cuibezi
(să)
  • cuibezi
  • cuibai
  • cuibași
  • cuibaseși
a III-a (el, ea)
  • cuibea
(să)
  • cuibeze
  • cuiba
  • cuibă
  • cuibase
plural I (noi)
  • cuibăm
(să)
  • cuibăm
  • cuibam
  • cuibarăm
  • cuibaserăm
  • cuibasem
a II-a (voi)
  • cuibați
(să)
  • cuibați
  • cuibați
  • cuibarăți
  • cuibaserăți
  • cuibaseți
a III-a (ei, ele)
  • cuibea
(să)
  • cuibeze
  • cuibau
  • cuiba
  • cuibaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)