cuibare sf vz cuibar

cuiba [At: ODOBESCU, S. III, 16 / Pzi: ~bez, (3) ~bează / E: cuib] 1 vi A încuiba. 2 vt (Nob) A crește puii în cuib.

cuibar sn [At: LB / V: ~e sf / Pl: ~e / E: cuib + -ar] 1 Adâncitură în fân,în paie sau în pământ unde păsările de curte ouă (și clocesc) Si: cuib (6). 2 (Pex) Construcție unde se află cuibarul (1). 3 (Pfm; fig) Cuib (9). 4 (Trs) Clocitoare. 5 (Pop) Ou care se lasă în fiecare cuibar (1), după ce se adună celelalte, pentru ca găinile să vină să ouă acolo. 6 Instalație specială în crescătoriile de păsări de unde se strâng ouăle. 7-8 (Înv; fig) Loc unde se țin obiecte interzise de lege sau au loc întâlniri clandestine. 9 (Fig) Cuib (17). 10 (Mol) Cuib (23). 11 (Pfm; fig) Culcuș.

CUIBA (-bez) I. vb. intr. A-și face cuibul: la poalele lor cuibează vulturii cei falnici (ODOB.). II. vb. tr. A așeza în cuib: acolo, pe creștetele Craiului ... vulturii cuibează puii și-i reped la vînat (DLVR.).

CUIBAR (pl. -are) sn. 1 Cuib de păsări plin de ouă sau de pui ¶ 2 Culcușul, locul destinat pentru păsări unde să-și clocească ouăle: femeia sări și, scotocind prin cotețe și prin ~e, aduse patru ouă (ISP.) ¶ 3 Olten. Oul care se lasă în cuib.

CUIBA, cuibez, vb. I. Intranz. A avea cuibul, a-și așeza cuibul (într-un loc). Un stirc dintre cei care cuibează în arbori prinsese un șarpe în plisc și-l aducea la pui. SADOVEANU, D. P. 141. La poalele lor [a movilelor] cuibează vulturii cei falnici. ODOBESCU, S. III 16.

CUIBAR, cuibare, s. n. 1. Loc pregătit în paie, în fîn sau în pămînt, unde păsările de curte (mai ales găinile) își depun ouăle; cuib. Caută în cuibare vreo două ouă. SADOVEANU, B. 21. (Cu pronunțarea regională cuibări.) Găina... se pune pe cuibări. CREANGĂ, P. 70. ♦ Ou care se lasă în cuib pentru ca păsările ouătoare să-și regăsească locul. A luat toate ouăle, cu cuibar cu tot. ♦ Cuib. Altădată, drumul acesta... al păsărilor, pribegind peste mări și pustietăți să-și găsească cuibarele din vara trecută, îi părea un episod oarecare, simplu și neînsemnat. C. PETRESCU, R. DR. 47. ◊ (Poetic) Vîlvoarea răsăritului creștea; din taina acelor adînci locuri necunoscute se pregătea să nască cuibarul de foc al soarelui, pe un cer: cu apa albastrului ștearsă pregătit parcă pentru arșița unei zile de cuptor. SADOVEANU, O. I 506. Izvoare... sar. în bulgări fluizi peste prundul din răstoace, în cuibar rotind de ape, peste care luna zace. EMINESCU, O. I 85. ♦ Fig. Culcuș. De ce rîzi, mă? l-a întrebat maică-sa, care își făcuse cuibar de paie lîngă el în căruță. SADOVEANU, M. C. 6. 2. Fig. Sălaș, locuință. Se bucură mai ales copiii, cărora începuse a li se urî în cuibarul lor. SLAVICI, N. I 333.

CUIBA, cuibez, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib.

CUIBAR, cuibare, s. n. 1. Loc pregătit în paie, în fîn sau pe pămînt, unde păsările de curte își depun ouăle. ♦ Ou care se lasă în cuib pentru ca păsările ouătoare să-și regăsească locul. ♦ Cuib (1). ♦ Fig. Culcuș. 2. Fig. Sălaș, locuință. – Din cuib + suf. -ar.

A CUIBA pers. 3 ~ează intranz. A-și face sau a avea cuib. [Sil. cui-] /Din cuib

CUIBAR ~e n. 1) Cuib pregătit de păsările domestice pentru a depune ouăle și a scoate pui. 2) v. CUIB. 3) Ou care stă permanent în cuibarul, în care se ouă păsările domestice. 4) Instalație specială în crescătoriile de păsări, unde acestea își depun ouăle. [Sil. cui-bar] /cuib + suf. ~ar

cuibar n. cuib de pasăre plin cu ouă sau cu pui.

cuĭbár n., pl. e (d. cuĭb). Locu unde oŭă păsările domestice. Ou care e lăsat mereŭ în cuĭbar ca să atragă păsările la oŭat. Fig. Cuĭb, culcuș de jivine: cuĭbar de șoaricĭ, de șerpĭ. Cuĭb de boabe, de grăunțe. Focar de infecțiune.

*cuĭbéz v. intr. (d. cuĭb, după fr. nicher). Locuiesc, am cuĭbu: vulturiĭ cuĭbează în stîncĭ.

cuiba (a ~) vb., ind. prez. 3 cuibează, imperf. 3 pl. cuibau; conj. prez. 3 să cuibeze

cuibar s. n., pl. cuibare

cuiba (a ~) vb., ind. prez. 3 cuibează

cuibar s. n., pl. cuibare

cuiba vb., ind. prez. 3 sg. și pl. cuibează

cuibar s. n., pl. cuibare

CUIBAR s. cuib. (~ pentru găini.)

CUIBAR s. cuib. (~ pentru găini.)