3 intrări

18 definiții

CUIBÁ, pers. 3 cuibeáză, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib.

CUIBÁR, cuibare, s. n. 1. Loc pregătit în paie, în fân sau pe pământ unde păsările de curte își depun ouăle. ♦ Instalație specială în crescătoriile de păsări de unde se strâng ouăle. ♦ Ou care se lasă în cuibar (1) pentru ca păsările ouătoare să-și găsească locul. ♦ Cuib (1). ♦ Fig. Culcuș. 2. Fig. Sălaș, locuință; cuib (2). – Cuib + suf. -ar.

CUIBÁ, pers. 3 cuibeáză, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib.

CUIBÁR, cuibare, s. n. 1. Loc pregătit în paie, în fân sau pe pământ unde păsările de curte își depun ouăle. ♦ Instalație specială în crescătoriile de păsări de unde se strâng ouăle. ♦ Ou care se lasă în cuibar (1) pentru ca păsările ouătoare să-și găsească locul. ♦ Cuib (1). ♦ Fig. Culcuș. 2. Fig. Sălaș, locuință; cuib (2). – Cuib + suf. -ar.

CUIBÁ, cuibez, vb. I. Intranz. A avea cuibul, a-și așeza cuibul (într-un loc). Un stirc dintre cei care cuibează în arbori prinsese un șarpe în plisc și-l aducea la pui. SADOVEANU, D. P. 141. La poalele lor [a movilelor] cuibează vulturii cei falnici. ODOBESCU, S. III 16.

CUIBÁR, cuibare, s. n. 1. Loc pregătit în paie, în fîn sau în pămînt, unde păsările de curte (mai ales găinile) își depun ouăle; cuib. Caută în cuibare vreo două ouă. SADOVEANU, B. 21. (Cu pronunțarea regională cuibări.) Găina... se pune pe cuibări. CREANGĂ, P. 70. ♦ Ou care se lasă în cuib pentru ca păsările ouătoare să-și regăsească locul. A luat toate ouăle, cu cuibar cu tot. ♦ Cuib. Altădată, drumul acesta... al păsărilor, pribegind peste mări și pustietăți să-și găsească cuibarele din vara trecută, îi părea un episod oarecare, simplu și neînsemnat. C. PETRESCU, R. DR. 47. ◊ (Poetic) Vîlvoarea răsăritului creștea; din taina acelor adînci locuri necunoscute se pregătea să nască cuibarul de foc al soarelui, pe un cer: cu apa albastrului ștearsă pregătit parcă pentru arșița unei zile de cuptor. SADOVEANU, O. I 506. Izvoare... sar. în bulgări fluizi peste prundul din răstoace, în cuibar rotind de ape, peste care luna zace. EMINESCU, O. I 85. ♦ Fig. Culcuș. De ce rîzi, mă? l-a întrebat maică-sa, care își făcuse cuibar de paie lîngă el în căruță. SADOVEANU, M. C. 6. 2. Fig. Sălaș, locuință. Se bucură mai ales copiii, cărora începuse a li se urî în cuibarul lor. SLAVICI, N. I 333.

CUIBÁ, cuibez, vb. I. Intranz. A-și avea, a-și așeza cuibul. – Din cuib.

cuibá (a ~) vb., ind. prez. 3 cuibeáză

cuibár s. n., pl. cuibáre

cuibá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. cuibeáză

cuibár s. n., pl. cuibáre

CUIBÁR s. cuib. (~ pentru găini.)

A CUIBÁ pers. 3 ~eáză intranz. A-și face sau a avea cuib. [Sil. cui-] /Din cuib

CUIBÁR ~e n. 1) Cuib pregătit de păsările domestice pentru a depune ouăle și a scoate pui. 2) v. CUIB. 3) Ou care stă permanent în cuibarul, în care se ouă păsările domestice. 4) Instalație specială în crescătoriile de păsări, unde acestea își depun ouăle. [Sil. cui-bar] /cuib + suf. ~ar

cuibar n. cuib de pasăre plin cu ouă sau cu pui.

cuĭbár n., pl. e (d. cuĭb). Locu unde oŭă păsările domestice. Ou care e lăsat mereŭ în cuĭbar ca să atragă păsările la oŭat. Fig. Cuĭb, culcuș de jivine: cuĭbar de șoaricĭ, de șerpĭ. Cuĭb de boabe, de grăunțe. Focar de infecțiune.

*cuĭbéz v. intr. (d. cuĭb, după fr. nicher). Locuiesc, am cuĭbu: vulturiĭ cuĭbează în stîncĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CUIBÁR s. cuib. (~ pentru găini.)

Intrare: cuibare
cuibare infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cuibare cuibarea
plural cuibări cuibările
genitiv-dativ singular cuibări cuibării
plural cuibări cuibărilor
vocativ singular
plural
Intrare: cuibar
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cuibar cuibarul
plural cuibare cuibarele
genitiv-dativ singular cuibar cuibarului
plural cuibare cuibarelor
vocativ singular
plural
Intrare: cuiba
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cuiba cuibare cuibat cuibând singular plural
cuibea cuibați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cuibez (să) cuibez cuibam cuibai cuibasem
a II-a (tu) cuibezi (să) cuibezi cuibai cuibași cuibaseși
a III-a (el, ea) cuibea (să) cuibeze cuiba cuibă cuibase
plural I (noi) cuibăm (să) cuibăm cuibam cuibarăm cuibaserăm, cuibasem*
a II-a (voi) cuibați (să) cuibați cuibați cuibarăți cuibaserăți, cuibaseți*
a III-a (ei, ele) cuibea (să) cuibeze cuibau cuiba cuibaseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)