2 intrări

15 definiții

CUIB, cuiburi, s. n. 1. Construcție făcută de păsări, de unele mamifere etc. pentru a depune ouăle, a cloci și a scoate pui. 2. Fig. Locuință, sălaș; reședință. 3. Fig. (Peior.; urmat de determinări) Loc (ascuns) unde se plănuiește și de unde se propagă o acțiune potrivnică, dușmănoasă intereselor unei colectivități. ♦ Focar. 4. (În sintagma) Cuibul albinelor = fagurii ocupați cu puiet și cu hrană, în care trăiește și se dezvoltă familia de albine. 5. Groapă mică făcută în pământ, în care se seamănă legume sau cereale. ♦ Mușuroi de pământ făcut, prin prășit, în jurul firelor de porumb, de cartofi etc. ♦ Spațiu restrâns în care se dezvoltă o îngrămădire de plante de același fel. Cuib de lăcrimioare. 6. Mulțime de fermenți de același fel care provoacă înăcrirea vinului, a borșului, a laptelui etc. 7. Loc adăpostit care asigură unei arme automate condiții bune de tragere. ◊ Cuibul corbului = post de observație situat în vârful catargului la anumite nave (de pescuit, de război etc.), în care stă marinarul de veghe. – Lat. *cubium.

CUIB, cuiburi, s. n. 1. Culcuș făcut de păsări, de unele mamifere etc. pentru a se adăposti, pentru a depune ouăle, a cloci și a scoate pui. 2. Fig. Locuință, sălaș; reședință. 3. Fig. (Peior.; urmat de determinări) Loc (ascuns) unde se ticluiește și de unde se propagă o acțiune potrivnică, dușmănoasă intereselor unei colectivități. ♦ Focar. 4. (În sintagma) Cuibul albinelor = fagurii ocupați cu puiet și cu hrană, în care trăiește și se dezvoltă familia de albine. 5. Groapă mică făcută în pământ, în care se seamănă legume sau cereale. ♦ Mușuroi de pământ făcut, prin prășit, în jurul firelor de porumb, de cartofi etc. ♦ Spațiu restrâns în care se dezvoltă o îngrămădire de plante de același fel. Cuib de lăcrimioare. 6. Mulțime de fermenți de același fel care provoacă înăcrirea vinului, a borșului, a laptelui etc. 7. Loc adăpostit care asigură unei arme automate condiții bune de tragere. ◊ Cuibul corbului = post de observație situat în vârful catargului la anumite nave (de pescuit, de război etc.), în care stă marinarul de veghe. – Lat. *cubium.

CUIB, cuiburi, s. n. 1. Culcuș de paie, fulgi și găteje, făcut de păsări, în copaci, în scorburi, sub streșinile caselor etc. pentru a se adăposti, a-și depune ouăle, a le cloci și a scoate pui. Dintr-un cuib cenușiu de rîndunele, sub streașină, spînzurau cîteva fire de paie legănate de vînt. C. PETRESCU, S. 13. Ca-ntr-un cuib v-adorm în suflet, cîntecele mele! GOGA, C. P. 13. Sub strașina veche și-naltă Sînt cuiburiși-n ele S-ascund rîndunele... DEMETRESCU, O. 79. O pupăză care-și făcea cuib de mulți ani într-un tei foarte bătrîn și scorburos. CREANGĂ, A. 52. Somnoroase păsărele Pe la cuiburi se adună. EMINESCU, O. I 207. ♦ Cuibar. Bătrîna începu să se vaiete că i-a murit găina pe cuib. ISPIRESCU, L. 395. ♦ Fig. Culcuș. Tupilat în cuibul tău, legănat de mersul domol al căruței, îți umpleai urechile cu zvonurile nopții adînci. PAS, Z. I 45. 2. Fig. Locuință, sălaș. Cuibul tractoriștilor era scufundat în întregime in întuneric. De nicăieri nici o mișcare. MIHALE, O. 187. Ei hai, fiindcă tot am venit, să vedem cuibul poetului. REBREANU, R. I 184. Înlăuntru, în colibă, Chira ș-așteaptă,.. voinicul. Păreții cuibului sînt nălbiți și dați la mistrie. DELAVRANCEA, S. 165. ◊ Fig. Donici, cuib de-nțelepciune... EMINESCU, O. I 31. O! cuib al fericirilor! O! țară luminoasă! ALECSANDRI, O. 257. ◊ Reședință. Ștefan, Ștefan domn cel mare, în Suceava cuibu-și are. ALECSANDRI, P. P. 173. 3. Fig. (Cu sens peiorativ, urmat de determinări) Loc (ascuns) unde se ticluiește și de unde se propagă o acțiune dușmănoasă intereselor unei colectivități, unei națiuni, unui stat. V. speluncă. Aici a fost odată cuibul tîlharilor. DEȘLIU, G. 37. ♦ Focar. Ca să se sece influința boierilor și să stîrpească cuiburile feudalității [Alexandru Lăpușneanu] îi despoie de averi. NEGRUZZI, S. I 143. 4. Groapă în pămînt în care se seamănă legume sau cereale. A însămînța porumbul în cuiburi așezate în pătrat înseamnă a pune porumbul pe rînduri drepte în cuiburi care au între ele aceeași distanță. SCÎNTEIA, 1954, nr. 2917. ◊ Mușuroi făcut, prin prășit, în jurul firelor de porumb sau de cartofi. [Cartofii] se prășesc, făcîndu-se și puțin cuib împrejurul tufelor. I. IONESCU, D. 300. ♦ Spațiu restrîns în care se găsește o îngrămădire de plante de același fel. Cuib de viorele. Cuib de ciuperci. 5. Cantitate de fermenți care produc acrirea vinului, a borșului, a laptelui. V. m a i a. 6. (Mil.; determinat prin «de mitralieră», «de armă automată» sau «de foc») Loc adăpostit care asigură tragerea unei arme automate în condiții bune. ♦ Determinat prin «de rezistență») Porțiune mică de teren amenajată pentru adăpostirea uneia sau mai multor arme automate.

CUIB s. 1. v. vizuină. 2. v. cuibar. 3. (AGRIC.) mușuroi. (~ făcut la baza tulpinii porumbului, la prășit.) 4. v. maia.

CUIB s. v. adăpost, așezare, casă, cămin, domiciliu, locuință, sălaș.

cúib (cúiburi), s. n.1. Culcuș făcut de păsări sau de unele mamifere. – 2. Vizuină. – 3. Cămin, vatră, patrie. – 4. Groapă mică în care se pune sămînța în pămînt. – 5. Grămadă de pămînt cu care se protejeajă tulpina plantelor de cultură. – 6. Crestare, crestătură. – 7. Cantitate de cheag sau de drojdie folosită o dată. – Mr. cul’bu, megl., istr. cul’b. Origine incertă. Probabil din gr. ϰλωβός „cușcă”, prin intermediul unei forme lat. *clubium; cf. ngr. ϰουλβί, de unde sl. kulivija, și de aici colivie (mr. cluvie), s. f., cuvînt din sec. XVII. Rezultatul rom., care trebuie să provină de la *culib, indică o dublă metateză. Există și posibilitatea ca lat. *clubium să fi trecut din epoca romanică, la *collubium sub influența lui collŭvies „amestec de materiale”. Celelalte ipoteze sînt insuficiente. După părerea mai generalizată, de la un lat. *cubium (cf. concubium), plecîndu-se de la cubĕre „a sta culcat pentru a se odihni” (Philippide, Principii, 68 și 140; Cihac, I, 66; Meyer, Alb. St., IV, 121; Pușcariu 432; Candrea-Dens., 429; REW 2355; Pascu, I, 72; DAR). Această ipoteză este aproape imposibilă, căci se referă la o imagine („culcat, trîntit”) care nu se aplică păsărilor, și nu ajunge pentru a explica rezultatele dialectale. Pentru a rezolva dificultatea, Candrea a propus un lat. *culbium (cf. Cortés 126), pe care Densusianu, GS, XI, 363, îl considera imposibil. Der. cuiba (var. încuiba, încuibăra, încuibura), vb. (a face cuib; a instala a așeza; a sălășlui, a locui; refl., a prinde rădăcini, a deveni trainic); cuibar, s. n. (cuib; ou lăsat în cuibarul găinii; vizuină, bîrlog; sălaș, locuință, refugiu; groapă mică în care se pune sămînța în pămînt); cuibări, vb. (a face cuib; a pune găinile în cuibar; a prăși, a aduna pămînt în jurul tulpinei plantelor; a ocroti, a proteja, a ascunde; a fixa, a stabili). Din rom. provine rut. kubljyty „a face cuib” (Miklosich, Wander., 10).

CUIB ~uri n. 1) Culcuș pe care și-l fac păsările pentru a depune ouă și a scoate pui. 2) fig. Casa, încăpere în care trăiește cineva; locuință. ◊ A-și face ~ a-și face casă; a se stabili cu traiul. 3) fig. depr. Loc unde se uneltește ceva. ~ de tâlhari. 4) Groapă mică în pământ în care se seamănă legume sau alte plante. ~ de cartofi. 5) Mușuroi care se face cu sapa la rădăcina unor cereale (porumb, floarea-soarelui, etc.). 6) Grup de fermenți care produc acrirea laptelui, oțetului, a borșului. 7) Parte dintr-un minereu în care sunt concentrate minereuri folositoare. 8): ~ de mitralieră (de armă automată, de foc) loc adăpostit și amenajat pentru tragere. 9): ~ fosilifer îngrămădire de animale și plante fosile. [Monosilabic] /<lat. cubium

cuib n. 1. un fel de leagăn ce-și fac păsările spre a-și depune ouăle și a crește puii; 2. locuință obișnuită: acolo’i cuibul spaimei și adăpostul urei AL.; 3. rămășiță dela oțet. [Lat. *CUBIUM (cu sensul lui CUBILE)].

cuĭb n., pl. urĭ (lat. cubium, ca în con-cubium, culcare la un loc, cubare, a fi culcat, ca aĭbă, roĭb din habeat, rubeus. V. con-cubin, in-cubez). Culcuș de pasăre sălbatică saŭ de animale micĭ (șoaricĭ [!], șerpĭ): cuĭb de gangur, de vultur. Fig. Maĭ multe grăunțe puse la un loc ca să răsară: un cuĭb de popușoĭ [!] (la cartofĭ, cartofiĭ crescuțĭ grămadă). Ascunzătoare: cuĭb de hoțĭ. V. cuĭbar.

cuibà v. a-și așeza cuibul: la poalele movilelor cuibează vulturii cei falnici Od.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CUIB s. 1. bîrlog, culcuș, sălaș, vizuină, (reg.) cobîrlắu, cóvru, míșină, vizuníe, (prin Ban.) cîrtóg, (prin Transilv.) scorciób, (prin Ban.) viezuríme, viezurínă. (~ al unui animal sălbatic.) 2. cuibar. (~ pentru găini.) 3. mușuroi. (~ făcut la baza tulpinii porumbului.) 4. maia, (reg.) mátcă. (~ pentru înăcrirea borșului.)

cuib s. v. ADĂPOST. AȘEZARE. CASĂ. CĂMIN. DOMICILIU. LOCUINȚĂ. SĂLAȘ.

CUIB subst. 1. Cuibea, mold. (RI I 48). 2. Cuibariu G., mold. (Sd VI 109). 3. Cuibuș, fam., buc.

Intrare: cuib
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cuib cuibul
plural cuiburi cuiburile
genitiv-dativ singular cuib cuibului
plural cuiburi cuiburilor
vocativ singular
plural
Intrare: Cuib
Cuib