CUIB (pl. -buri) sn. 1 Culcușul, de diferite forme, lucrat adesea cu multă măiestrie, pe care și-l fac păsările ca să-și depună ouăle și spre a-și crește puii (🖼 1651): Pupăza moțată și frumoasă ’n pene Gunoindu-și ~ul din nărav și lene (PANN) ¶ 2 pr. ext. Bîrlog, culcuș, vizuină: ~ de fiară (ALECS.) ¶ 3 Ⓕ Sălaș, locuință: stăvilarele române din poalele Carpaților, ~ul acesta de viteji (VLAH.); sărăcia făcîndu-și ~ în pungă (JIP.) ¶ 4 🚜Gropiță în care se pun grăunțele de sămînță: crastaveții să seamănă în ~uri îngrășate bine (ION.) ¶ 5 🔧 Crestătură, scobitură făcută într’un lemn spre a-l îmbina cu altul (🖼 1652) ¶ 6 Matca oțetului, a borșului, etc.: peste tărîțele acestea se pune ~ de borș – huște – din borșul vechiu (ȘEZ.) ¶ 7 🌿 CUIBUL-PĂMÎNTULUI, CUIBUL-RÎNDUNELEI = TRÎNJI [lat. * culbium< comp. gr. κλωβός, ngr. κουλβί, κλουβί(ον) vsl. kulĭvija].