2 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CÚȚU interj., s. m. 1. Interj. (Adesea repetat) Strigăt cu care se cheamă câinii (mici). 2. S. m. Cățel. Expr. (Fam.) Să-mi zici (mie) cuțu dacă... = să mă tratezi ca pe un câine dacă... – Cf. bg., sb. kuče, magh. kuszi.

cuțu [At: GAL AN, Z. R. 253 / E: cf bg куче, srb kuce, mg kuszi] 1 i Termen cu care se cheamă câinii (mici). 2 sm Cățel. 3 sm (Fam; îe) Să fiu sau să-mi zici mie ~, dacă... Să mă tratezi ca pe un câine dacă...

CÚȚU interj. Strigăt cu care se cheamă câinii (mici). ♦ (Substantivat, m.) Cățel. ◊ Expr. (Fam.) Să-mi zici (mie) cuțu dacă... = să mă tratezi ca pe un câine dacă... – Cf. bg., scr. kuče, magh. kuszi.

CÚȚU interj. (Adesea repetat) Strigăt cu care se cheamă cîinii, mai ales cățeii. Cît pentru ogar, trebuia... să-i fi dat ceva de mîncare și să-l fi chemat: cuțu! cuțu! ISPIRESCU, la TDRG. ◊ (Substantivat, m.) Nume dezmierdător pentru cîini; cîine mic, cățel. Na, cuțu! Na, mă cuțule! PETRESCU, Î. II 93. ◊ Expr. (Familiar) Să-mi zici cuțu, dacă... = să mă tratezi ca pe un cîine, să nu-mi spui pe nume dacă... Dacă ți s-o întîmpla ceva, să-mi zici mie cuțu. GALAN, Z. R. 266.

CÚȚU interj. (se folosește, deseori repetat, pentru a chema un câine, un cățel). /cf. bulg., sb. kuțe, ung. kuszi

cuțu! int. cu care se chiamă cățeii. ║ m. nume familiar dat câinelui: să-mi zici cuțu AL. [Onomatopee].

cúcĭu-cúcĭu și cúțu-cúțu, interj. de chemat cîniĭ (ung. kutya, cîne, alb. kutš, cîne, cucĭu, sîrb. bg. kuče, cățel, pol. kuciu-kuciu, turc. kyčy-kyčy, cucĭu-cucĭu; it. cuccio, cățel. Bern. 1, 636; REW. 4789. V. coteĭ). V. țibă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

cúțu interj.1. Servește pentru a chema cîinii. – 2. (S. m.) Cîine, cățel. – Var. (1) cuciu. Creație expresivă, comună unui număr mare de limbi; cf. it. cuccio (sicil. guzzu, calabr. coci-coci, cuci-cuci, calabr. cucciu „cîine”), astur. cuzo „pui de cîine”; gal. cuz-cuz, alb. kuč, ngr. ϰούτσι-ϰούτσι, tc. küçük „cățeluș”, bg., sb. kuče, mag. kuszi.Der. cuță, s. f. (cățelușă); cuțuire, s. f. (Olt., codoașă).

Intrare: cuțu (s.m.)
substantiv masculin (M999.1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • cuțu
plural
genitiv-dativ singular
plural
vocativ singular
  • cuțule
plural
Intrare: cuțu / cuțu-cuțu (interj.)
cuțu1 (interj.) interjecție
interjecție (I10)
Surse flexiune: DOR
  • cuțu
cuțu-cuțu interjecție
compus
  • cuțu-cuțu

cuțu / cuțu-cuțu (interj.) cuțu-cuțu

  • 1. adesea repetat Strigăt cu care se cheamă câinii (mici).
    surse: DEX '09 DLRLC attach_file un exemplu
    exemple
    • Cît pentru ogar, trebuia... să-i fi dat ceva de mîncare și să-l fi chemat: cuțu! cuțu! ISPIRESCU, la TDRG.
      surse: DLRLC

etimologie:

cuțu (s.m.)

etimologie: