CUȚU interj., s. m. 1. Interj. (Adesea repetat) Strigăt cu care se cheamă câinii (mici). 2. S. m. Cățel. Expr. (Fam.) Să-mi zici (mie) cuțu dacă... = să mă tratezi ca pe un câine dacă... – Cf. bg., sb. kuče, magh. kuszi.

cuțu [At: GAL AN, Z. R. 253 / E: cf bg куче, srb kuce, mg kuszi] 1 i Termen cu care se cheamă câinii (mici). 2 sm Cățel. 3 sm (Fam; îe) Să fiu sau să-mi zici mie ~, dacă... Să mă tratezi ca pe un câine dacă...

CUȚU interj. Strigăt cu care se cheamă câinii (mici). ♦ (Substantivat, m.) Cățel. ◊ Expr. (Fam.) Să-mi zici (mie) cuțu dacă... = să mă tratezi ca pe un câine dacă... – Cf. bg., scr. kuče, magh. kuszi.

CUȚU interj. (Adesea repetat) Strigăt cu care se cheamă cîinii, mai ales cățeii. Cît pentru ogar, trebuia... să-i fi dat ceva de mîncare și să-l fi chemat: cuțu! cuțu! ISPIRESCU, la TDRG. ◊ (Substantivat, m.) Nume dezmierdător pentru cîini; cîine mic, cățel. Na, cuțu! Na, mă cuțule! C. PETRESCU, Î. II 93. ◊ Expr. (Familiar) Să-mi zici cuțu, dacă... = să mă tratezi ca pe un cîine, să nu-mi spui pe nume dacă... Dacă ți s-o întîmpla ceva, să-mi zici mie cuțu. GALAN, Z. R. 266.

CUȚU interj. (se folosește, deseori repetat, pentru a chema un câine, un cățel). /cf. bulg., sb. kuțe, ung. kuszi

cuțu! int. cu care se chiamă cățeii. ║ m. nume familiar dat câinelui: să-mi zici cuțu AL. [Onomatopee].

cúcĭu-cúcĭu și cúțu-cúțu, interj. de chemat cîniĭ (ung. kutya, cîne, alb. kutš, cîne, cucĭu, sîrb. bg. kuče, cățel, pol. kuciu-kuciu, turc. kyčy-kyčy, cucĭu-cucĭu; it. cuccio, cățel. Bern. 1, 636; REW. 4789. V. coteĭ). V. țibă.

cúțu-cúțu, V. cucĭu-cucĭu.

cuțu¹/cuțu-cuțu interj.

cuțu²/cuțu-cuțu interj.

cuțu/cuțu-cuțu interj.

cuțu interj. – 1. Servește pentru a chema cîinii. – 2. (S. m.) Cîine, cățel. – Var. (1) cuciu. Creație expresivă, comună unui număr mare de limbi; cf. it. cuccio (sicil. guzzu, calabr. coci-coci, cuci-cuci, calabr. cucciu „cîine”), astur. cuzo „pui de cîine”; gal. cuz-cuz, alb. kuč, ngr. ϰούτσι-ϰούτσι, tc. küçük „cățeluș”, bg., sb. kuče, mag. kuszi. – Der. cuță, s. f. (cățelușă); cuțuire, s. f. (Olt., codoașă).