cuțu interj. – 1. Servește pentru a chema cîinii. – 2. (S. m.) Cîine, cățel. – Var. (1) cuciu. Creație expresivă, comună unui număr mare de limbi; cf. it. cuccio (sicil. guzzu, calabr. coci-coci, cuci-cuci, calabr. cucciu „cîine”), astur. cuzo „pui de cîine”; gal. cuz-cuz, alb. kuč, ngr. ϰούτσι-ϰούτσι, tc. küçük „cățeluș”, bg., sb. kuče, mag. kuszi. – Der. cuță, s. f. (cățelușă); cuțuire, s. f. (Olt., codoașă).