CUȚU interj. (Adesea repetat) Strigăt cu care se cheamă cîinii, mai ales cățeii. Cît pentru ogar, trebuia... să-i fi dat ceva de mîncare și să-l fi chemat: cuțu! cuțu! ISPIRESCU, la TDRG. ◊ (Substantivat, m.) Nume dezmierdător pentru cîini; cîine mic, cățel. Na, cuțu! Na, mă cuțule! PETRESCU, Î. II 93. ◊ Expr. (Familiar) Să-mi zici cuțu, dacă... = să mă tratezi ca pe un cîine, să nu-mi spui pe nume dacă... Dacă ți s-o întîmpla ceva, să-mi zici mie cuțu. GALAN, Z. R. 266.