2 intrări

13 definiții

CUȚITOÁIE, cuțitoaie, s. f. 1. Unealtă așchietoare formată dintr-o lamă ascuțită de oțel (cu două mânere la capete), folosită în tâmplărie, dogărie, tăbăcărie etc. pentru cioplit, curățat, îndreptat, răzuit. 2. Unealtă tăietoare de oțel având o lamă plană sau curbă, prevăzută cu un mâner, folosită de potcovar pentru îndreptarea și curățarea copitelor. [Pr.: -toa-ie] – Cuțit + suf. -oaie.

CUȚITOÁIE, cuțitoaie, s. f. 1. Instrument format dintr-o lamă ascuțită de oțel (cu două mânere la capete), folosit în tâmplărie, dogărie, tăbăcărie etc. pentru cioplit, curățat, îndreptat, răzuit. 2. Unealtă tăietoare de oțel având o lamă plană sau curbă, prevăzută cu un mâner, folosită de potcovar pentru îndreptarea și curățirea copitelor. [Pr.: -toa-ie] – Cuțit + suf. -oaie.

CUȚITOÁIE, cuțitoaie, s. f. Un fel de cuțit format dintr-o lamă ascuțită de oțel, de obicei cu două minere perpendiculare pe capetele ei, folosit de dulgheri, dogari, tăbăcari etc. ca unealtă de cioplit și răzuit. Lucrează un om înarmat cu o cuțitoaie enormă. BOGZA, A. I. 99. Dacul ține mai adesea în mînă un mare cuțit în forma unei secere puțin încovoiată, pe care cu nedrept cuvînt unii autori au semuit-o cuțitoaiei cu cîrlig a lui Chronos. ODOBESCU, S. II 283. Rotarii fac toate... servindu-se cu instrumentele următoare: toporul, barda... cuțitoaie, sfredel. I. IONESCU, M. 711.

cuțitoáie s. f., art. cuțitoáia, g.-d. art. cuțitoáiei; pl. cuțitoáie

cuțitoáie s. f., art. cuțitoáia, g.-d. art. cuțitoáiei; pl. cuțitoáie

CUȚITOÁIE s. (TEHN.) 1. cioplitoare, (Transilv. și Ban.) mezdrea, sinălău. (~ dulgherului, a tâmplarului.) 2. cioplitor, (reg.) scoabă, teslă. (Cu ~ potcovarul curăță copita calului.)

CUȚITOÁIE s. v. zvârlugă.

CUȚITOÁIE ~ f. Instrument format dintr-o lamă de oțel cu două mânere, folosit (de tâmplari, dogari, tăbăcari etc.) la cioplit sau la răzuit. [Sil. -toa-ie] /cuțit + suf. ~oaie

cuțitoaie f. 1. cuțit lat cu două mânere al dulgherilor; 2. unealtă analoagă a fierarului de curățit unghiile calului: 3. Zool4. alt nume dat svârlugei (după forma-i lungăreață).

cuțitoáĭe f., pl. (ca lighioĭ) saŭ și egal cu sing. Est. Cuțit cu doŭă mînere la cele doŭă capete întrebuințat la cĭoplit orĭ răzuit de tîmplarĭ, dogarĭ, rotarĭ și potcovarĭ (în vest mezdrea). V. scăunoaĭe, sinalăŭ, strujniță.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CUȚITOÁIE s. (TEHN.) 1. cioplitoare, (Transilv. și Ban.) mezdreá, sinălắu. (~ dulgherului, a tîmplarului.) 2. cioplitor, (reg.) scoábă, téslă. (Cu ~ potcovarul curăță copita calului.)

cuțitói, cuțitoaie, s.n. – Unealtă dintr-o lamă ascuțită, cu două mânere, folosită la netezit, îndreptat sau răzuit lemnul (Bilțiu, 2010). – Din cuțit (< lat. *cotitus) + suf. -oi (MDA).

Corectat de la s.f. la s.n. - Octavian Mocanu
Intrare: cuțitoaie
cuțitoaie substantiv feminin
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cuțitoaie cuțitoaia
plural cuțitoaie cuțitoaiele
genitiv-dativ singular cuțitoaie cuțitoaiei
plural cuțitoaie cuțitoaielor
vocativ singular
plural
Intrare: cuțitoi (s.n.)
cuțitoi (s.n.)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cuțitoi cuțitoiul
plural cuțitoaie cuțitoaiele
genitiv-dativ singular cuțitoi cuțitoiului
plural cuțitoaie cuțitoaielor
vocativ singular
plural