CUȚITOAIE sf. 1 🔧 Instrument tăios, de diferite forme, adesea cu două mînere de lemn, întrebuințat de dulgheri, de rotari, de dogari, de potcovari, de tăbăcari, etc. pentru cioplitul șindrilelor, spițelor de roate, doagelor, copitei, pentru raderea pieilor (🖼 1731): strujea cu cuțitoaia lemne pentru spițe de roate (GRIG.); pielea o cîrmuește cu cuțitoaia, pentru a o curăți de cărnurile rămase pre dînsa (ION.) ¶ 2 🐟 – SVÎRLUGĂ [cuțit].