15 definiții pentru cușmă gucimă

cușmă sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) cujmă, cucimă, cugimă / Pl: ~me / E: vsl кyчмa] 1 (Reg) Căciulă de blană (de miel). 2 (Reg; îs) ~ cu urechi Căciulă fără vârf, cu două prelungiri laterale care acoperă urechile (și se leagă sub bărbie). 3 (Reg; îe) A avea casa sub ~ A fi foarte sărac. 4 (Reg; îe) A umbla (sau a se ruga) cu ~ma-n mână A se umili. 5 (Reg; îe) A-i ieși cuiva părul prin ~ A fi foarte sărac. 6 (Nob; îs) ~ frigiană Bonetă frigiană. 7 (Înv; îs) ~ de noapte Tichie. 8 (Reg) Pătură groasă de lână. 9 (Reg; spc) Pătură groasă de lână, terminată printr-o glugă (care se încheie sub bărbie) și pe care o poartă mai ales păstorii peste alte haine, ca să-i apere de ploaie. 10 (Reg; spc) Țesătură groasă de canură sau de păr de capră în care se învelesc copiii mici peste scutece. 11 (Bot; șîs) ~ma șarpelui Bureți de pădure nedefiniți mai îndeaproape Cf pălăria șarpelui. 12 (Reg) Ciocanul care ține ițele și brâgla la războiul de țesut.

CÚȘMĂ, cușme, s. f. (Reg.) 1. Căciulă. 2. Pătură groasă de lână. – Din ucr. kučma.

CÚȘMĂ, cușme, s. f. (Reg.) 1. Căciulă. 2. Pătură groasă de lână. – Din ucr. kučma.

CÚȘMĂ, cușme, s. f. 1. (Mold., Bucov., Transilv.) Căciulă. Luîndu-și cușma, a trecut puntea îngîndurat. GALAN, Z. R. 51. Se opri, își îndesă mai tare cușma, își strînse pumnii. CAMILAR, TEM. 167. S-ar duce la acel cneaz, i-ar smulge cușma din cap și ar trînti-o de pămînt. SADOVEANU, N. F. 63. El tuflește cușma pe cap, o îndeasă pe urechi și habar n-are. CREANGĂ, P. 145. ◊ Fig. Îmi amintesc... de munții noștri cu cușme de zăpezi veșnice. SADOVEANU, O. V 609. ◊ Expr. A umbla cu cușma-n mînă după cineva = a se umili, cerșind protecția sau favoarea cuiva. Cu cușma-n mînă iarna să îmbli după dînsul. NEGRUZZI, S. II 253. 2. (Ban.) Pătură groasă de lînă, care servește de așternut sau la învelit. Și-și șterse dinadins bocancii pe «cușmă», pe pătura de dimie albă. DUMITRIU, V. L. 26.

cúșmă (reg.) s. f., g.-d. art. cúșmei; pl. cúșme

cúșmă s. f., g.-d. art. cúșmei; pl. cúșme

CÚȘMĂ s. v. căciulă.

cúșmă (cúșme), s. f.1. Căciulă de blană. – 2. (Banat) Pătură de lînă. – 3. (Mold.) Varietate comestibilă de ciupercă. Sl. kučĭma, în parte prin intermediul mag. kucsma (Cihac, II, 494; Gáldi, Dict., 88); cf. rut., slov. kučma, pol. kuczma.Der. cușmar, s. m. (fabricant de căciuli).

CÚȘMĂ ~e f. reg. Acoperământ pentru cap confecționat din blană de miel sau de alt animal; căciulă. ◊ A umbla cu ~a-n mână după cineva a se umili în fața cuiva cerșind ceva. /<ucr. kuțma

cúșmă, cúșme, s.f. (reg.) 1. căciulă de blană, muhai. 2. pătură de lână cu glugă, purtată de ciobani. 3. burete comestibil de pădure. 4. parte a războiului de țesut, care ține ițele și brâgla; cavaftă, brâncare, jug.

cușmă f. Mold. căciulă de oaie: să-mi pun cușma pe o ureche AL. [Slav. KUČĬMA].

cúșmă f., pl. e (ung. kucsma, kusma, de unde și vsl. kucĭma, sîrb. rut. kúčma, pol. kuczma). Mold. nord. Trans. Căcĭulă.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

cúșmă, cușme, s.f. – Căciulă (de blană) purtată de bărbați în anotimpul rece. – Din sl. kučǐma, în parte prin interm. magh. kucsma (Cihac, cf. DER; Scriban); din ucr. kučma (DEX).

Intrare: cușmă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cușmă cușma
plural cușme cușmele
genitiv-dativ singular cușme cușmei
plural cușme cușmelor
vocativ singular
plural
gucimă
Nu există informații despre flexiunea acestui cuvânt.