crucișa v vz încrucișa

CRUCIȘA = ÎNCRUCIȘA.

cruciș [At: CANTEMIR, I. I. I, 184 / Pl: ~uri și ~e / E: cruce + -iș] 1 av (Îlav) În ~ În formă de cruce Si: încrucișat. 2 av (D. luptători; îe) A se prinde ~ A-și înlănțui brațelele. 3 av (D. drumuri; îe) A se face ~ A se intersecta. 4 av (Îe) A se uita ~ A privi sașiu. 5 av (Fig; îae) A privi dușmănos. 6 av (Pop; îe) A înghiți ~ A se îneca. 7 av Transversal. 8 av În direcție opusă. 9 av (Pop; îlav) (În) ~ și (în) curmeziș Pretutindeni. 10 av (Îal) Cu de-amănuntul. 11 av (Înv; îlav) De ~ul Oblic. 12 av (Pop; îe) A sta de-a ~ul, a se pune ~ (și curmeziș), (rar) în lungiș și-n ~ A lupta (cu toate mijloacele) împotriva a ceva. 13 a Care este în formă de cruce. 14 a Sașiu. 15 a (Fig) Dușmănos. 16 sf (Înv) Încrucișare. 17 sn (Ccr; mpl) Răspântie. 18 sf (Mol) Cruce (mică).

încrucișa [At: TEODORESCU, P. P. 562 / Pzi: ~șez / E: în- + cruciș] 1-2 vtr A (se) așeza cruciș Si: a (se) încruci (4-5). 3 vt A pune brațele unul peste altul, în formă de cruce, pe piept. 4 vt A așeza picioarele turcește. 5-6 vt (Îe) A-și ~ brațele A sta inactiv (în semn de protest). 7 vt (Îae) A avea o atitudine de indiferență. 8 vt (Îe) A ~ săbiile A se duela. 9 vr (Pex; îae) A începe lupta. 10-11 vr (Șfg; d. ochi, privire) A se uita (cruciș sau) cu răutate la cineva. 12 vrr (D. drumuri) A se intersecta. 13 vrr (D. persoane) A trece unul pe lângă altul venind din direcții diferite. 14 vt (Fig) A contracara. 15 vt A împerechea specii diferite de animale sau de plante pentru a obține urmași cu însușiri superioare. 16 vt (Înv; fig) A amesteca. 17 vr (Înv) A face semnul crucii. 18 vr (Fig) A înlemni de mirare. 19 vi (Frm; d. nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație. 20 vi (Pgn) A naviga. 21 vt (Îe) A-și ~ privirile A se privi unul pe celălalt.

ÎNCRUCIȘA (-ișez) I. vb. tr. 1 A pune, a așeza cruciș: Sfinția sa... încrucișază mîinile după obiceiu (CRG.); a-și ~ brațele. II. vb. refl. 1 A merge cruciș: drumurile se încrucișază ¶ 2 A se cruci.

ÎNCRUCIȘAT adj. 1 p. ÎNCRUCIȘA: sta bietul om cu mîinile ~e (ISP.) ¶ 2 Care se uită cruciș, sașiu: aceasta era mai în vîrstă și ceva ~ă, dar foc de harnică (CRG.).

CRUCIȘ², -Ă, cruciși, -e, adj. 1. (Despre ochi, p. ext. despre persoane) Sașiu; fig. dușmănos. Intră în vorbă Coțușcă, pîndindu-și mai cu strășnicie vîrful nasului ascuțit, cu ochii lui cruciși. CAMILAR, N. II 268. Au fost nevoiți să se înghesuie prin birourile lor strîmte... pentru a face loc noilor camarazi pe care îi priviră cu ochi cruciși. PAS, Z. III 29. ◊ (Adverbial, în expr.) A se uita cruciș = a avea privirile încrucișate, a fi sașiu; fig. a privi (pe cineva) pieziș, cu dușmănie. Nu se poate stăpîni să nu se uite la ea cruciș. STANCU, D. 34. 2. Care se întretaie. Drumuri crucișe. ▭ Două triunghiuri crucișe. EMINESCU, N. 45. ◊ Loc. adv. În cruciș = în cruce, v. cruce. Au arat Țăranii gospodari pînă-n prundiș Și brazda au semănat-o în cruciș, Să lege spicul greu, cu rod bogat. POEZ. N. 385.

ÎNCRUCIȘA, încrucișez, vb. I. 1. Tranz. A pune, a așeza cruciș. Altele pînze lua, Pe ierburi Că le-ntindea, Pe cîmpuri Le-ncrucișa. TEODORESCU, P. P. 552. ♦ (Cu privire la mîini) A împreuna (pe piept); (cu privire la picioare) a așeza cruciș, unul peste altul. Încrucișează mînile, după obicei, își drege glasul și spune cu smerenie. CREANGĂ, A. 95. ◊ Expr. A încrucișa brațele (pe piept) = a sta în inactivitate, a privi pasiv la activitatea altora, la desfășurarea evenimentelor. În loc să încrucișăm brațele pe piept... să ne facem mai bine datoria. SADOVEANU, O. VI 440. A încrucișa mîinile pe piept v. mînă. 2. Refl. reciproc. (Despre ființe sau obiecte în mișcare) A se întîlni venind din direcții diferite. Măcar că erau mulți, se cunoșteau aproape toți între ei, fiindcă se salutau cînd se încrucișau trăsurile. PAS, Z. I 238. Te știu, ești un student la Institut, Ne întîlnim pe stradă, ne-am văzut, Ne-ncrucișăm în orice zi în cale, Știu toate drumurile vieții tale. D. BOTEZ, F. S. 11. Trei zile de-a rîndul se-ncrucișară, deasupra bătrînului fluviu, ucigătoarele ghiulele. D. ZAMFIRESCU, R. 189. ◊ Fig. Glasurile se încrucișau, deveneau din ce în ce mai grăbite. C. PETRESCU, S. 150. Pe bătătura din fața cîrciumii se încrucișau toate veștile și zvonurile. REBREANU, R. II 172. Gîndurile i se încrucișau c-o iuțeală fulgerătoare. BART, E. 22. ♦ (Despre căi de comunicație) A se întretăia. Cum nu cunoașteți dumneavoastră drumul, se poate întîmpla să rătăciți, că potecile se taie și se încrucișează între ele, de nu le mai dai de capăt. HOGAȘ, M. N. 153. ◊ Tranz. Drumul spre Amara încrucișa șoseaua județeană. REBREANU, R. I 70. ♦ (Despre săbii) A se lovi una de alta în timpul luptei. Săbiile începură a se încrucișa. EMINESCU, N. 124. ◊ Tranz. Lăncile și-ncrucișează, privind armia din văi. EMINESCU, O. IV 137. 3. Intranz. (Mar.; franțuzism, despre nave) A naviga în larg pentru a supraveghea liniile maritime de comunicație; p. ext. a naviga. Siluetele mărețe ale unor pacheboturi se vor ivi în zare, și mii de bărci cu pînze vor încrucișa pe deasupra valurilor, acum singuratice și pustii. BOGZA, V. J. 8. 4. Tranz. (Biol.) A uni, a împreuna specii diferite de animale sau de plante, pentru a obține urmași care să întrunească însușiri ale ambelor specii. 5. Refl. (Lingv.; despre două limbi) A se influența reciproc în cursul unui contact îndelungat.

CRUCIȘ², -Ă, cruciși, -e, adj. 1. (Despre ochi. p. ext. despre oameni) Sașiu; fig. dușmănos. 2. Care se întretaie, se încrucișează. ♦ Loc. adv. În cruciș = în cruce. – Din cruce + suf. -iș.

CRUCIȘ¹ adv. 1. Întretăindu-se în chip de cruce (I 1). 2. În direcție piezișă; oblic. ♦ Expr. Și (în) cruciș și (în) curmeziș = în lung și în lat, în toate părțile. A se pune (în) cruciș și curmeziș = a încerca prin toate mijloacele să se opună, să zădărnicească o acțiune. – Din cruce + suf. -iș.

CRUCIȘ² ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care se uită încrucișat; sașiu; ceacâr. 2) (despre ochi) Care este orientat în cruce; sașiu; ceacâr; zbanghiu; ponciș; încrucișat. 3) Care se încrucișează. Drumuri ~e. /cruce + suf. ~iș

A SE ÎNCRUCIȘA mă ~ez intranz. 1) (despre drumuri, linii etc.) A veni din direcții diferite, întâlnindu-se într-un punct; a se întretăia; a se intersecta. 2) (despre ființe sau obiecte în mișcare) A trece prin același loc, venind în întâmpinare și continuându-și drumul în direcții opuse; a se întâlni; a se ajunge. 3) (despre limbi) A se influența reciproc în urma unui contact, dând naștere unui idiom amestecat. /în + cruciș

A ÎNCRUCIȘA ~ez tranz. 1) A pune cruciș; a așeza în formă de cruce. ◊ ~ săbiile a începe lupta. 2) (animale sau plante de specii diferite) A face să procreeze, obținând un hibrid cu calități superioare; a hibridiza. ~ diverse rase de animale. [Sil. -în-cru-] /în + cruciș

încrucișà v. 1. a pune cruciș: a încrucișa brațele; 2. a merge cruciș: drumurile se încrucișau.

încrucișéz v. tr. (d. cruciș). Pun cruciș: încrucișez brațele. V. intr. Merg cruciș, explorez cîmpu, marea: vapoarele încrucișaŭ. V. refl. Mă pun, îs așezat cruciș: drumurile se încrucișează.

cruciș³ (răspântie) (înv.) s. n.

cruciș¹ adj. m., pl. cruciși; f. crucișă, art. crucișa, pl. crucișe

încrucișa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. încrucișez, 3 încrucișează, 1 pl. încrucișăm; conj. prez. 1 sg. să încrucișez, 3 să încrucișeze; ger. încrucișând

cruciș¹ adj. m., pl. cruciși; f. crucișă, pl. crucișe

încrucișa (a ~) vb., ind. prez. 3 încrucișează, 1 pl. încrucișăm; conj. prez. 3 să încrucișeze; ger. încrucișând

cruciș adj. m., pl. cruciși; f. sg. crucișă, pl. crucișe

încrucișa vb., ind. prez. 1 sg. încrucișez, 3 sg. și pl. încrucișează, 1 pl. încrucișăm; conj. prez. 3 sg. și pl. încrucișeze; ger. încrucișând

cruciș, f. crucișă, pl. crucișe

încrucișa (ind. prez. 3 sg. și pl. încrucișează, 1 pl. încrucișăm, ger. încrucișînd)

CRUCIȘ adj., adv. 1. adj. v. sașiu. 2. adv. v. sașiu. 3. adj., adv. v. pieziș. 4. adv. cruce. (S-au așezat ~ în calea lor.)

CRUCIȘĂ s. v. aripă, cruce, spetează.

CRUCIȘE s. pl. v. aripi.

ÎNCRUCIȘA vb. 1. v. întretăia. 2. (înv.) a cruci. (Își ~ picioarele.) 3. v. împerechea. 4. (BIOL.) (rar) a metisa, (reg.) a mistrița. (A ~ diverse rase de animale.) 5. v. corci.

CRUCIȘ adj., adv. 1. adj. chiorîș, încrucișat, pieziș, sașiu, strabic, (pop.) șpanchiu, zbanghiu, (reg.) bazaochi, ceacîr, ceur, chior, honchiu, ponciș, (prin Transilv.) chiomb. (Ochi ~; privire ~.) 2. adv. chiondorîș, chiorîș, încrucișat, sașiu, strîmb, (pop.) pieziș, șpanchiu, (reg.) ponciș. (Se uită, privește ~.) 3. adj., adv. oblic, pieziș. (O linie ~.)

crucișă s. v. ARIPĂ. CRUCE. SPETEAZĂ.

CRUCIȘE s. pl. (TEHN.) aripi (pl.), cumpene (pl.), fofelnițe (pl.), răscruci (pl.), speteze (pl.). (~ la războiul de țesut.)

ÎNCRUCIȘA vb. 1. a se interfera, a se intersecta, a se întretăia, (rar) a se strătăia, a se tăia. (Liniile se ~.) 2. (înv.) a cruci. (Își ~ picioarele.) 3. a (se) goni, a (se) împerechea, a (se) împreuna, (pop.) a (se) cățeli, a (se) însoți, (reg.) a (se) pui. (Sînt animale care se ~.) 4. (rar) a metisa, (reg.) a mistrița. (A ~ diverse rase de animale.) 5. a se amesteca, a se corci. (Două specii de plante se pot ~.)