CRUCIȘ², -Ă, cruciși, -e, adj. 1. (Despre ochi, p. ext. despre persoane) Sașiu; fig. dușmănos. Intră în vorbă Coțușcă, pîndindu-și mai cu strășnicie vîrful nasului ascuțit, cu ochii lui cruciși. CAMILAR, N. II 268. Au fost nevoiți să se înghesuie prin birourile lor strîmte... pentru a face loc noilor camarazi pe care îi priviră cu ochi cruciși. PAS, Z. III 29. ◊ (Adverbial, în expr.) A se uita cruciș = a avea privirile încrucișate, a fi sașiu; fig. a privi (pe cineva) pieziș, cu dușmănie. Nu se poate stăpîni să nu se uite la ea cruciș. STANCU, D. 34. 2. Care se întretaie. Drumuri crucișe. ▭ Două triunghiuri crucișe. EMINESCU, N. 45. ◊ Loc. adv. În cruciș = în cruce, v. cruce. Au arat Țăranii gospodari pînă-n prundiș Și brazda au semănat-o în cruciș, Să lege spicul greu, cu rod bogat. POEZ. N. 385.