3 intrări

22 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

croncănire sf [At: DA / Pl: ~ri / E: croncăni] Croncănit.

CRONCĂNÍRE, croncăniri, s. f. Acțiunea de a croncăni și rezultatul ei; croncănit. [Var.: croncăíre s. f.] – V. croncăni.

CRONCĂNÍRE, croncăniri, s. f. Acțiunea de a croncăni și rezultatul ei; croncănit. [Var.: croncăíre s. f.] – V. croncăni.

CRONCĂNÍRE, croncăniri, s. f. Croncănit. – Variantă: croncăíre (SADOVEANU, B. 90) s. f.

croncăníre s. f., g.-d. art. croncănírii; pl. croncăníri

croncăníre s. f., g.-d. art. croncănírii; pl. croncăníri

CRONCĂNÍRE s. v. croncănit.

croncăni vi [At: ALECSANDRI, P. P. 141 / V: crăn~, crân~, -câ~, -co~ / Pzi: ~nesc, 3 ~nește / E: croncan] 1-3 vi A scoate strigătul caracteristic corbului, ciorii sau vulturului Si: a cloncăi. 4 vt (D. oameni; dep) A bodogăni. 5 vt (D. corbi sau vulturi) A sfâșia cu ciocul, croncănind (1). 6 vi (Mol) A umbla degeaba.

CRONCĂÍRE s. f. v. croncănire.

CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni.

CRONCĂÍRE s. f. v. croncănire.

CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni.

CRONCĂÍRE s. f. v. croncănire.

CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc.) A scoate strigăte guturale (caracteristice acestui gen de păsări). Nici țipenie de om. Nici măcar ciori care să croncănească, să cîrîie. STANCU, D. 16. Zile umede și reci vestiră apropierea iernii. Grădinile rămăseseră fără verdeațăși uneori, în tăcerea după-amiezilor, treceau învăluindu-se și croncănind șiraguri de ciori. SADOVEANU, O. IV 131. 2. Fig. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulînd cuvintele în mod dezagreabil. Eleonora croncăni, cu o lucire de rîs în ochii ei de nebună. DUMITRIU, B. F. 38. ◊ (În basme) Făt-Frumos aruncă buzduganu-n nori și lovi Miazănoaptea în aripi. Ea căzu ca plumbul la pămînt și croncăni jalnic. EMINESCU, N. 24. ◊ Tranz. fact. (Rar) Mură lua vioara, cu chip să le arate, și după ce o croncănea și o văicărea oleacă, își ridica, ochii... spre fereastra iatacului Olenei. GALACTION, O. I 69. – Prez. ind. pers. 3 și: croncăne (AGÎRBICEANU, S. P. 30). – Variante: croncăí (ALECSANDRI, P. A. 40, ȘEZ. I 109), cronconí (ALECSANDRI, P. P. 141) vb. IV.

CRONCONÍ vb. IV v. croncăní.

croncăní (a croncăni) vb., ind. prez. 3 sg. cróncăne / croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 să cróncăne / să croncăneáscă

croncăní vb., ind. prez. 3 sg. croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. croncăneáscă

A CRONCĂNÍ ~ésc intranz. 1) (despre ciori, corbi etc.) A scoate sunete aspre și guturale, caracteristice speciei; a face „cronc-cronc”. 2) fig. (despre persoane) A vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil și nedeslușit. /cronc + suf. ~ăni

croncăní, croncănésc, vb. IV (reg.) 1. a umbla degeaba, a hoinări. 2. a striga. 3. a geme.

croncănì v. 1. a striga, vorbind de corbi; 2. a geme (ca corbii).

arată toate definițiile

Intrare: croncăni (1 croncăn)
croncăni (1 croncăn) verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
verb (V334)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) croncăni croncănire croncănit croncănind singular plural
croncăne croncăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) croncăn (să) croncăn croncăneam croncănii croncănisem
a II-a (tu) croncăni (să) croncăni croncăneai croncăniși croncăniseși
a III-a (el, ea) croncăne (să) croncăne croncănea croncăni croncănise
plural I (noi) croncănim (să) croncănim croncăneam croncănirăm croncăniserăm, croncănisem*
a II-a (voi) croncăniți (să) croncăniți croncăneați croncănirăți croncăniserăți, croncăniseți*
a III-a (ei, ele) croncăne (să) croncăne croncăneau croncăni croncăniseră
Intrare: croncănire
croncănire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular croncănire croncănirea
plural croncăniri croncănirile
genitiv-dativ singular croncăniri croncănirii
plural croncăniri croncănirilor
vocativ singular
plural
croncăire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular croncăire croncăirea
plural croncăiri croncăirile
genitiv-dativ singular croncăiri croncăirii
plural croncăiri croncăirilor
vocativ singular
plural
Intrare: croncăni (1 croncănesc)
croncăni (1 croncănesc) verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) croncăni croncănire croncănit croncănind singular plural
croncănește croncăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) croncănesc (să) croncănesc croncăneam croncănii croncănisem
a II-a (tu) croncănești (să) croncănești croncăneai croncăniși croncăniseși
a III-a (el, ea) croncănește (să) croncănească croncănea croncăni croncănise
plural I (noi) croncănim (să) croncănim croncăneam croncănirăm croncăniserăm, croncănisem*
a II-a (voi) croncăniți (să) croncăniți croncăneați croncănirăți croncăniserăți, croncăniseți*
a III-a (ei, ele) croncănesc (să) croncănească croncăneau croncăni croncăniseră
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)