2 intrări

23 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CRONCĂNÍRE, croncăniri, s. f. Acțiunea de a croncăni și rezultatul ei; croncănit. [Var.: croncăíre s. f.] – V. croncăni.

CRONCĂNÍRE, croncăniri, s. f. Acțiunea de a croncăni și rezultatul ei; croncănit. [Var.: croncăíre s. f.] – V. croncăni.

croncănire sf [At: DA / Pl: ~ri / E: croncăni] Croncănit.

CRONCĂNÍRE, croncăniri, s. f. Croncănit. – Variantă: croncăíre (SADOVEANU, B. 90) s. f.

CRONCĂÍ vb. IV v. croncăni.

CRONCĂÍRE s. f. v. croncănire.

CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni.

CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc., la pers. 3) A scoate sunete caracteristice speciei. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit. [Var.: croncăí vb. IV] – Cronc + suf. -ăni.

crăncăui[1] v vz croncăni

  1. Varianta menționată de definiția principală este crăncăni. — Ladislau Strifler

croncăi vi [At: CANTEMIR, I. I. I, 103 / Pzi: ~esc / E: cronc1] A croncăni (1).

croncăni vi [At: ALECSANDRI, P. P. 141 / V: crăn~, crân~, ~câ~, ~co~ / Pzi: ~nesc, 3 ~nește / E: croncan] 1-3 vi A scoate strigătul caracteristic corbului, ciorii sau vulturului Si: a cloncăi. 4 vt (D. oameni; dep) A bodogăni. 5 vt (D. corbi sau vulturi) A sfâșia cu ciocul, croncănind (1). 6 vi (Mol) A umbla degeaba.

CRONCĂNÍ, croncănesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre ciori, corbi etc.) A scoate strigăte guturale (caracteristice acestui gen de păsări). Nici țipenie de om. Nici măcar ciori care să croncănească, să cîrîie. STANCU, D. 16. Zile umede și reci vestiră apropierea iernii. Grădinile rămăseseră fără verdeațăși uneori, în tăcerea după-amiezilor, treceau învăluindu-se și croncănind șiraguri de ciori. SADOVEANU, O. IV 131. 2. Fig. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulînd cuvintele în mod dezagreabil. Eleonora croncăni, cu o lucire de rîs în ochii ei de nebună. DUMITRIU, B. F. 38. ◊ (În basme) Făt-Frumos aruncă buzduganu-n nori și lovi Miazănoaptea în aripi. Ea căzu ca plumbul la pămînt și croncăni jalnic. EMINESCU, N. 24. ◊ Tranz. fact. (Rar) Mură lua vioara, cu chip să le arate, și după ce o croncănea și o văicărea oleacă, își ridica, ochii... spre fereastra iatacului Olenei. GALACTION, O. I 69. – Prez. ind. pers. 3 și: croncăne (AGÎRBICEANU, S. P. 30). – Variante: croncăí (ALECSANDRI, P. A. 40, ȘEZ. I 109), cronconí (ALECSANDRI, P. P. 141) vb. IV.

A CRONCĂNÍ ~ésc intranz. 1) (despre ciori, corbi etc.) A scoate sunete aspre și guturale, caracteristice speciei; a face „cronc-cronc”. 2) fig. (despre persoane) A vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil și nedeslușit. /cronc + suf. ~ăni

croncănì v. 1. a striga, vorbind de corbi; 2. a geme (ca corbii).

croncănésc v. intr. (d. cronc). Strig ca croncaniĭ, cîrîĭ. V. cloncănesc.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

croncăníre s. f., g.-d. art. croncănírii; pl. croncăníri

croncăníre s. f., g.-d. art. croncănírii; pl. croncăníri

croncăní (a croncăni) vb., ind. prez. 3 sg. cróncăne / croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 să cróncăne / să croncăneáscă

croncăní vb., ind. prez. 3 sg. croncănéște, imperf. 3 sg. croncăneá; conj. prez. 3 sg. și pl. croncăneáscă

arată toate definițiile

Intrare: croncănire
croncănire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • croncănire
  • croncănirea
plural
  • croncăniri
  • croncănirile
genitiv-dativ singular
  • croncăniri
  • croncănirii
plural
  • croncăniri
  • croncănirilor
vocativ singular
plural
croncăire substantiv feminin
substantiv feminin (F107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • croncăire
  • croncăirea
plural
  • croncăiri
  • croncăirile
genitiv-dativ singular
  • croncăiri
  • croncăirii
plural
  • croncăiri
  • croncăirilor
vocativ singular
plural
Intrare: croncăni
verb (V334)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • croncăni
  • croncănire
  • croncănit
  • croncănitu‑
  • croncănind
  • croncănindu‑
singular plural
  • croncăne
  • croncăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • croncăn
(să)
  • croncăn
  • croncăneam
  • croncănii
  • croncănisem
a II-a (tu)
  • croncăni
(să)
  • croncăni
  • croncăneai
  • croncăniși
  • croncăniseși
a III-a (el, ea)
  • croncăne
(să)
  • croncăne
  • croncănea
  • croncăni
  • croncănise
plural I (noi)
  • croncănim
(să)
  • croncănim
  • croncăneam
  • croncănirăm
  • croncăniserăm
  • croncănisem
a II-a (voi)
  • croncăniți
(să)
  • croncăniți
  • croncăneați
  • croncănirăți
  • croncăniserăți
  • croncăniseți
a III-a (ei, ele)
  • croncăne
(să)
  • croncăne
  • croncăneau
  • croncăni
  • croncăniseră
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • croncăni
  • croncănire
  • croncănit
  • croncănitu‑
  • croncănind
  • croncănindu‑
singular plural
  • croncănește
  • croncăniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • croncănesc
(să)
  • croncănesc
  • croncăneam
  • croncănii
  • croncănisem
a II-a (tu)
  • croncănești
(să)
  • croncănești
  • croncăneai
  • croncăniși
  • croncăniseși
a III-a (el, ea)
  • croncănește
(să)
  • croncănească
  • croncănea
  • croncăni
  • croncănise
plural I (noi)
  • croncănim
(să)
  • croncănim
  • croncăneam
  • croncănirăm
  • croncăniserăm
  • croncănisem
a II-a (voi)
  • croncăniți
(să)
  • croncăniți
  • croncăneați
  • croncănirăți
  • croncăniserăți
  • croncăniseți
a III-a (ei, ele)
  • croncănesc
(să)
  • croncănească
  • croncăneau
  • croncăni
  • croncăniseră
verb (V408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • croncăi
  • croncăire
  • croncăit
  • croncăitu‑
  • croncăind
  • croncăindu‑
singular plural
  • croncăiește
  • croncăiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • croncăiesc
(să)
  • croncăiesc
  • croncăiam
  • croncăii
  • croncăisem
a II-a (tu)
  • croncăiești
(să)
  • croncăiești
  • croncăiai
  • croncăiși
  • croncăiseși
a III-a (el, ea)
  • croncăiește
(să)
  • croncăiască
  • croncăia
  • croncăi
  • croncăise
plural I (noi)
  • croncăim
(să)
  • croncăim
  • croncăiam
  • croncăirăm
  • croncăiserăm
  • croncăisem
a II-a (voi)
  • croncăiți
(să)
  • croncăiți
  • croncăiați
  • croncăirăți
  • croncăiserăți
  • croncăiseți
a III-a (ei, ele)
  • croncăiesc
(să)
  • croncăiască
  • croncăiau
  • croncăi
  • croncăiseră
verb (V401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • cronconi
  • cronconire
  • cronconit
  • cronconitu‑
  • cronconind
  • cronconindu‑
singular plural
  • cronconește
  • cronconiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cronconesc
(să)
  • cronconesc
  • cronconeam
  • cronconii
  • cronconisem
a II-a (tu)
  • cronconești
(să)
  • cronconești
  • cronconeai
  • cronconiși
  • cronconiseși
a III-a (el, ea)
  • cronconește
(să)
  • cronconească
  • cronconea
  • cronconi
  • cronconise
plural I (noi)
  • cronconim
(să)
  • cronconim
  • cronconeam
  • cronconirăm
  • cronconiserăm
  • cronconisem
a II-a (voi)
  • cronconiți
(să)
  • cronconiți
  • cronconeați
  • cronconirăți
  • cronconiserăți
  • cronconiseți
a III-a (ei, ele)
  • cronconesc
(să)
  • cronconească
  • cronconeau
  • cronconi
  • cronconiseră
crăncăui
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
crâncăni
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

croncănire croncăire

etimologie:

  • vezi croncăni
    surse: DEX '98 DEX '09

croncăni croncăi cronconi crăncăui crâncăni

  • 1. unipersonal (Despre ciori, corbi etc.) A scoate sunete caracteristice speciei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Nici țipenie de om. Nici măcar ciori care să croncănească, să cîrîie. STANCU, D. 16.
      surse: DLRLC
    • Zile umede și reci vestiră apropierea iernii. Grădinile rămăseseră fără verdeață – și uneori, în tăcerea după-amiezilor, treceau învăluindu-se și croncănind șiraguri de ciori. SADOVEANU, O. IV 131.
      surse: DLRLC
  • 2. (Despre oameni) A scoate strigăte nearmonioase, a vorbi articulând cuvintele în mod dezagreabil, gutural și nedeslușit.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 3 exemple
    exemple
    • Eleonora croncăni, cu o lucire de rîs în ochii ei de nebună. DUMITRIU, B. F. 38.
      surse: DLRLC
    • în basme Făt-Frumos aruncă buzduganu-n nori și lovi Miazănoaptea în aripi. Ea căzu ca plumbul la pămînt și croncăni jalnic. EMINESCU, N. 24.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv factitiv rar Mură lua vioara, cu chip să le arate, și după ce o croncănea și o văicărea oleacă, își ridica, ochii... spre fereastra iatacului Olenei. GALACTION, O. I 69.
      surse: DLRLC

etimologie:

  • Cronc + sufix -ăni.
    surse: DEX '98 DEX '09