2 intrări

15 definiții

creditor, ~oare [At: (a. 1754) IORGA, S. D. XII, 68 / Pl: ~oare / E: fr créditeur, it creditore] 1-6 a (Sumă) (cont sau) sold care arată care este creditul (20-22) cuiva. 7-9 smf, a (Persoană sau) (instituție) care a dat bani cu împrumut sau care are de primit o sumă datorată Si: împrumutător. 10 a Referitor la credite. 11 a (D. sume) Care se înscrie în creditul unui cont. 12-13 sm Titular al unui drept de creanță (1-2). 15 sns (Iuz; csnz) Tip de stofa.

CREDITÓR, -OÁRE, creditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre persoane fizice sau juridice) Care a creditat; (despre sume) care se înscrie în creditul unui cont. 2. S. m. și f. Titular al unui drept de creanță; persoană sau instituție care a acordat cuiva un credit (1). – Din fr. créditeur.

CREDITÓR, -OÁRE, creditori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. (Despre persoane fizice sau juridice) Care a creditat; (despre sume) care se înscrie în creditul unui cont. 2. S. m. și f. Titular al unui drept de creanță; persoană sau instituție care a acordat cuiva un credit (1). – Din fr. créditeur.

CREDITÓR1, -OÁRE, creditori, -oare, adj. (Despre operații financiare) Care se referă la credite; (despre instituții) care acordă credite. Sold creditor. Întreprindere creditoare.

CREDITÓR2, -OÁRE, creditori, -oare, s. m. și f. Persoană sau instituție considerată în raport cu cel de la care are să primească o sumă de bani. De-ai mei creditori e-apărată [casa]. MACEDONSKI, O. I 198. Îți amintești pe nedespărțitul nostru tovarăș de locuință... și festele ce jucam numeroșilor noștri creditori? GHICA, S. 353. Sporește datoria, dobînzile sporesc, Pîn’ce... închis se pomenește, Sărac ca vai de dînsul, lăsindu-și creditorii În deznădăjduite. NEGRUZZI, S. II 201.

creditór adj. m., s. m., pl. creditóri; adj. f., s. f. sg. și pl. creditoáre

creditór adj. m., s. m., pl. creditóri; f. sg. și pl. creditoáre

CREDITÓR s. (FIN.) împrumutător, (înv.) datornic. (Îl asaltează ~ii.)

Creditor ≠ datornic, debitor

CREDITÓR, -OÁRE adj. Referitor la credite; care dă credit. // s.m. și f. Persoană, instituție etc. care a dat bani cu împrumut sau care are de primit o datorie. [Cf. it. creditore, fr. créditeur].

CREDITÓR, -OÁRE I. adj. referitor la credite; care a acreditat. II. s. m. f. 1. persoană fizică sau juridică care acordă, cu titlu de împrumut, o sumă de bani sau alte valori. 2. titular al unui drept de creanță. (< fr. créditeur, lat. creditor)

CREDITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care ține de credite; propriu creditelor. 3) și substantival Care dă credit. /<fr. créditeur

creditor m. cui se datorește o sumă de bani.

*creditór, -oáre s. (lat. créditor, -óris). Care are de luat banĭ de la altu. Adj. Cont creditor, care e deschis unuĭ debitor. V. debitor și datornic.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CREDITOR s. (FIN.) împrumutător, (înv.) datornic. (Îl asaltează ~ii.)

Intrare: creditor (adj.)
creditor adjectiv
adjectiv (A66)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular creditor creditorul creditoare creditoarea
plural creditori creditorii creditoare creditoarele
genitiv-dativ singular creditor creditorului creditoare creditoarei
plural creditori creditorilor creditoare creditoarelor
vocativ singular
plural
Intrare: creditoare
creditoare substantiv feminin
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular creditoare creditoarea
plural creditoare creditoarele
genitiv-dativ singular creditoare creditoarei
plural creditoare creditoarelor
vocativ singular
plural