2 intrări

27 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

crainic1 sn [At: LIUBA-IANA, M. 128 / V: gran~ / Pl: ~uri / E: ger Kranich] (Înv; iuz) 1 Mașină de ridicat pietre și lemne grele. 2 (Spc) Mecanism al morii care ridică și coboară pietrele.

crainic2 [At: (cca 1650) IORGA, D. B. 95 / V: gr~ / Pl: ~ici / E: ucr кpaйник] 1 sm (Trs; înv) Funcționar ales de districte dintre cneji, având sarcina de a executa sentințele judecătorești și de a strânge impozitele. 2 sm (Înv) Mijlocitor între organele statului și locuitorii districtului. 3 sm Funcționar inferior însărcinat cu aducerea la cunoștința publică, prin strigare, a hotărârilor unei autorități Si: crancău, pristav. 4 sm (Înv; îe) A striga ~ul A răspândi o informație Si: (îvp) a bate toba. 5 (Pex) Vestitor. 6 sm (Pex) Mesager. 7 sm (Pex) Sol. 8 smf (Pex) Persoană care vorbește la posturile de radio și televiziune.

CRÁINIC, -Ă, crainici, -ce, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care transmite informațiile, comunicările, știrile oficiale etc. și anunță programul la o stație de radio, de televiziune sau la o manifestație; spicher. 2. S. m. (Înv.) Persoană care anunța mulțimii poruncile suveranului sau ale autorităților; vestitor. 3. S. m. (Reg.) Hăitaș, gonaci (la vânătoare). – Din ucr. krajnik.

CRÁINIC, -Ă, crainici, -ce, subst. 1. S. m. (Înv.) Persoană care anunța mulțimii poruncile suveranului sau ale autorităților; vestitor. 2. S. m. și f. Persoană care citește informațiile, comunicările, știrile oficiale etc., anunță programul la o stație de radio, de televiziune sau la o manifestație; spicher. 3. S. m. (Reg.) Hăitaș, gonaci (la vânătoare). – Din ucr. krajnik.

CRÁINIC, -Ă, crainici, -e, s. m. și f. 1. (Învechit și arhaizant; numai la m.) Persoană care anunța altădată poporului știrile oficiale; vestitor. Împăratul a dat de știre, prin crainicii săi, în toată lumea, că oricine s-a afla să-i facă, de la casa aceluia și pînă la curțile împărătești, un pod de aur... aceluia îi dă fata. CREANGĂ, P. 77. În zadar ca s-o mai cate tu trimiți în lume crainic. EMINESCU, O. I 83. Și pe masa-mpărătească sare-un greier, crainic sprinten, Ridicat în două labe, s-a-nchinat bătînd din pinten. EMINESCU, O. I 87. ◊ Fig. Radioul din țara noastră este un crainic al politicii de pace a partidului și guvernului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2654. 2. (Astăzi) Persoană care citește comunicările oficiale la o stație de radio; spicher. 3. (Regional) Hăitaș, gonaș (la vînătoare). Au strigat crainicii printre stufuri, apoi am tras trei focuri de armă. SADOVEANU, P. M. 118.

cráinic s. m., pl. cráinici

cráinic s. m., pl. cráinici

CRÁINIC s. v. buhai, coinac, colăcar.

CRÁINIC s. 1. mesager, sol, trimis, vestitor, (reg.) crancău, (înv.) poslaneț, poslanic, pristav, strigător, telal. (Au anunțat vestea printr-un ~.) 2. spicher. (~ la televiziune.)

cráinic (cráinici), s. m.1. Herald, dregător. – 2. Vestitor. – 3. Perceptor de dări. Origine incertă. Dată find prezența rut. krajnik „judecător” și a mag. krajnik „judecător al nobililor” ar putea reprezenta un sl. *krajnikŭ „regal”, de la krai „rege”, cf. crai; poate fi însă și o der. internă a rom. După Skok, Slavia, IV, 328, Candrea și DAR rom. provine din rut.; Scriban se gîndește la sl. krai „margine”, cf. craină. Der. crăni(ci), vb. (a vesti, a anunța, a face cunoscut); cranga, adv. (Mold., ca un vagabond), probabil în loc de crain(i)ci, în expresia a umbla creanga; crancău, s. m. (Mold., petrecăreț, haimana); crancalîc, s. m. (Mold., petrecere).

cráinic (cráinice), s. n. – Pîrghie cu care se ridică piatra morii de grîu. – Var. gra(i)nic. Germ. Kranich (DAR). În Banat și Olt.

CRÁINIC ~că (~ci, ~ce) m. și f. 1) înv. Persoană care aducea la cunoștința mulțimii poruncile suveranului sau ale autorităților; vestitor. 2) Persoană care citește informațiile, comunicările oficiale, anunță programul la un post de radio sau de televiziune; spicher. /<ucr. krajnik

cráinic, cráinice, s.n. (reg.) mașină de ridicat pietre și lemne grele; granic, posadă.

crainic m. Mold. pristav, strigător public: trimiți în lume crainic EM. [Rus. KRAĬNIKŬ, judecător].

1) cráĭnic m. (vsl. kraĭnikŭ, d. kraĭ, margine, district, județ; rus. kráĭnik, judecător. V. craĭ 2). Vechĭ. Perceptoru birurilor unuĭ district în regiunile supuse Ungurilor (Dac. 1, 154). Maĭ pe urmă. Pristav, anunțător public. V. telal.

2) cráĭnic și gráĭnic n., pl. e (germ. kranich și krahn, „cocor” și „elevator”, ca și fr. crône, id., d. flam. kran, ol. kraan, id). Pop. Elevator. – La Hațeg (GrS. 1937, 187) gránic, un fel de macara care ridică peatra moriĭ. V. gruĭ 2).

cráinică s. f., g.-d. art. cráinicei; pl. cráinice

cráinică s. f., g.-d. art. cráinicei; pl. cráinice

CRÁINICĂ s. spicheriță. (~ la radio.)

arată toate definițiile

Intrare: crainic
substantiv masculin (M13)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • crainic
  • crainicul
  • crainicu‑
plural
  • crainici
  • crainicii
genitiv-dativ singular
  • crainic
  • crainicului
plural
  • crainici
  • crainicilor
vocativ singular
plural
grainic
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: Crainic
Crainic nume propriu
nume propriu (I3)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)