2 intrări

23 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

CRÁINIC, -Ă, crainici, -ce, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Persoană care transmite informațiile, comunicările, știrile oficiale etc. și anunță programul la o stație de radio, de televiziune sau la o manifestație; spicher. 2. S. m. (Înv.) Persoană care anunța mulțimii poruncile suveranului sau ale autorităților; vestitor. 3. S. m. (Reg.) Hăitaș, gonaci (la vânătoare). – Din ucr. krajnik.

CRÁINIC, -Ă, crainici, -ce, subst. 1. S. m. (Înv.) Persoană care anunța mulțimii poruncile suveranului sau ale autorităților; vestitor. 2. S. m. și f. Persoană care citește informațiile, comunicările, știrile oficiale etc., anunță programul la o stație de radio, de televiziune sau la o manifestație; spicher. 3. S. m. (Reg.) Hăitaș, gonaci (la vânătoare). – Din ucr. krajnik.

CRÁINIC, -Ă, crainici, -e, s. m. și f. 1. (Învechit și arhaizant; numai la m.) Persoană care anunța altădată poporului știrile oficiale; vestitor. Împăratul a dat de știre, prin crainicii săi, in toată lumea, că oricine s-a afla să-i facă, de la casa aceluia și pînă la curțile împărătești, un pod de aur... aceluia îi dă fata. CREANGĂ, P. 77. În zadar ca s-o mai cate tu trimiți în lume crainic. EMINESCU, O. I 83. Și pe masa-mpărătească sare-un greier, crainic sprinten, Ridicat în două labe, s-a-nchinat bătînd din pinten. EMINESCU, O. I 87. ◊ Fig. Radioul din țara noastră este un crainic al politicii de pace a partidului și guvernului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2654. 2. (Astăzi) Persoană care citește comunicările oficiale la o stație de radio; spicher. 3. (Regional) Hăitaș, gonaș (la vînătoare). Au strigat crainicii printre stufuri, apoi am tras trei focuri de armă. SADOVEANU, P. M. 118.

cráinic s. m., pl. cráinici

cráinic s. m., pl. cráinici

CRÁINIC s. v. buhai, coinac, colăcar.

CRÁINIC s. 1. mesager, sol, trimis, vestitor, (reg.) crancău, (înv.) poslaneț, poslanic, pristav, strigător, telal. (Au anunțat vestea printr-un ~.) 2. spicher. (~ la televiziune.)

cráinic (cráinice), s. n. – Pîrghie cu care se ridică piatra morii de grîu. – Var. gra(i)nic. Germ. Kranich (DAR). În Banat și Olt.

cráinic (cráinici), s. m.1. Herald, dregător. – 2. Vestitor. – 3. Perceptor de dări. Origine incertă. Dată find prezența rut. krajnik „judecător” și a mag. krajnik „judecător al nobililor” ar putea reprezenta un sl. *krajnikŭ „regal”, de la krai „rege”, cf. crai; poate fi însă și o der. internă a rom. După Skok, Slavia, IV, 328, Candrea și DAR rom. provine din rut.; Scriban se gîndește la sl. krai „margine”, cf. craină. Der. crăni(ci), vb. (a vesti, a anunța, a face cunoscut); cranga, adv. (Mold., ca un vagabond), probabil în loc de crain(i)ci, în expresia a umbla creanga; crancău, s. m. (Mold., petrecăreț, haimana); crancalîc, s. m. (Mold., petrecere).

CRÁINIC ~că (~ci, ~ce) m. și f. 1) înv. Persoană care aducea la cunoștința mulțimii poruncile suveranului sau ale autorităților; vestitor. 2) Persoană care citește informațiile, comunicările oficiale, anunță programul la un post de radio sau de televiziune; spicher. /<ucr. krajnik

cráinic, cráinice, s.n. (reg.) mașină de ridicat pietre și lemne grele; granic, posadă.

crainic m. Mold. pristav, strigător public: trimiți în lume crainic EM. [Rus. KRAĬNIKŬ, judecător].

2) cráĭnic și gráĭnic n., pl. e (germ. kranich și krahn, „cocor” și „elevator”, ca și fr. crône, id., d. flam. kran, ol. kraan, id). Pop. Elevator. – La Hațeg (GrS. 1937, 187) gránic, un fel de macara care ridică peatra [!] moriĭ. V. gruĭ 2).

1) cráĭnic m. (vsl. kraĭnikŭ, d. kraĭ, margine, district, județ; rus. kráĭnik, judecător. V. craĭ 2). Vechĭ. Perceptoru birurilor unuĭ district în regiunile supuse Ungurilor (Dac. 1, 154). Maĭ pe urmă. Pristav, anunțător public. V. telal.

cráinică s. f., g.-d. art. cráinicei; pl. cráinice

cráinică s. f., g.-d. art. cráinicei; pl. cráinice

CRÁINICĂ s. spicheriță. (~ la radio.)


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CRÁINIC s. 1. mesager, sol, trimis, vestitor, (reg.) crancắu, (înv.) posláneț, poslánic,. pristáv, strigătór, tetál. (Au anunțat vestea prinlr-un ~.) 2. spicher. (~ la televiziune.)

cráinic s. v. BUHAI. COINAC. COLĂCAR.

cráinic, crainici, s.m. – (reg.) Persoană care anunța poporul de deciziile autorităților; vestitor. ♦ (top.) Crăiniceni, localitate (a.d. 1389) situată la poalele muntelui Crainicu, în Maramureșul din dreapta Tisei. ♦ (onom.) Crainic, Crăiniceanu, Crainiciu, nume de familie (263 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din rus., ucr. krajnik „judecător” (Șăineanu, DEX, MDA); din vsl. krajnikú „regal” < krai „margine, district, județ” (Scriban, DER).

Intrare: crainic
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular crainic crainicul
plural crainici crainicii
genitiv-dativ singular crainic crainicului
plural crainici crainicilor
vocativ singular
plural
Intrare: Crainic
Crainic