cotoc [At: LB / V: ~tog / Pl: ~oci sm, -oace sn / E: bg котак] 1 sm (Reg) Cotoi. 2 sm (Dep) Bou mic și slab. 3 sm (Pan) Lemnișoare încovoiate, în care se introduc scândurile, spre a alcătui codârla căruței. 4 sm (Pan) Lemn în formă de triunghi care se așază între acoperiș și căpriori pentru a ridica streașina casei și a feri pereții de ploaie. 5 sm (Pan) Fiecare dintre carâmbii scării Si: drugi, fuștei. 6 sn (Reg; pan) Drug în care se articulează cotorul la grapa de spini. 7 sn (Pan) Mâner de care se apucă o roabă. 8 sm (Pan; țes) Fiecare dintre cele două fofeze găurite ale alergătoarei, în care sunt băgate bețele cu mosoarele. 9-11 sn (Bot; reg) Inflorescența răchitei, salciei, plopului Si: mâțișori, pisicei. 12 sm (Reg) Picior de pasăre fript Si: cotoi.

cotoc m. f. 1. cotoiu (în Tr. și Oltenia); 2. pl. cotoaiele carului; 3. fușteii natrei. [V. cotoiu].

cotóc m. (var. din cotoĭ, motoc și bg. koták, motan). Vest Cotoĭ, motan (Ĭov. 56, 114, 117 și 118). S. n., pl. oace. Fie-care din cele doŭă lemne în care intră spetezele și formează la un loc codirla caruluĭ. La țesut fie-care din cele doŭă lemne care susțin bețele pe care se învîrtesc mosoarele și care, la un loc, seamănă a codirlă.

cotog sm vz cotoc

cotoc² (obiect) s. n., pl. cotoace

cotoc¹ (motan) s. m., pl. cotoci

cotoc¹ (motan, mâțișor) s. m., pl. cotoci

cotoc² (obiect) s. n., pl. cotoace

cotoc (zool., bot.) s. m., pl. cotoci

cotoc (instrument) s. n., pl. cotoace

COTOC s. v. cotoi, motan, pisoi.

COTOC s. v. fofează.

COTOC s. (TEHN.) fofează, (reg.) fuscel, lăturaș. (~ la alergătoarea de urzit.)

cotoc s. v. COTOI. MOTAN. PISOI.

cotoc (-ci), s. m. – 1. Pisoi. – 2. La car, talpă. – 3. La războiul de țesut, traversa de piept. – 4. La roabă, mîner. – 5. Inflorescența unor copaci, cum sînt salcia sau plopul. Sl. kotŭka „pisică” (Miklosich, Slaw. Elem., 26; Miklosich, Lexicon, 306; Cihac, II, 77), sau mai probabil din sl. kotŭ „pisică”; cu suf. -oc. Cu alt suf. s-a format cotoi, s. m. (motan; traversă; mîner de ferăstrău; Arg., crai), cuvînt mai folosit decît cel anterior (după Pușcariu, Dacor., III, 1091; DAR; și Pușcariu, Lr., 281, de la *cătoi › lat. cattus, cu influența sl.). – Der. cotoci (var. cotîrci, cotoi), vb. (a se aduna la un loc pisicile). Pare a fi același cuvînt ca cotoi, s. n. (pulpă; picior de pasăre; os), pe care DAR îl consideră în legătură cu cot, „articulație care unește brațul cu antebrațul”, și Scriban cu cotonog, dar care poate reprezenta și aceeași trecere semantică de la lat. musculus › mus; de aici cotolan, s. n. (știulete de porumb); cotoier, s. m. (Olt., la nunțile țărănești, persoană însărcinată cu organizarea ospățului). Cotoșman, s. m. (motan, cotoi; picior de pasăre) este un der. de la cotoc, sau mai curînd de la pl. cotoci, cu suf. expresiv -man (Cihac, II, 77; DAR; Skok 66), și încrucișat cu contuș, cf. aici.