cotiugár sm vz cotigar

COTIUGÁR² s. n. v. cotigar¹.

COTIUGÁR¹ s. m. v. cotigar².

COTIUGÁR¹ s. m. v. cotigar².

COTIUGÁR² s. n. v. cotigar¹.

COTIUGÁR s. n. v. cotigar².

cotĭugár m. Cel ce conduce cotĭuga. S. n., pl. e. Mold. nord. Cotĭugă.

cotigár [At: D. ZAMFIRESCU, CONV. LIT. XLIII, 915 / V: ~iugár / Pl: ~i sm și ~e sn / E: cotigă + -ar] 1-6 sm Persoană care are o cotigă (1, 3-7) Si: cotijnic (1-6). 12 sm Persoană care cară cu cotiga (1, 3-7) Si: cotijnic (7-12). 13 sn Căruță lungă și joasă cu care se transportă greutăți mari.

cotígă sf [At: PSALT. 310/31 / V: căt~, ~tiúgă / Pl: ~igi, (înv) ~íge / E: ucr кoтигa] 1 Căruță scurtă pentru transporturi ușoare. 2 Cantitate care se poate transporta cu cotiga (1, 3, 6). 3 Car mic. 4 Car sărăcăcios, cu coșul stricat. 5 Căruță cu două roți Si: teleagă. 6 Car mai lung cu care se aduc lemne de la pădure. 7 (Înv) Car mare, cu pereții metalici, întregi, folosit la transportul gunoaielor. 8 (Prc) Fiecare dintre cele două roți, de mărime inegală, legate printr-o osie, pe care se reazemă grindeiul plugului Si: (reg) căroaie, rotilă, teleagă, teleguță. 9 (Reg; fig) Preot bătrân și bărbos.

COTIGÁR¹, cotigare, s. n. (Pop.) Căruță joasă și lungă cu care se transportă poveri. [Var.: cotiugár s. n.] – Contaminare între cotigă și car.

COTIGÁR², cotigari, s. m. (Pop.) Persoană care are o cotigă sau cară cu cotiga. [Var.: cotiugár s. m.] – Cotigă + suf. -ar.

cotígă (sud) și cotĭúgă (nord) f., pl. ĭ (rut. kotĭúga, cîne, ca fr. chien, „cîne” și „roabă”). Căruță pe doŭă roate (de dus gunoĭ ș. a.). Partea din ainte a pluguluĭ (în nord teleagă și teleguță), compusă din cele doŭă roate. Căruță de dus cîniĭ prinșĭ pe strade (numită și ladă și droagă). Un fel de camion maĭ grosolan (caracterizat pin doŭă grinzĭ lungĭ și groase), foarte obișnuit în Moldova, în al căreĭ nord se numește cotĭugar.