2 intrări

9 definiții

COTIUGÁR2 s. n. v. cotigar1.

COTIUGÁR1 s. m. v. cotigar2.

COTIUGÁR1 s. m. v. cotigar2.

COTIUGÁR2 s. n. v. cotigar1.

COTIUGÁR s. n. v. cotigar2.

cotĭugár m. Cel ce conduce cotĭuga. S. n., pl. e. Mold. nord. Cotĭugă.

COTIGÁR2, cotigari, s. m. (Pop.) Persoană care are o cotigă sau cară cu cotiga. [Var.: cotiugár s. m.] – Cotigă + suf. -ar.

COTIGÁR1, cotigare, s. n. (Pop.) Căruță joasă și lungă cu care se transportă poveri. [Var.: cotiugár s. n.] – Contaminare între cotigă și car.

cotígă (sud) și cotĭúgă (nord) f., pl. ĭ (rut. kotĭúga, cîne [!], ca fr. chien, „cîne” și „roabă”). Căruță pe doŭă roate (de dus gunoĭ ș. a.). Partea din ainte [!] a pluguluĭ (în nord teleagă și teleguță), compusă din cele doŭă roate. Căruță de dus cîniĭ prinșĭ pe strade [!] (numită și ladă și droagă). Un fel de camion maĭ grosolan (caracterizat pin [!] doŭă grinzĭ lungĭ și groase), foarte obișnuit în Moldova, în al căreĭ nord se numește cotĭugar.

Intrare: cotiugar (persoană; -i)
cotiugar (persoană; -i)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cotiugar cotiugarul
plural cotiugari cotiugarii
genitiv-dativ singular cotiugar cotiugarului
plural cotiugari cotiugarilor
vocativ singular
plural
Intrare: cotiugar (căruță; -e)
cotiugar (căruță; -e)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cotiugar cotiugarul
plural cotiugare cotiugarele
genitiv-dativ singular cotiugar cotiugarului
plural cotiugare cotiugarelor
vocativ singular
plural