COTOR, (1, 2) cotoare, s. n., (3) cotori, s. m. 1. S. n. Tulpină, lujer (la legume și la plante erbacee) care susține frunzele, fructul sau florile. ♦ Partea de jos a unei tulpini. Cotorul viței. ♦ Cocean (3). ♦ Rest nefolositor dintr-un obiect uzat. ♦ (Fam.) Mătură foarte uzată. 2. S. n. Parte, loc unde se leagă sau unde se cos foile unei cărți, ale unui registru, ale unui caiet etc. ♦ Parte a unui chitanțier, a unui bonier etc. rămasă după ce s-au rupt jumătățile detașabile ale foilor; partea fiecărei foi care rămâne în chitanțier, bonier etc. după predarea chitanței. 3. S. m. (Rar) Partea dinspre rădăcină a unei pene, a unei cozi sau a unui fir de păr. – Et. nec.

cotor [At: ECONOMIA, 30 / V: cătur, ~tior, ~oară, ~tur / Pl: ~oare, (reg) ~oară sn, ~i sm / E: nct] 1 sn (Înv) Parte, segment care unește două părți ale unui obiect. 2 sn (Bot) Tijă care leagă frunza sau fructul de ramură Si: lujer. 3 sn (Bot) Cocean. 4 sn (Bot) Miezul verzei. 5 sn (Bot) Picior rămas după tăierea căpățânii de varză. 6 sn (Bot) Miezul fructului. 7 sn (Bot) Parte superioară a codiței, care rămâne la fructul cules sau căzut. 8 sm (Bot; reg) Mugur. 9 sm (Bot; reg) Inimă a miezului la fragi, căpșuni, zmeură și mure, care intră în receptacul și de care sunt lipite sepalele. 10 sn (Bot) Parte de jos a plantei, mai groasă, opusă vârfului. 11 sn (Bot) Tulpină a plantelor, de la rădăcină până la primele ramuri sau frunze. 12 sn (Bot; reg) Trunchi al arborilor. 13 sn (Bot) Coardă lăsată la butucul viei, din care dau vițele. 14 sn (Bot) Tijă purtătoare de semințe la ceapă. 15 sn (Bot) Tulpină a plantelor, de la rădăcină până la vârf, de pe care pornesc ramurile sau frunzele. 16 sn (Bot; spc) Tulpină a porumbului, cu sau fără frunze, de pe care s-au cules știuleții. 17 sn (Bot; reg) Nervură a frunzei. 18 sn (Bot) Capăt inferior, mai gros, al tulpinii sau al ramurii unui copac. 19 sn (Bot) Ciot rămas după tăierea unui copac sau unei ramuri. 20 sn (Bot) Ciot rămas pe tulpină după culesul știuletelui de porumb. 21 sn (Pop) Parte a snopului de grâu formată din tulpini legate, în opoziție cu spicele. 22 sn (Bot) Parte rămasă în pământ din plantele cu tulpina tare. 23 sn (Bot) Rădăcină a plantelor leguminoase. 24 sn (Bot) Butuc al viței. 25 sn (Bot) Trunchi de copac de pe care s-au tăiat crengile. 26 sn (Agr) Tăiere a vițelor inutile la vie. 27 sn (Agr) Săpare a viei. 28 sn (Agr; îe) A ridica via la ~ A lega via de haraci. 29 sn (Pex; lpl) Resturi rămase din tulpina plantelor de nutreț. 30 sn (Pex; lpl) Crengi tăiate la curățatul pomilor sau la vie. 31 sn (Pop) Parte rămasă dintr-un membru amputat. 32 sn Bază a organului sexual bărbătesc. 33 sm Parte de la cap a cornului rupt. 34 sn Coadă tăiată sau ruptă. 35 sn Parte superioară a cozii calului, care unește șira spinării cu rădăcina părului lung care formează coada. 36 sn Coadă de cal tăiată scurt. 37 sm Ax al penei de pasăre, de pe care se iau fulgii. 38 sm Parte tare a penei păsărilor, din piele și până unde încep fulgii. 39 sm Rădăcină a penelor unei păsări care nu a fost jumulită bine înainte de a fi gătită. 40 sm (Pop; pan; d. oameni) Fire rare și tari care cresc în barba tinerilor care n-au început încă să se bărbierească. 41 sm (Pop; pan; d. oameni) Fire din barbă rămase după bărbierit. 42 sm (Pop; pan) Fire rare rămase pe capul unui chel. 43 sm (Pan) Păr tuns prea scurt. 44 sm (Pop; pan) Barbă rasă prost. 45 sn (Înv; pan) Toc fără peniță. 46 sn (Pan) Parte mai groasă a unui instrument de scris, care se ține între degete. 47 sn (Pan) Capăt de funie. 48 sn (Pan) Parte din fier a unui cuțit, a unei săbii etc. care intră în mâner. 49 sn (Pan) Parte a peniței care se înfige în toc. 50 sn (Pan) Parte a pipei în care intră țeava care se ține în gură. 51 sn (Pan) Capăt de sus al undiței, cu cârligul de care se leagă coarda. 52 sn (Pan) Parte a lingurii care unește concavitatea cu capătul ținut în mână. 53 sn (Pan) Parte a măturii unde coada intră între nuiele sau paie și este legată cu sârmă. 54 sn (Pan) Parte prea scurtă rămasă dintr-un obiect tăiat. 55 sn (Pan) Coadă prea scurtă a unei unelte. 56 sn (Pan) Bucată din coada ruptă a unei unelte care rămâne în inelul de metal. 57 sn (Pan) Parte a cărții unde se unesc foile. 58 sn (Pan) Parte a chitanțierului care rămâne după tăierea chitanțelor. 59 sn (Pan) Carte cu copertele și o parte din foi rupte. 60 sn (Pan) Parte a crucii de la pământ până la brațe. 61 sn (Pan) Parte care se înfige în pământ a unui par. 62 sn (Îvp; fig; îe) A avea sau a face ~oară cu cineva A avea legături de afaceri cu cineva. 63 sn (Îvp; fig; îe) A avea ~oare A avea bani. 64 sm (Fig) Om mic de statură și gras. 65 sn (Pex) Mâner. 66 sn (Pex) Toartă. 67 sn (Pex) Coadă a unei unelte. 68-69 sn (Spc) Mâner al unei săbii sau al unui cuțit. 70 sn (Spc) Coadă a undiței. 71 sn (Pex) Orice resturi care nu mai servesc la nimic. 72 sn (Pex) Mătură roasă de prea multă întrebuințare. 73 sn (Pex) Lingură cu coada ruptă. 74 sn (Pex) Cuțit cu lama ruptă. 75 sn (Pex) Cuțit tocit. 76 sn (Pex; reg; îf ~tior) Răzuș cu care se curăță plugul 77 sn (Pex) Bază rămasă dintr-o lumânare care a ars.

COTOR, (1, 2) cotoare, s. n., (3) cotori, s. m. 1. S. n. Tulpină, lujer (la legume și la plante erbacee) care susține frunzele, fructul sau florile. ♦ Partea de jos a unei tulpini. Cotorul viței. ♦ Cocean (3). ♦ Rest nefolositor dintr-un obiect uzat. ♦ (Fam.) Mătură foarte uzată. 2. S. n. Parte, loc unde se leagă sau unde se cos foile unei cărți, ale unui registru, ale unui caiet etc. ♦ Parte a unui chitanțier, a unui bonier etc. rămasă după ce s-au rupt jumătățile detașabile ale foilor; partea fiecărei foi care rămâne în chitanțier, bonier etc. după predarea chitanței. 3. S. m. (La ființe; rar) Partea dinspre rădăcină a unei pene, a unei cozi sau a unui fir de păr. – Et. nec.

COTOR, cotoare, s. n., (3) cotari, s. m. 1. Ramură, tulpină, lujer (mai ales la legume și la erbacee) care susține frunzele, fructul, florile. Cotorul verzei. Cotoarele ce au rămas din fin după ce s-au săturat animalele. ȘEZ. III 83. ♦ Partea de jos a unei tulpini. V. cioacă, ciot. Cotorul viței. ♦ (La mătură) Rest nefolositor. În ungher, mai după ușă, umilite stau alături, Fără rost, o cofă veche și cotorul unei mături. NECULUȚĂ, Ț. D. 144. 2. Parte, loc unde se leagă, unde se cos foile unui registru, ale unui caiet sau ale unei cărți. Pe cotorul cărții e imprimat numele autorului și titlul operei. ♦ Partea legată a unui chitanțier, a unui bonier etc. din care s-au rupt jumătățile detașabile care se dau celor interesați; partea foii care rămîne după predarea chitanței. La cotor rămîne numele celui care a primit chitanța. 3. (La ființe; rar) Partea dinspre rădăcină a unei cozi, a unei pene sau a unui fir de păr. Tras la față, cu niște cotori roșiatici de barbă, călărea împietrit. CAMILAR, N. II 74.

COTOR ~oare n. 1) (la plante) Tulpină care susține frunzele, florile și fructele. 2) Partea de jos a tulpinii. ~orul viței de vie. 3) (la chitanțiere) Parte rămasă după ruperea foilor detașabile. 4) (la cărți, registre, caiete etc.) Parte laterală unde se leagă foile. 5) (la fructe, legume) Mijloc tare; cocean. /Orig. nec.

cotor n. 1. partea plantei ce iese din pământ și scoate ramuri, frunze, flori și fructe; 2. mâner de cuțit mare, coadă de topor. [Origină necunoscută].

cotór n., pl. oare (var. din cătur). Trunchĭ de plantă maĭ mică: cotor de floarea soareluĭ, de cînepă. Registru cu cotor (după fr. régistre à souche), registru de chitanțe duple, una primitoruluĭ, și alta (care rămâne în registru ca un cotor) casieruluĭ.

cotioară sf vz cotor

cotior sn vz cotor

cotoară sf vz cotor

cotur sm, sn vz cotor

cotor² (tulpină) s. n., pl. cotoare

cotor s. n., pl. cotoare

cotor s. n., pl. cotoare

cotor, -toare.

cotor (-oare), s. n. – 1. Bucată, piesă sau parte care unește două obiecte: coadă, peduncul, pețiol, mîner etc. – 2. Parte unde se leagă sau cos filele unei cărți. – 3. Trunchi, tulpină, lujer. – 4. Ciot (de membru), mont. – 5. Ciot (de creangă). – 6. Mîner. – 7. Cocean, știulete. – 8. Rest, reziduu. – 9. Resturi de paie. – 10. (Arg.) Bani. Origine necunoscută, dar probabil expresivă: cf. cotrobăi. Celelalte ipoteze nu par probabile: din mag. kötö „legat zdravăn” (Cihac, II, 493); din lat. captorius (Candrea-Dens., 400); din lat. *coactorium „loc unde se îmbină două obiecte” (DAR); din sb. katarište „lance de drapel”) (Bogrea, Dacor., IV, 802). Sensul 10, după Graur 143, vine din țig. kotor „bucată” (cf. Besses 54); este însă mai probabil ca țig. să provină din rom., cu sensul de „bucată în general”, ceea ce nu exclude faptul de a fi intrat din nou în rom. cu sensul particular de „bani”. Der. cotoros, adj. (tare, dur); cotori, vb. (a lega vița de vie; a curăța de lăstari via; a jumuli o pasăre; a lovi, a bate); cotorit, s. n. (curățire de lăstari a viței); cotoreală, s. f. (cotorit; bătaie; furt); cotorai, s. m. (persoană care curăță lăstari); cotoraie, s. f. (pensetă de epilat; bunuri gospodărești, obiecte casnice); încotora, vb. (refl., a crește o plantă, a se dezvolta; a îmbina, a uni două obiecte; a trăi o pereche fără a se căsători, a trăi în concubinaj); cotoroi, vb. (a scruta, a iscodi); cotorosi, vb. (a scociorî, a căuta), pe care DAR îl explică prin mag. kotorázni, și care pare mai curînd rezultatul unei confuzii cu cotorosi „a scăpa de ceva”; cotreang, s. m. (tulpină de trestie care nu se dezvoltă normal); cotring, s. m. (ciorchine); cotrobol, s. m. (resturi).

COTOR s. 1. tulpină. 2. rădăcină, (reg.) măcău. (~ul cozii calului.) 3. (reg.) bute. (~ la penele de pasăre.) 4. coadă. (~ul măturii.) 5. matcă, (rar) sușă. (~ al unui chitanțier.) 6. v. cocean.

COTOR s. v. cocean, mâner.

cotor s. v. COCEAN. MÎNER.

COTOR s. 1. (BOT.) tuleu, tulpină, (reg.) beldie, (~ la plantele erbacee mari.) 2. rădăcină, (reg.) măcău. (~ cozii calului.) 3. (reg.) bute. (~ la penele de pasăre.) 4. coadă. (~ măturii.) 5. matcă, (rar) sușă. (~ al unui chitanțier.) 6. (BOT.) cocean. (~ de măr.)