16 definiții pentru costrei

COSTRÉI, costrei, s. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu rizom târâtor și cu flori purpurii (Echinochloa crus-gallii).Costrei mare = plantă erbacee din familia gramineelor, cu rizom puternic și cu spiculețe roșcate, cea mai dăunătoare buruiană din culturile agricole (Sorghum halepense).Cf. bg. koštrjava.

COSTRÉI, costrei, s. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu rizom târâtor și cu flori purpurii (Echinochloa crus-gallii).Costrei mare = plantă erbacee din familia gramineelor, cu rizom puternic și cu spiculețe roșcate, cea mai dăunătoare buruiană din culturile agricole (Sorghum halepense).Cf. bg. koštrjava.

COSTRÉI, costrei, s. m. Plantă erbacee din familia gramineelor, cu rizomul puternic și tîrîtor, cu flori purpurii; crește prin locuri deschise, pe lîngă,drumuri, prin grîne (Sorghum halepense); mohor. Drumul ție că ți-oi da, Prin foaia livdeiului Și prin a costreiului. PĂSCULESCU, L. P. 62. Foicică trei costrei, Fă-mă, doamne, dacă vrei, Fă-mă bulgăraș de tei. TEODORESCU, P. P. 273.

costréi s. m., pl. costréi, art. costréii

costréi s. m., pl. costréi, art. costréii

COSTRÉI s. (BOT.) 1. (Echinochloa crusgalli) (reg.) iarbă-bărboasă, iarbă-ghimpoasă, mohor-gros. 2. (Sorghum halepense) (reg.) bălur, belengher. 3. v. mohor. 4. v. troscot.

COSTRÉI s. v. iarba-câinelul pir-de-țelină, pir-gros.

costréi (costréi), s. m.1. Sorg (Sorghum halepense). – 2. Nume, mai puțin comun, dat altor plante relativ asemănătoare: Panicum Crus Galli; Setaria glauca; Avena fatua; Lithospermum officinale; Nardus stricta; Alopecurus pratensis. Sl., dar lipsește etimonul exact. Este desigur vorba de un cuvînt identic bg., slov. kostrĕva „Alopecurus pratensis” (Cihac, II, 74; Conev 44; DAR), sb. kostrava „Festuca” etc.

COSTRÉI m. Plantă erbacee anuală din familia gramineelor, cu flori purpurii și rădăcini târâtoare, puternice, dăunătoare pentru culturile agricole. /cf. bulg. koštrjava

costréi s.m. (reg.) 1. plantă tăioasă de lac, cu foaia lată; inspică, huler, sad. 2. mare plantă ierboasă cu flori purpurii; bălur, belengher. 3. iarbă-bărboasă. 4. mohor. 5. odos. 6. mei-păsăresc. 7. țăpoșică. 8. coada-vulpii.

costréĭ m. ca plantă și n., pl. eĭe saŭ eĭurĭ, ca nutreț (vsl. kostrieva, d. kostĭ, os; rus. kostérĭ, neghină; rut. kosteréva, pol. kostrzewa). Mohor. Meĭ tătăresc. V. meĭ.

costreiu m. 1. un fel de meiu pentru păsări (Panicum); 2. un fel de ovăz sălbatic (Avena fatua). [Slav. KOSTRIEVA].

mohór m. ca plantă și n., pl. urĭ, ca nutreț (ung. mohar, muhar, mohor, d. sîrb. muhar, mohor, rus. mohór, șir de cĭucurĭ, petale duble). Un fel de meĭ cultivat ca nutreț (setária glauca [saŭ panicum glaucum], itálica, verticillata și viridis). – Numit și bursoacă și costreĭ. V. meĭ.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

COSTRÉI s. (BOT.) 1. (Echinochloa crusgalli) (reg.) iarbă-bărboásă, iarbă-ghimpoásă, mohor-grós. 2. (Sorghum halepense) (reg.) bălúr, belenghér. 3. (Setaria glauca) mohor, (reg.) bursoácă.

costréi s. v. IARBA-CÎINELUI. PIR-DE-ȚELINĂ. PIR-GROS.

SORGUM Adans., COSTREI, SORG, fam. Gramineaa. Gen originar din regiunile tropicale, 13 specii, graminee, cca 95 cm înălțime. Frunze liniar-lanceolate, marginea întreagă, aspră, nervura centrală viguroasă, ieșită mult în relief. Panicul compus din spiculețe cu o floare, unele pedicelate, mascule, altele sesile, hermafrodite. Glume externe, lat-lanceolate, în vîrf cu 3 dinți.

Intrare: costrei
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular costrei costreiul
plural costrei costreii
genitiv-dativ singular costrei costreiului
plural costrei costreilor
vocativ singular
plural