2 intrări

7 definiții

CORNĂRÍ1, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A conduce plugul ținându-l de coarne. – Corn1 + suf. -ări.

CORNĂRÍ2, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. – Din cornărit (derivat regresiv).

CORNĂRÍ2, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. – Din cornărit (derivat regresiv).

CORNĂRÍ1, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A conduce plugul ținându-l de coarne. – Corn1 + suf. -ări.

cornărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cornărésc, imperf. 3 sg. cornăreá; conj. prez. 3 să cornăreáscă

cornărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cornărésc, imperf. 3 sg. cornăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. cornăreáscă

cornărésc v. tr. Supun cornărituluĭ. V. intr. Țin plugu de coarne.

Intrare: cornări
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) cornări cornărire cornărit cornărind singular plural
cornărește cornăriți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) cornăresc (să) cornăresc cornăream cornării cornărisem
a II-a (tu) cornărești (să) cornărești cornăreai cornăriși cornăriseși
a III-a (el, ea) cornărește (să) cornărească cornărea cornări cornărise
plural I (noi) cornărim (să) cornărim cornăream cornărirăm cornăriserăm, cornărisem*
a II-a (voi) cornăriți (să) cornăriți cornăreați cornărirăți cornăriserăți, cornăriseți*
a III-a (ei, ele) cornăresc (să) cornărească cornăreau cornări cornăriseră
Intrare: cornărire
cornărire infinitiv lung
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular cornărire cornărirea
plural cornăriri cornăririle
genitiv-dativ singular cornăriri cornăririi
plural cornăriri cornăririlor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)