corm sn [At: DN³ / E: fr corme] Organism al plantelor superioare format din rădăcină, tulpină și frunze, având o structură anatomică evoluată.

CORM s.n. (Bot.) Organism al plantelor superioare, format din rădăcină, tulpină și frunze. [< fr. corme, cf. gr. kormos – trunchi].

CORM s. m. organism al plantelor superioare format din rădăcină, tulpină și frunze. (< fr. corme, gr. kormos, trunchi)

corm s. n.

corm s. n.

corm s. n.

-CORM „trunchi, corp”. ◊ gr. kormos „trunchi” > fr. -corme, engl. -corm > rom. -corm.

CORM-, v. CORMO-. □ ~autocore (v. auto-, v. -cor), adj., s. f. pl., (plante) care se răspîndesc pe cale vegetativă.

CORMO- „trunchi, tulpină, corm, stolon”. ◊ gr. kormos- „trunchi, corp” > fr. cormo-, engl. id., germ. kormo- > rom. cormo-. □ ~dibionte (v. di-, v. -biont), s. f. pl., plante la care generațiile gametofitică și sporofitică mai păstrează un anumit grad de individualitate; ~filogenie (v. filo-₂, v. -genie₁), s. f., originea și evoluția cormofitelor; ~fite (v. -fit), s. f. pl., încrengătură a regnului vegetal, cuprinzînd plantele cu corpul diferențiat în rădăcină, tulpină și frunze, din care fac parte criptogamele vasculare și plantele cu flori; ~id (v. -id), adj., s. m., 1. adj., Cu aspectul unui corm vegetal. 2. s. m., Tal superior organizat, format din rizicom, caulom și filom; ~monobionte (v. mono-, v. -biont), s. f. pl., grup de plante, la care există un raport permanent și total de dependență între generația gametofitică și cea sporofitică.