corectare sf [At: MDA ms / Pl: ~tări / E: corecta] Îndreptare.

CORECTARE, corectări, s. f. Acțiunea de a (s e) corecta; îndreptare, corijare. Corectarea textelor a durat cîteva ore.

CORECTARE s.f. Acțiunea de a (se) corecta și rezultatul ei; îndreptare, corijare, corecție. [< corecta].

corecta vtr [At: NEGRUZZI, S. I, 334 / Pzi: ~tez / E: corect] 1-2 A(-și) îndrepta greșelile, defectele Si: a se corija, (înv) a se corege (1-2).

CORECTA, corectez, vb. I. Tranz. A face să fie corect, a îndrepta greșelile, defectele, scăpările din vedere, asperitățile (într’un text scris, în lucrări de orice fel, în purtarea, în ideile, în vorbirea cuiva); a corija. Profesorul corectează temele elevilor. ▭ De Marenne... văzu fața palidă [a beizadelei Ruset]... și-i strînse mîna, corectînd în chip delicat ironia sfîrșitului său de frază. SADOVEANU, Z. C. 78.

CORECTA vb. I. tr., refl. A(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. [< corect + -a].

CORECTA vb. I. tr., refl. a(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. II. tr. a regulariza curgerea unui curs de apă. (< corect)

A CORECTA ~ez tranz. 1) (greșeli, defecte, note etc.) A modifica în bine; a îndrepta; a corija. 2) A face să se corecteze. /Din corect

A SE CORECTA mă ~ez intranz. (despre persoane) A deveni mai bun; a reveni la starea normală de comportare; a se îndrepta; a se corija. /Din corect

corectà v. a îndrepta, a corija.

*corectéz v. tr. (d. corect; fr. corriger, it. corréggere. Corijez, îndrept: a corecta greșelile de tipar.

corectare s. f., g.-d. art. corectării; pl. corectări

corectare s. f., g.-d. art. corectării; pl. corectări

corectare s. f., g.-d. art. corectării; pl. corectări

corecta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. corectez, 3 corectează; conj. prez. 1 sg. să corectez, 3 să corecteze

corecta (a ~) vb., ind. prez. 3 corectează

corecta vb., ind. prez. 1 sg. corectez, 3 sg. și pl. corectează

corectez.

CORECTARE s. 1. corijare, îndreptare, rectificare, (rar) rectificație. (~ a unor erori.) 2. corijare, îmbunătățire, îndreptare, rectificare, remediere, retuș, retușare, (fig.) reparare. (~ dicțiunii cuiva.) 3. v. regularizare.

CORECTARE s. 1. corijare, îndreptare, rectificare, (rar) rectificație. (~ a unor erori.) 2. corijare, îmbunătățire, îndreptare, rectificare, remediere, retuș, retușare, (fig.) reparare. (~ dicțiunii cuiva.)

CORECTA vb. 1. a (se) corija, a (se) îndrepta, a (se) rectifica. (Își ~ erorile.) 2. a corija, a îmbunătăți, a îndrepta, a rectifica, a retușa, (fig.) a repara. (Și-a ~ dicțiunea.) 3. v. regulariza.

CORECTA vb. 1. a (se) corija, a (se) îndrepta, a (se) rectifica. (Își ~ erorile.) 2. a corija, a îmbunătăți, a îndrepta, a rectifica, a retușa, (fig.) a repara. (Și-a ~ dicțiunea.)

CORECTAREA TRAIECTORIEI sistem de corecție altimetrică a presiunii la admisie care reglează cantitatea de aer îmbunătățind amestecul carburant-comburant (și care intră automat în funcțiune când avionul decolează de pe aeroporturi cu cote de nivel mari în raport cu nivelul mării).

Corriger la fortune (fr. „A corecta norocul”) – Expreșia – deși anonimă – poate fi întîlnită în multe cărți cunoscute, printre care în piesa Minna von Barnhelm de Lessing (act. IV, sc. 2), în romanul Manon Lescaut de Prévost. E o aluzie ironică la adresa jucătorilor de cărți care, neavînd noroc, trișează ca „să îndrepte (spre ei, bineînțeles) norocul”. Dar dacă autorul expresiei a rămas necunoscut, în schimb originea ei a putut fi stabilită. Într-o comedie a poetului comic latin Terențiu, și anume în Adelphi (actul IV), unul dintre personajele sale (Micio) compară viața omului cu jocul de zaruri și sfătuiește că, dacă nu ai noroc, să cauți cu artă, cu îndeminare, a-l corecta (id arte ut corrigas). Expresia a căpătat, după împrejurări, o aplicație mai largă decît cea inițială cu privire la trișori. LIT.