2 intrări

22 de definiții (maximum 20 afișate)

arată toate definițiile

CORECTÁRE, corectări, s. f. Acțiunea de a (se) corecta și rezultatul ei; îndreptare, corijare. – V. corecta.

CORECTÁRE, corectări, s. f. Acțiunea de a (se) corecta și rezultatul ei; îndreptare, corijare. – V. corecta.

CORECTÁRE, corectări, s. f. Acțiunea de a (s e) corecta; îndreptare, corijare. Corectarea textelor a durat cîteva ore.

corectáre s. f., g.-d. art. corectắrii; pl. corectắri

corectáre s. f., g.-d. art. corectării; pl. corectări

CORECTÁRE s. 1. corijare, îndreptare, rectificare, (rar) rectificație. (~ a unor erori.) 2. corijare, îmbunătățire, îndreptare, rectificare, remediere, retuș, retușare, (fig.) reparare. (~ dicțiunii cuiva.) 3. v. regularizare.

CORECTÁRE s.f. Acțiunea de a (se) corecta și rezultatul ei; îndreptare, corijare, corecție. [< corecta].

CORECTÁ, corectez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. – Din corect.

CORECTÁ, corectez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. – Din corect.

CORECTÁ, corectez, vb. I. Tranz. A face să fie corect, a îndrepta greșelile, defectele, scăpările din vedere, asperitățile (într’un text scris, în lucrări de orice fel, în purtarea, în ideile, în vorbirea cuiva); a corija. Profesorul corectează temele elevilor.De Marenne... văzu fața palidă [a beizadelei Ruset]... și-i strînse mîna, corectînd în chip delicat ironia sfîrșitului său de frază. SADOVEANU, Z. C. 78.

corectá (a ~) vb., ind. prez. 3 corecteáză

corectá vb., ind. prez. 1 sg. corectéz, 3 sg. și pl. corecteáză

CORECTÁ vb. 1. a (se) corija, a (se) îndrepta, a (se) rectifica. (Își ~ erorile.) 2. a corija, a îmbunătăți, a îndrepta, a rectifica, a retușa, (fig.) a repara. (Și-a ~ dicțiunea.) 3. v. regulariza.

CORECTÁ vb. I. tr., refl. A(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. [< corect + -a].

CORECTÁ vb. I. tr., refl. a(-și) îndrepta greșelile, defectele etc.; a (se) corija. II. tr. a regulariza curgerea unui curs de apă. (< corect)

A CORECTÁ ~éz tranz. 1) (greșeli, defecte, note etc.) A modifica în bine; a îndrepta; a corija. 2) A face să se corecteze. /Din corect

A SE CORECTÁ mă ~éz intranz. (despre persoane) A deveni mai bun; a reveni la starea normală de comportare; a se îndrepta; a se corija. /Din corect

corectà v. a îndrepta, a corija.

*corectéz v. tr. (d. corect; fr. corriger, it. corréggere. Corijez, îndrept: a corecta greșelile de tipar.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

CORECTÁRE s. 1. corijare, îndreptare, rectificare, (rar) rectificáție. (~ a unor erori.) 2. corijare, îmbunătățire, îndreptare, rectificare, remediere, retuș, retușare, (fig.) reparáre. (~ dicțiunii cuiva.)

Intrare: corecta

Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a) corecta corectare corectat corectând singular plural
corectea corectați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu) corectez (să) corectez corectam corectai corectasem
a II-a (tu) corectezi (să) corectezi corectai corectași corectaseși
a III-a (el, ea) corectea (să) corecteze corecta corectă corectase
plural I (noi) corectăm (să) corectăm corectam corectarăm corectaserăm, corectasem*
a II-a (voi) corectați (să) corectați corectați corectarăți corectaserăți, corectaseți*
a III-a (ei, ele) corectea (să) corecteze corectau corecta corectaseră
Intrare: corectare
corectare substantiv feminin

Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular corectare corectarea
plural corectări corectările
genitiv-dativ singular corectări corectării
plural corectări corectărilor
vocativ singular
plural
* Formă nerecomandată sau greșită – (arată)